TĂRGUL DE PAȘTI OSTERMARKT: MUZICA, VOIA BUNĂ, MEȘTEȘUGARII, ANIMĂ BURGUL SĂSESC !
Categoria Eveniment
Primăria Municipiului Bistriţa, Palatul Culturii Bistriţa, Forumul Democrat German Bistriţa şi Biserica Evanghelică Bistriţa au oferit bistriţenilor o zi deosebită, Târgul de Paşti-Ostermarkt. La Târgul Meşteşugarilor, la căsuțele de lângă Biserica Evanghelică, sunt prezenţi expozanţi din Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Harghita, Covasna, cu produse legate de Paşti, în general ouă în diverse mărimi, de la cele naturale, până la cele confecţionate...
VEZI BISTRIŢENII CE AU PRIMIT PREMIILE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA PENTRU CĂRŢILE APĂRUTE ÎN ANUL 2015
Categoria Eveniment
Liga Scriitorilor din România premiază anual cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent.
Pentru această ediţie, au fost luate în considerare doar cărţile sosite pe adresa noastră pentru jurizare până la 1 martie 2016, adică 137 de titluri, făcându-se câte trei nominalizări pentru fiecare gen literar şi în final au fost stabilite titlurile câştigătoare.
Cele...
Dorel Cosma - dublă lansare de carte
Categoria Literatura
Din nou, marţi, zi de sărbătoare a cărţii la Palatul Culturii din Bistriţa. Se pare, după cum afirmă preotul prof. Nicolae Feier, că Zeul Luminii şi al Artelor – Apollo – a zăbovit pentru un timp al lansărilor de carte la Palatul Culturii din Bistriţa, în sala „Conexiuni”.Sala arhiplină, cu spuma inteligenţei bistriţene, spuma culturii Bistriţei, dar şi a politicii...
COMUNICAT AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
Categoria Eveniment
Conducerea Uniunii Scriitorilor din România face cunoscut că anunţul publicat în presă de un pretins Comitet de iniţiativă al Adunării Generale Extraordinare a Asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România, referitor la convocarea membrilor Asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România într-o Adunare Generală Extraordinară la data de 18.03.2016, este un fals grosolan şi o încălcare a Statutului în vigoare al U.S.R., legal înregistrat...
DAN NEGRU, GABRIEL COTABIȚĂ ȘI MIRABELA DAUER AU PRIMIT APLAUZE ÎNDELUNGATE LA BISTRIȚA. ”FEMEIA EUROPEANĂ, O GALĂ DE SUCCES! ”
Categoria Eveniment
Cea de-a IX-a ediţie a Galei „Femeia europeană”, eveniment iniţiat de Doris Moldovan, a umplut de bistriţeni Sala Polivalentă.Nume sonore ale muzicii uşoare, amintind aici pe Gabriel Cotabiţă şi Mirabela Dauer au primit aplauzele îndelungate ale publicului bistriţean, fredonând alături de ei şlagărele muzicii româneşti. Evenimentul a fost prezentat de unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de televiziune – Dan...
VOLUMUL DE POEZII ”VIS ÎMBĂLSĂMAT”, LANSAT ÎN SALA ”CONEXIUNI”
Categoria Eveniment
La Palatul Culturii a avut loc vineri, de la ora 17:00, lansarea volumului de poezii ,,Vis îmbălsămat” de Ioan Lazăr, autorul unui volum de publicistică, apărut în 2015. Evenimentul a fost coordonat de directorul instituţiei, prof. dr. Dorel Cosma, alături de care s-au găsit preotul profesor Nicolae Feier, Alexandru Cristian Miloş, Alin Cordoş cărora li s-a alăturat mai târziu preşedintele...
NEAGU DJUVARA: 99 DE GÂNDURI ŞI OBSESII
Categoria Eveniment
Puţini intelectuali români se bucură de o afecţiune publică precum cea de care are parte Neagu Djuvara, istoricul care ne-a ajutat să redescoperim istoria neamului, tocmai fiindcă a ştiut să ne-o povestească. La aniversarea celor 99 de ani de viaţă, Q Magazine îl omagiază pe îndrăgitul boier cu un buchet de 99 de gânduri... neagudjuvărești.
