"SOMEŞANA" - NĂSĂUD

Inapoi la stiri

La cei 49 de ani de la înfiinţare, Ansamblul ,"Someşana", al Casei de Cultură "Liviu Rebreanu"- Năsăud, a avut o activitate bogată, fiind prezent la cele mai importante evenimente folclorice naţionale dar şi internaţionale.

Spectacolele şi calitatea de organizator al câtorva acţiuni culturale l-a adus în atenţia publicului şi al specialiştilor. Pregătindu-se pentru a sărbători 50 de ani de activitate în acest an, a organizat împreună cu alte instituţii culturale festivalul concurs "Someş pe marginea ta", concurs pentru copii ediţia a –III-a, Festivalul concurs "De Ispas la Năsăud", pe două secţiuni: copii şi tineri, ediţia a XVIII-a şi a susţinut peste 50 de spectacole în ţară şi în străinătate.

Bogata activitate şi evoluţia în spectacole l-a situat printre cele mai valoroase formaţii din I.G.F., fiind desemnat să reprezinte România şi la festivalul concurs "World Folclore Stars" din Raszgrad- Bulgaria.

Evoluţia ansamblului a fost mereu apreciată de toţi specialiştii prezenţi, primind diploma de laureat din partea preşedintelui I.G.F., prof. dr. Dorel Cosma.Cu această ocazie ansamblul "Someşana" -  Năsăud poate purta titlul de ansamblu emerit.

Ansamblul ,,Someşana ,,Năsăud, pregăteşte în prezent un spectacol nou cu dansuri din alte zone folclorice ale ţării. De pregătirea acestui ansamblu se ocupă cu profesionalism cei doi instructori: coregraful Florin Persecă şi Liviuţa Istrate.

 

                                                             Director: Prof. Pahone Pop