POEZIA BISTRIȚEANĂ, LA PARIS

Inapoi la stiri

POEZIA BISTRIȚEANĂ, LA PARIS

Capitala Franţei va găzdui, în perioada următoare, o expoziţie în cadrul căreia publicul francez va face cunoştinţă cu lietratura şi arta într-o altfel de abordare. Astfel, după cum ne informează Marieva Sol, preşedinta Asociaţiei ART MACC, Galeriile Arturo Maccagni vor găzdui, pe simezele ei, poezia românească în traducerea Mariei Muguraş Vnuck. Afişul evenimentului include o strofă dintr-o poezie, în varianta română, semnată de bistriţeanul Dorel Cosma: „Covârşitoarea durere/ Alunecă pe întunecatul cer/ Şi firul alb voalat/ Străpunge marea/ Resemnării”, precum şi în cea franceză.
Vernisajul va avea loc pe 1 martie, iar pe 10 martie, poeţii incluşi în expoziţie sunt invitaţi la un recital de poezie. Alături de Dorel Cosma este prezentă şi pictoriţa şi poeta Victoria Fătu Nalaţiu, bistriţenii având o colaborare deosebită cu Joel Conte, preşedintele Asociaţiei de Europoezie din Paris. De asemenea, expun poemele lor Theodor Damian (New York), Dumitru Ichim ( Canada), poeţi şi preoţi cu care bistriţenii au realizat mai multe întâlniri literare, atât la Bistriţa, cât şi peste Ocean. George Filip şi George Stanca întregesc lista poeţilor români care se bucură de prezenţa în oraşul de pe Sena. Fiecare va fi prezent cu 3 poezii, o fotografie şi un cv.
Nu este puţin lucru ca poezia ta să fie prezentă într-una dintre marile capitale ale literaturii.