MESAJ LA CEAS ANIVERSAR

Inapoi la stiri

MESAJ LA CEAS ANIVERSAR

Sunt clipe în viață care prin încărcătura și semnificația lor devin clipe de o înaltă incandescență emoțională, clipe generoase, clipe de cristal care vor rămâne ca amintiri de preț, simboluri ale bucuriei de a fi, de a trăi, de a deveini și de a ne mândri pentru profesia noastră și pentru propriul destin.
Aniversarea a patru decenii de existență a acestei școli reprezintă nu numai un motiv de bilanț, o modalitate prin care se pun în evidență progresele, se evocă eforturile, dar și un plăcut prlilej prin care se întâlnesc generațiile care „au fost” cu cele care „sunt” în prezent, combinându-se în mod fericit romantismul generat de trecut cu optimismul și elanurile generației actuale. 
Tocmai datorită acestor trăiri evenimentul aniversării a patru decenii de existență a acestei unități de învățământ reprezintă un prilej de reflexii benefice, dar mai ales o plăcută formă de legătură dintre generații prin care generația vârstnică să-și evoce bilanțul și amintirile, iar generația tânără să învețe, să preia, să păstreze și să îmbogățească experiența profesională.
Dar ce avem de oferit cei care „am fost” celor care „sunt acum”? Ce au de învățat colegii tineri de la cei vârstnici?
Statornicia credinței în idealul profesiei căreia ei s-au consacrat. Consecvența și fermitatea cu care au mers până la capăt pe drumul ales. Foța interioară, nebiruită de impedimente, neîngenunchiată de adversități. Au înțeles asperitățile istoriei și oricât de greu a fost nu s-au lăsat învinși de greutățile inerente oricărui început, au știut să-și păstreze echilibrul și luciditatea și să găsească formele de păstrare a demnității profesionale.
Voi aveți de luat de la ei uriașa experiență socială și de viață pe care au acumulat-o în aproape o jumătate de veac.
Am ajuns la punctul în care entuziasmul singur devine neputincios. Ne aflăm în epoca marii explozii a științei și tehnicii superioare, în condițiile unei competiții interne și internaționale dure, fără precedent. Era în care conștiințele țâșnesc pretutindeni cu forța fântânilor arteziene. A ține pasul cu ce e nou și cu lumea modernă reprezintă o paradigmă axiomatică. 
Intrând în stăpânirea a tot ce este nou, va trebui să vă dovediți în stare și să operați cu acest nou pe întregul front al vieții materiale și spirituale a societății. Trebuie să deveniți o generație gata să se măsoare cu oricine de oriunde, capabilă să încorporeze și să transmită generațiilor de elevi tot ce a creat, ce a descoperit și va descoperi mai de preț omenirea. 
Absolvirea unei facultăți sau obținerea unei diplome nu înseamnă sfârșitul, ci abia începutul formării de sine. Cultura este aceea pe care ți-o realizezi singur, prin căutări și răspunsuri la marile provocări ale vieții. Adevăratul om de cultură, oricâte universități ar avea este un autodidact. Visele strălucitoare nu se realizează de la sine. Orice ideal superior cere o muncă și un efort titanic.
Cutezanța aspirației lipsită de propulsia hărniciei și perseverenței de fiecare zi, a spiritului practic, e o jalnică naivitate demagogică. Visătorul care își consumă fantezia numai în reverii și în proteste la adresa condițiilor și nedreptăților actuale, rămâne toată viața un coate goale. Ambițiosul care își manifestă infatuarea în declarații sterile și nerealiste, îngroașă rândurile mediocrității.
Toată simpatia și admirația pentru tinerețea frământată de gânduri mari, pentru cei care sunt gata să muncească de dimineața până seara pentru a-și realiza aspirațiile.
Generațiile noi se îndepărtează tot mai mult, prin mentalitate și timp, de lumea din care s-au smuls cei vechi. De pe umerii ei ar cădea treptat, una după alta, poverile prejudecăților vechi, ale ipocriziei, ale formalismului, brutalității și cinismului. Sufletește cei care vin după noi vor trebuisă fie mai curați, mai purificați de funinginea găndirii și simțirii din era totalitarismului. Contigentele proaspete ale tineretului din care faceți parte, în virtutea legilor naturale și sociale înseși, aduc de fiecare dată o infuzie de prospețime în atmosfera societății. Îi alertează pe cei obosiți, le transmite energie sau îi scoate din rânduri pe blazați, îi înlătură pe rutinați și pe retrograzi. Datorită nestinsei sale sete de viață tineretul trăiește cu ardoare un prezent, dar și un viitor care va fi albia existenței sale. 