Despre obârşii şi lucrurile importante în viaţă
1. M-am născut...
DUBLĂ LANSARE DE CARTE LA PALATUL CULTURII BISTRIȚA: DOREL COSMA CU ”BILETUL DE CĂLĂTORIE” ȘI ”FLIGHT”
Categoria Eveniment
Palatul Culturii Bistrița împreună cu Societatea Scriitorilor Bistrițeni ”Conexiuni” vă invită Marți, 15 Martie 2016, ora 18:00 la Palatul Culturii în sala ”Conexiuni” unde va avea loc un deosebit eveniment cultural, dubla lansarea de carte a scriitorului Dorel Cosma - ”Bilet de călătorie” și ”Flight”.
Moderatorii evenimentului vor fi preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Elena M. Cîmpan și domnul Zorin Diaconescu.
Vă așteptăm...
TÂRGUL DE PAȘTI - OSTERMARKT 2016
Categoria Eveniment
Primăria Municipiului Bistriţa, Palatul Culturii Bistriţa, Forumul Democrat German Bistriţa şi Biserica Evanghelică Bistriţa vă invită sâmbătă, 19 martie, la ediţia din acest an a Târgului de Paşti - Ostermarkt 2016.
Programul evenimentului cultural Ostermarkt 2016 – Târg de Paști îl găsiți mai jos:
8:00-18:00 Târgul Meșteșugailor (căsuțele de lângă Biserica Evanghelică)
11:00 - Vernisaj Salon săsesc ( ”Casa cu Lei”)
-Lansare de carte...
PREȘEDINTELE UNIUNII MONDIALE DE FOLCLOR - PROF.DR. DOREL COSMA - PREZENT LA ZALĂU, UNDE A AVUT LOC ȘEDINȚA ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR
Categoria Asociaţia Naţională de Folclor din România
Preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F. – Prof.Dr. Dorel Cosma - a fost prezent la finalul săptămânii trecute la Zalău în cadrul Adunării Generale convocate de Asociaţia Naţională de Folclor.
La această întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai 14 ansambluri de prestigiu din întreaga ţară iar ședința a fost condusă de președintele Uniunii Mondiale de Folclor prof.dr. Dorel Cosma - directorul...
CORALA ”A.MUREȘANU” ÎȘI DUCE MEREU RUGĂCIUNEA CÂNTATĂ LA NICULA
Categoria Eveniment
Duminică 6 martie, Corala “Andrei Mureşanu” a fost prezentă la mănăstirea Nicula. Adesea se reîntoarce în acest loc sacru, unde îşi înalţă rugăciunile cântate spre cer. A devenit o tradiţie prezenţa lor aici, de cateva ori pe an, pentru a da de fiecare dată răspunsurile la Sf. Liturghie.Deşi mănăstirea oferă un spaţiu generos, duminică a devenit neîncăpător, iar coriştii au...
UN PUNCT CU VEDERE LA PALATUL CULTURII BISTRIȚA
Categoria Eveniment
Există o categorie de negativişti, foşti călăreţi imaginari, deşelând cai albi şi speriaţi de ovaţii şi urale inexistente, actualmente descălecaţi şi insularizaţi, în aşteptarea lui Vineri, într-o zi de joi, ca să li se dea şi lor atenţie şi să vorbească lumea despre ei măcar o zi.Aşezaţi temeinic hemoroidal pe scaunul din faţa calculatorului, se zburlesc la toţi şi la...
DORIN DORBRA ȘI TEATRUL DE COMEDIE LIBERALĂ
Categoria Eveniment
Senatorul Dorin Dobra a ţinut să se facă remarcat într-o conferinţă de presă la sediul PNL. După ce a informat auditoriul că Adrian Titieni va merge la o nuntă, iar bistriţenii ar trebui să aplaude acest fapt inedit, după ce a vorbit nuanţat despre cum s-ar putea salva anumite edificii culturale, Dorin Dobra a încheiat periplul verbal cultural cu o...
