MONOLOG DEDUS
Categoria Eveniment
Pe scena Palatului Culturii din Bistriţa, de Ziua Teatrului în lume, actorul Dorel Vişan, „senatorul melcilor”, a susţinut un spectacol, ponind de la poezii de Mihai Eminescu, acompaniat de un pian, pe ale cărui clape se simţeau acordurile lirei, cu fiecare clapă, ca o silabă.
Prilej de a spune adevăruri la care a ajuns în timp, actorul s-a identificat cu gândirea...
POEZIE
Categoria Eveniment
LICEUL PROMIS
Liceul meu nu este acesta.
Liceul meu a rămas undeva
În timp, aşa cum se întâmplă,
Cu clase ca nişte amintiri
Închise între patru pereţi
Şi un profesor cât o lume întreagă;
Din banca mea a pornit lumea mea,
De parcă mă aflam cu faţa la mare –
Numai vis...
Liceul meu nu este acesta.
Liceul meu este locul unde elevii
Scriu, aproape zilnic, teste, lucrări,
Teze şi teme, chiar poezii,...
PREȘEDINTELE IGF, DR. DOREL COSMA, LA PARIS, ALĂTURI DE BIROUL EXECUTIV
Categoria Eveniment
La Amabasada Vietnam-ului din Paris, a avut loc prima ședință din acest an a Biroului Executiv IGF. În cadrul ședinței organizate în această lună, la Paris, au fost discutate mai multe propuneri în ceea ce privește activitatea federațiilor de folclor, membre IGF pentru anul 2017 și amintim aici o parte dintre manifestările de mare amploare organizate sib egida IGF: World...
TEATRUL PROFESIONIST ”LIVIU REBREANU” BISTRIȚA, REVINE PE SCENĂ
Categoria Eveniment
Teatrul Profesionist "Liviu Rebreanu" Bistrița, revine în scena Palatului Culturii cu o nouă piesă în regia lui Liviu Pancu.
Piesa Ah, vecină, vecină, vecină! de Norm Foster prezintă en El pe nume John care aflat în derivă întâlnește o Ea – pe nume Fay, apoi o alta – pe nume Angela, fată de bancher, dar cu vise mari, și o ultimă...
NUMEROLOGIA, DATA NAȘTERII ȘI PERSONALITATEA
Categoria Eveniment
Pentru a realiza numerograma zilei de nastere este important sa desenezi un tabel cu 3 randuri si 3 coloane, care sa cuprinda toate cifrele de la 1 la 9.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
Urmatorul pas este sa scrii desfasurat pe hartie data la care te-ai nascut si sa desenezi un nou tabel ale carui casute sa le lasi insa goale.. Treci apoi in fiecare casuta...
EXPOZIȚIE PERSONALĂ LUCIAN DOBÂRTĂ_LuciD/ ARMISTIȚIU CU MORILE DE VÂNT / CORNEL UDREA 70/ CLUJ-NAPOCA/ MARTIE/ 2017
Categoria Eveniment
Joi, 23 martie, 2017. Ora 17.30 în holul Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, lume multă. De pe un banner mare de 7 m , aflat undeva sus la exterior și înălțime, aflăm motivul agitație din interior, Cornel Udrea 70. Apoi urmează mai mărunt scris, alte lămuriri. Cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață, în cinstea maestrului...
ESTE ROMANUL UN GEN DESUET?
Categoria Eveniment
La această întrebare răspund cu plăcere poeții. Lumea nu mai are răbdare, s-a învățat cu telecomanda, poezia e pe placul utilizatorului de net, rețele, etc.
Peter Boxall and Bryan Cheyette observă în introducerea la monumentala lor operă "The Oxford History of the Novel in English, Volume 7: British and Irish fiction since 1940" că genul romanesc manifestă tendința de a se...
LA MULȚI ANI, CORNEL UDREA!
Categoria Eveniment
Întreg colectivul ”Palatului Culturii” Bistrița, împreună cu managerul, prof.dr. Dorel Cosma, urează scriitorului, umoristului și dramaturgului, Cornel Udrea, un sincer și călduros ”La mulți ani!”, multă sănătate și fericire, astăzi, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani !
La mulți ani, maestre...
INTERESANT ! DRAPELUL ROMÂNIEI !
Categoria Eveniment
Iată de ce drapelul României este roşu, galben şi albastru. Începând cu anul 175 după Hristos, stindardul dac s-a impus ca stindard al majorităţilor legiunilor romane, triumfând şi în a doua jumătate a secolului al IV-lea, cu prilejul vizitei la Roma a împăratului Flavius Iulius Constantinus, fiul împăratului Constantin I ( după istoricul Ammien Marcellius).
Ce-I interesant de abia de acum...
24 MARTIE, ZIUA MONDIALĂ DE COMBATERE A TUBERCULOZEI
Categoria Eveniment
Ziua Mondială împotriva tuberculozei constituie un prilej de informare cu privire la necesitatea prevenirii şi combaterii acestei afecţiuni. În data de 24 martie 1882, Această zi marchează momentul în care microbiologul german Robert Koch a informat oficial comunitatea ştiinţifică internaţională că a descoperit bacilul TBC. Sub sloganul, ,,Învingeţi tuberculoza. Acum şi pentru totdeauna”, Ziua Mondială a tuberculozei reprezintă o oportunitate a...
