TEATRUL STRADAL ”DRUMUL CRUCII” - ÎN 6 APRILIE 2015 LA BISTRIȚA

Inapoi la stiri

TEATRUL STRADAL ”DRUMUL CRUCII” - ÎN 6 APRILIE 2015 LA BISTRIȚA

Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistriţa și Protopopiatul Ortodox Bistriţa organizează în data de 6 aprilie, 2015 spectacolul de stradă – DRUMUL CRUCII – spectacol care redă într-o manieră artistică şi păstrând filonul istoric, cele 14 opriri pe care Isus le-a făcut până la crucificare.

În Bistriţa este primul an în care vine „ Drumul Crucii” ca spectacol independent de stradă în săptămâna de dinaintea Paştelui, prin aceasta căutând să reamintească trecătorilor câteva din simbolurile Creştinismului. Nu se face propagandă nici unei biserici ci se vorbeşte prin imagini doar despre Isus şi creştinism.  Sunt momente de mare dramatism şi emoţii deosebite care ne transpun într-o altă perioadă istorică.

Suferinţele lui Isus sunt aduse în faţa publicului aşa cum s-au petrecut faptele atunci. Personaje, atitudini, costume realizate de peste 70 de actori, vor aduce la Bistriţa atmosfera Ierusalimului  de altă dată. Este un moment unic şi cu îndemn la meditaţie.

Evenimentul va începe de la ora 17:00 și se va desfășura pe traseul Andrei Mureșanu – Strada Crinilor – Prefectura Bistrița – Biserica Ortodoxă de la Coroana – Pietonalul Liviu Rebreanu