ANDRA LA BISTRIȚA ! NU VOI UITA DEGRABĂ ACEASTĂ MINUNATĂ SEARĂ !
Categoria Eveniment
Nu voi uita degrabă această minunată seara de 3 martie 2016, din fața Casei de Cultură, recent rearanjată, restaurată și „îmbrăcată” în ținuta secolului XXI. E un eveniment semnificativ din viața urbei noastre, marcat - bună alegere! - prin prezența ANDREI, una din cele mai „en vogue” cântărețe din România la ora aceasta. Nu vă ascund emoția /re/întâlnirii cu ea,...
O COMEDIE DE ZILE MARI LA PALATUL CULTURII
Categoria Eveniment
Miercuri, în cea de a doua zi de sărbătorire a inaugurării Palatului Culturii, directorul Centrului Cultural Municipal ,,George Coşbuc”, prof.dr. Dorel Cosma, a anunţat deschiderea stagiunii teatrale a instituţiei, dar şi fiinţarea, din toamnă, a unei trupe de teatru profesionist la Centrul Cultural Municipal.Prima piesă programată, care a făcut ca sala să fie plină, a fost ,,TOC TOC”, o piesă...
INAUGURARE FASTUOASĂ A PALATULUI CULTURII
Categoria Eveniment
În urma unor ample lucrări de reabilitare, Casa de Cultură din Bistriţa a devenit Palatul Culturii, inaugurarea programată pe durata a trei zile începând marţi, la ora 18.00. Intrarea a fost deschisă la ora 17.00, şi din cei circa 1.000 de bistriţeni care doreau să participe la eveniment au putut intra doar 340, în limita locurilor disponibile, aşa cum s-a...
1 MARTIE - SEMNIFICAȚIE, TRADIȚII, BABA DOCHIA
Categoria Eveniment
În ziua de 1 Martie, românii celebrează sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.
În timpul geto-dacilor, anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara şi iarna. Marţisorul era un fel de talisman menit să poarte...
ÎN ATENȚIA ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR !
Categoria Asociaţia Naţională de Folclor din România
Săptămâna viitoare, mai exact în data de 6 Martie 2016, se va desfăşura la Zalău, o importantă întâlnire a Asociației Naționale de Folclor din România, şedinţă la care vor participa delegații, formate din directori de ansambluri şi coregrafi, venite din toată ţara.
Ședința va fi condusă de președintele Federației Internaționale de Folclor prof.dr. Dorel Cosma - directorul Centrului Municipal de Cultură...
PRIMARUL OVIDIU CREȚU: VĂ AȘTEPT SĂ REDESCOPERIM, ÎMPREUNĂ, FRUMUSEȚEA FOSTEI CASE DE CULTURĂ CARE ÎȘI MERITĂ PE DEPLIN NOUL NUME - PALATUL CULTURII
Categoria Eveniment
Am onoarea să invit cetățenii Municipiului Bistrița în zilele de 1 - 4 martie 2016 la manifestările artistice organizate cu prilejul inaugurării Palatului Culturii, la finalizarea lucrărilor de modernizare a Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc”.Spectacolele vor începe în fiecarea seară de la ora 18.00, iar accesul va fi liber, nu sunt puse în vânzare bilete și nici nu au fost...
JURNALIST BRITANIC: ”CĂTRE TOȚI ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE - SALVAȚI-I PE BRITANICI DE EI ÎNȘIȘI”
Categoria Eveniment
Un text cutremurător, scris de jurnalistul britanic Michael Bird, ne face să ne întrebăm care a fost, de fapt, scopul negocierilor de la Bruxelles, între Marea Britanie și Uniunea Europeană? Va reuși David Cameron să își facă alegătorii să voteze pentru rămânerea alături de UE sau nu? Cine este Boris Johnson și ce se va întâmpla dacă va ajunge să...