SPECTACOLUL ”STRĂINI ÎN NOAPTE” SE VA JUCA DIN NOU LA BISTRIȚA!
Categoria Eveniment
Actorul Florin Piersic revine la Bistrița cu piesa ,,Străini în noapte” alături de actrița Medeea Marinescu. Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii duminică, 7 mai, de la ora 19:00. Biletele s-au pus deja în vânzare contra sumei de 60 de lei la casieria Palatului Culturii.
În piesa ,,Străini în noapte”, de Eric Assous, Florin Piersic joacă rolul lui Pierre,...
CONCURS DE POEZIE 2017
Categoria Literatura
Association
Rencontres Européennes
Bulletin des Amis d'Europoésie
(Loi 1901 : à but non lucratif)
Buts :
« Promouvoir la poésie francophone,
et réunir les amis d'Europoésie du monde entier,
pour une Europe humaine »
Rencontres
Animations culturelles,
Présentations d'artistes et de leurs oeuvres,
lectures de poèmes et débats littéraires.
Bulletin...
DE 10, ”LA CONEXIUNI”
Categoria Eveniment
Unii oameni îşi fac planuri la început de an. Alţii la început de primăvară. Sau de ziua lor, sau de mâine.
Printre atâtea zile, şi libere, şi ocupate, Societatea Scriitorilor Bistriţeni "CONEXIUNI" alege ca ziua ei să
fie în data de 10 a fiecărei luni.
Astfel,întâlnirile membrilor Societăţii se vor desfăşura la Palatul Culturii, Sala "Conexiuni", în fiecare 10 aprilie, mai, iunie, iulie,...
DOMNIȘOARA POGANY, UNUL DINTRE CELE MAI CELEBRE ȘI CUTEZĂTOARE PORTRETE ALE SECOLULUI XX
Categoria Eveniment
Domnișoara Pogany, cunoscută și sub numele francez Mademoiselle Pogány, este o statuie creată de Constantin Brâncuși în 1913, clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național. Numele statuii provine de la pictorița maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse în 1911. Tânăra i-a servit lui Brâncuși drept model în cele câteva luni cât i-a fost și iubită.
Brâncuși a creat cinci...
AMBASADORUL SUA, HANS KLEMM, LA BISTRIȚA
Categoria Eveniment
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a inaugurarat Raftul American (American Shelf) la Biblioteca Judeţeană. La întâlnirea cu Hans Klemm, ambasadorul S.U.A. în România, au fost prezenţi preşedintele CJ-Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedinţii CJ-Ioan Ţintean şi Vasile Puica, primarul Ovidiu Creţu, managerul Palatului Culturii, Dorel Cosma, protopopul Alexandru Vidican, scriitori, şefi de instituţii, cititori. În discursul său, managerul...
VLĂDUȚ SĂRMAȘ ȘI ANAMARIA MARTI, PE PODIUM LA FESTIVALUL LUCREȚIA CIOBANU
Categoria Eveniment
Cea de-a doua ediţie a Festivalului de Folclor Lucreţia Ciobanu ne-a demonstrat încă o dată că folclorul autentic se află pe mâini bune. Tinerii interpreţi din toată ţara au fost prezenţi într-un maraton folcloric ce s-a derulat pe scena Sălii Thalia, din Sibiu în acompaniamentul orchestral asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, dirijor Gabriel Popescu. În urma concursului, juriul...
BISTRIȚENI ÎN EDIȚIA ANIVERSARĂ A ARDEALULUI LITERAR
Categoria Eveniment
Cunoscuta revistă „Ardealul Literar”, fondată de Valeriu Bârgău, marchează 20 de ani de la apariţia primului număr. Coordonată acum de Mariana Pândaru Bârgău, cea care duce mai departe activitatea editorială a scriitorului trecut în veşnicie, revista merge pe acelaşi standarde impuse încă de la început. De altfel, Mariana Pândaru păstrează memoria soţului ei vie, atât prin revistă, cât şi prin...
LITERATURA BISTRIȚEANĂ, PROMOVATĂ PESTE OCEAN
Categoria Eveniment
Numărul 1/2017 al revistei „Lumină Lină”, ce apare la New York sub sigla Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, şi este editat de pr. prof. dr. Theodor Damian, este bogat în informaţii culturale de dincoace şi dincolo de Ocean. Prezenţa scriitorilor bistriţeni Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan şi Menuţ Maximinian, membrii „Conexiuni”, la New York, la Cenaclul Literar „Mihai...
BIBLIOTECA DIN TURNUL PALATULUI
Categoria Eveniment
Leonardo Padura, Ereticii
Un roman care începe în Cuba anilor 30 din secolul trecut si se sfârșește în zilele noastre cu deportarea imigranților clandestini pentru unii si refugiați pentru alții. Este un roman in care găsești toate elementele genului, de la suspansul unui tablou de Rembrandt care dispare misterios până la politica spectaculară a zilelor noastre.
Conde este un detectiv care este...
DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI
Categoria Eveniment
Tâlcul scrisului după Derek Walcott
Despre poezie ca rugăciune:
Niciodată nu am separat poezia de rugăciune. Am crescut cu aceasta credință despre vocația religioasă a poeziei. Ce am descris în O alta viață despre omul ajuns pe coama dealului, omul care vede disoluția dimprejur – este o experiență trăită frecvent de scriitorii tineri. Am simțit si eu dulceața acestei melancolii, sentimentul ca...