Generațiile tinere de azi au privilegiul de a avea o țintă de foc, stabilă și sigură, cea mai clară, mai stabilă și mai sigură țintă care a stat vreodată în fața unei generații a poporului român – făurirea unei vieți libere și integrarea în performanțele civilizației europene. Cursul vieții ca și al apelor se hotărește nu prea departe de izvor. Am înțeles destul de târziu acest adevăr, deși orice profesor îl transmite prin glasul și indemnurile lui, elevilor. Dar dacă după ani toată pregătirea și experiența de viață se convertește până la urmă în înțelepciune și noblețe sufletească, atunci oricânt de simoasă și contradictorie o fi fost, prin însăși natura profesiei noastre pe care am practicat-o o viață întreagă, se transformă într-o superbă victorie umană a cărei bucurie v-o împărtășim. 
Cei mai buni discipoli ai profesiei noastre nu sunt cei care repetă lecțiile după ei, ci cei cărora le-a trezit entuziasmul, le-a fertilizat neliniștea, le-a dezvoltat forțele pentru a-i face să meargă singuri pe drumurile proprii. Șlefuindu-și frazele precum meșterii piatra, adunând și sortând cunoștințele precum albinele nectarul, scormonind mereu jăratecul de dinăuntru aprind flăcările dinafara elanurilor tinerești, lăsând în elevi ferment pentru frumoasa și îndelungata sporire. Aceștea transpun în mediul nostru social și înnobilează funcțiile școlii: de a transmite valori, de a distila valori, de a concentra valori, de a selecta valori, de a crea valori. Așa se verifică, cred, valoarea unui slujitor al catedrei, forța și realismul culturii generale pe care o dă școala, logica educației pe care au primit-o, încrederea care ni s-a insuflat în puterile și resursele noastre. 
Prin imaginea acestei lentile am înțeles că valoarea unei școli nu se măsoară nici în „azi” și nici în „mâine”, ci în decade și generații. Prin imaginea acestei lentile veți înțelege și voi că nu există nici o cale spre fericire dacă nu accepți viața ca pe o asceză. Și asceză nu e numai munca. Și iubirea e o asceză. Căsnicia e o asceză. Filiația, profesia, credința e o asceză. Boala e o asceză. De aceea școala, instruirea, cultura nu au sens dacă nu e concepută ca o educație a transformării. E bine să știm cât de timpuriu că superioritatea unui om instruit constă în modelarea permanentă a personalității, în cizelarea sensibilității față de omul de lângă noi, în educația transformării și a dorinței de amploare, readaptare și autodepășire continuă.
Împlinirea se plămădește în noi înșine, din înțelepciunea de a înțelege viața, din împăcarea cu marile legi ale universului, din neîmpăcarea cu urâtul, cu lenea, cu blazarea și din victoria asupra anarhiei din noi și din societate. Din pasiunea pentru armonia sufletului nostru și sufletului lumii. Din marea și imensa bucurie de a oferi umanității „ceva” oricât de modest, dar smuls din adâncul inimii. Acesta trebuie să fie răspunsul pe care să-l dea școala la atâtea tendințe derutante. Acesta trebuie să fie mesajul adresat celor care confundă: valoarea cu prețul, omul cult cu omul cultivat, nivelul de viață cu genul de viață și bolta cu balta. Acesta este mesajul pe care vi-l transmitem și pe care am dori să-l asimilați și să-l transmiteți mai departe generațiilor de elevi și celor din mijlocul cărora veți iradia înnobilarea spiritului, cauză căreia vă veți consacra. 
În încheiere adresez conducerii acestei școli și întregului colectiv didactic al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 din Bistrița un vibrant și binemeritat elogiu pentru toate realizările obținute în activitatea de fiecare zi. 
Felicitări și urări de noi succese în viitor!
Inspector școlar general – 1976
Prof. Leon Hogiu