CORESPONDENȚĂ DIN SAINT-PETERSBURG ...

Inapoi la stiri

CORESPONDENȚĂ DIN SAINT-PETERSBURG ...

În aceste zile, directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița Prof. Dr. Dorel Cosma și Prof. Pahone Pop sunt prezenți la Saint Petersburg - Rusia, în juriul internațional al prestigiosului Festival ”InterFolk Rusia 2014”. La acest festival sunt prezente ansambluri folclorice, grupuri vocal-instrumentale și soliști vocali din zece țări care reprezintă varietatea folclorului din zonele de unde vin (Rusia, Bulgaria, Malaysia, Indonezia, Letonia, Estonia, Cipru și altele).

Festivalul se desfășoară în amfiteatrul Complex Saint Petersburg, unde au loc seară de seară evoluții ale artiștilor. În final, cei mai buni dintre artiști vor fi distinși cu premii speciale din partea organizatorilor, a Federației Internaționale de Folclor - I.G.F. - și a Federației Naționale de Folclor din România.

În zilele următoare cei doi delegați ai culturii bistrițene urmează să se întâlnească la Helsinki, cu reprezentanți ai Folclorului din Finlanda. Atât discuțiile din Saint Petersburg cât și cele din Helsinki vizează colaborarea cu Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” și  Federația Națională de Folclor din România, dar și manifestările internaționale la nivel mondial, ce se prevăd a fi organizate în calendarul anului 2015.

Mai multe detalii, după revenirea în țară a celor doi delegați...

Adi Pușcaș