BILET DE CĂLĂTORIE - ”FIERUL PĂMÂNTULUI”

Inapoi la stiri

BILET DE CĂLĂTORIE - ”FIERUL PĂMÂNTULUI”

E primăvară timpurie. Primăvara în aşteptare de verde.
Pământul pământiu. Culoarea lui seamănă cu cea de plumb. „Plumb”-ul bacovian, greu, apăsător, ploios, trist, adormit, funebru, obosit, părăsit, singur, gol, uscat, închis. Se aud, din când în când, versurile „Plouă, plouă, plouă, / Vreme de beţie...”, fără continuarea, de mister: „Şi s-asculţi pustiul,/ Ce melancolie!” ( George Bacovia – „Rar”)
E mai uşor cu partea întâi. Citarea se opreşte acolo, pentru că oamenii fug de adevărul pe care nu-l înţeleg. Mai ales în poezie, cu prelungire în viaţă.
Chiar dacă primăvara îndeamnă la dezgheţ şi la dezmorţire, atribute ale pământului, preluate de fiinţă, chiar dacă e renaşterea (şi umanismul!) naturii la viaţă, împrumutată şi de omul ce-şi întoarce faţa spre natură, în speranţa de-a găsi aici, resurse, izvor de minuni, energie, tot ea pregăteşte, din vreme, şi „fierul pământului”, instrument ascuţit de tăiat, cât mai aproape de ... pământ, rodul verii şi al toamnei.
Lucian Blaga priveşte alegoric povestea de dragoste dintre spicele grâului, gingaşe, feminine, călduroase, calde, coapte, şi „fierul pământului”, aspru, dur, nedrept: „Aceasta-i tristeţea cea mare – a spicelor/ că nu sunt tăiate de lună,/ că numai de fierul pământului/ li s-a menit să apună.” („Cântecul spicelor”)
Înţelegând că altă tristeţe mare nu există, decât cea a spicelor, primăvara porneşte în lume, cu rezerva ei de frumuseţe şi de durere, de soare şi de lună, de cântec şi de zumzet, de floare şi de sărbătoare.

Elena M. Cîmpan