SĂRBĂTOARE CREȘTINĂ: SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA !

Inapoi la stiri

SĂRBĂTOARE CREȘTINĂ: SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA !

An de an, la 14 octombrie, creştin ortodocşii o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei sfinte moaşte sunt păstrate cu evlavie la Iaşi unde, încă dinaintea praznicului, românii din toate colţurile ţării se adună spre a se închina. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Epivata, un sat al Traciei, după cum aflăm din Sinaxar. “(...) ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: «Cel ce voieşte a veni după Mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie». Îndată, toată a fost cuprinsă de aceasta şi, ieşind din biserică, întâlnind un sărac, ascunzându-se de maica sa şi dezbrăcând hainele strălucite şi luminate ce purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înțeleaptă. Iar după ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori, şi de multe ori, se zice că dezbrăcând hainele sale, le-a dat săracilor” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
Părintele arhimandrit Cleopa spunea într-una din predicile sale, la această mare sărbătoare că “pentru nevoinţa şi petrecerea sa fără de prihană, a binevoit Dumnezeu să o proslăvească pe pământ cu faceri de minuni şi să o pună ca o făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toţi şi a fi rugătoare, ajutătoare şi mângâiere tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă”.
După moartea părinţilor, Sfânta Cuvioasă Parascheva a început o viaţă de aspră nevoinţă, în rugăciune, post şi milostenii, hotărând să lase în urmă lumea plină de tulburări. S-a retras la o mănăstire de călugăriţe din pustiul Iordanului. “(...) şi acolo petrecea viaţă îngerească, urmând văzătorului de Dumnezeu Ilie şi lui Ioan Botezătorul, mâncând numai verdeţuri şi din acelea foarte puţine. Apoi se chinuia de frig şi de arşiţă şi căuta cu ochii minţii sale numai la Cel ce poate a mântui de împuţinarea sufletului pe cei smeriţi cu inima. Dar cine va putea spune izvorul lacrimilor Cuvioasei Parascheva şi suspinele ei cele neîncetate? Sau ostenelile şi privegherile de toată noaptea, ispitele de la diavoli şi metaniile ei cine le va povesti, decât Unul Dumnezeu, care ştie şi vede toate? Ea nu mai purta grijă de cele pământeşti, ci numai de cele sufleteşti şi de ceasul judecăţii ce va să fie. (...) Aşa vieţuind ea în pustie, vicleanul diavol zavistuia bunătăţile ei şi se sârguia s-o înfricoşeze cu năluciri şi arătări mincinoase. Dar Sfânta Parascheva, mireasa cea bună a lui Hristos, îşi punea nădejdea sa spre Cel Preaînalt şi, făcînd rugăciuni cu lacrimi, se însemna cu semnul Sfintei Cruci şi îndată se risipeau toate cursele vrăjmaşului ca o pânză de păianjen”, mai spunea părintele arhimandrit Cleopa. 
După cinci ani de nevoinţă în pustiul Iordanului, rugându-se cu mâinile înălţate spre cer,  un înger al Domnului în chip de tânăr luminos, i-a zis: «Lasă pustiul Iordanului şi te întoarce în patria ta, pentru că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului, iar sufletul tău să treacă la cereştile locaşuri!». Deşi s-a întristat că trebuie să părăsească pustiul, Cuvioasa a urmat porunca primită de la Dumnezeu. A mers în cetatea Constantinopol, la Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne, de unde, după ce a primit Sfânta Împărtăşanie, s-a întors la  Epivat, unde a petrecut doi ani în post, rugăciune şi privegheri de noapte. În ziua mutării sale la Domnul a înălţat rugi fierbinţi către Ziditorul cerului şi al pământului, pentru sine, pentru Biserică, sihaştri şi bolnavi, apoi trupul său a fost îngropat undeva, pe malul mării. Sfintele moaşte au fost descoperite din pronie divină într-un chip minunat: localnicii au vrut să îngroape un corăbier şi, săpând o groapă, au găsit trupul nestricat al Cuvioasei. Neştiind că au descoperit moaştele Sfintei Parascheva, au înmormântat alături corăbierul. Unul dintre bărbaţii care au participat la îngropăciune a avut în vis o vedenie dumnezeiască: o împărăteasă aşezată pe un scaun luminat, înconjurată de o mulţime de ostaşi. “Degrabă scoţând moaştele mele, la loc însemnat să le puneţi, pentru că şi eu am fost ca şi voi şi patria mea este Epivatul, unde voi acum locuiţi!”, i s-a spus acestuia. Acelaşi vis l-a avut şi cinstita Eufimia iar sfintele moaşte au fost astfel aşezate în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din sat. În anul 1639, evlaviosul domn Vasile Lupu a dăruit sfintele odoare bisericii Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, pe care o ctitorise. De aici au fost strămutate în 1888 în catedrala mitropolitană.