LUCIDITATEA JURNALISTULUI ZORIN DIACONESCU

Inapoi la stiri

LUCIDITATEA JURNALISTULUI ZORIN DIACONESCU

Psihologii ne învață că nu există conflicte, ci doar nevroze. Aceste nevroze, generate de evenimentele din anul 1989, încearcă jurnalistul Zorin Diaconescu să ni le prezinte printr-o notă analitică, critică, dar și umoristică.
Aici aș vrea să fac o paranteză, pentru că este necesar să îndepărtăm confuziile. Este vorba de folosirea sinonimă a termenilor satiră și humor, care s-au constituit, cu timpul, într-un fel de sintagmă și într-un cap de afiș atrăgător. De fapt, ele desemnează două atitudini contrare, ceea ce nu le împiedică, totuși, să recurgă la mijloace asemănătoare de producere a râsului. Adevărul e că ele alcătuiesc un întreg, dar numai ca două părți distincte, chiar dacă conviețuiesc în același text.
Umorul adevărat este o atitudine sentimental-filosofică specifică, și nu doar o formă de spirit redusă la debitarea de anecdote și vorbe de duh. Deosebirea de fond dintre umor și satiră este cauzată de prezența sentimentului tragic al existenței la cel dintâi și absența acestuia în satiră, care este interesată numai de vicii, fiind dogmatică, mereu sigură pe sine, pe valorile considerate morale și pe calea unică, pe care o persoană trebuie să se îndrepte spre perfecțiune.
Umorul sănătos face, totodată, încercarea de a depăși, fie și momentan, genul de trăire prin râs, un râs care poate căpăta cele mai variate sonorități, conotate, uneori, și de plâns.
Umorul pe care-l folosește scriitorul traduce o anumită atitudine, o ținută în fața realităților existenței umane, iar în volumul de față, a celei românești.
El nu-și intitulează scrierea „Revoluția la Dej”, ci „Undeva, cândva... 1989”, pentru că, dorind să dea valoare mesajului său, încearcă să ne determine ca fiecare dintre noi să rememorăm acele momente din anul 1989 care, trebuie să recunoaștem, ne-au creat trăiri, emoții de tot felul și ne-au amprentat soarta.
Întâmplările din fabricile, școlile și spitalul din Dej sunt trase la indigo cu întâmplările „revoluționare” din Bistrița și, sunt sigur, că din multe alte localități ale României.
Evenimentele sociale din decembrie 1989 au avut ca efect un șir de explozii în rândul oamenilor. Toate slăbiciunile au ieșit atunci spectacular la suprafață, devenind probleme critice ale sistemului economic, de învățământ, medico-sanitar ș.a. Tranșant, deschis, fără menajamente și, uneori, fără discernământ, au fost contestate persoane, metode de lucru, conținuturi. Efectul imediat a fost demisia, de bunăvoie sau sub presiune, a celor aflați până atunci la conducerea instituțiilor. Între agitatori se aflau foști colaboratori ai regimului înlăturat și care, fie intenționat sau din oportunism, au căutat să se impună în posturi de conducere sau să influențeze decizii. Așa cum se întâmplă, au fost contestate persoane valoroase, iar efectul imediat a fost indisciplina și dipariția ierarhiilor, care au dezorganizat, pentru mult vreme, instituțiile statului.

Priceperea lui Zorin Diaconescu de a așterne pe hârtie acest documentar, cum singur își intitulează scrierea, provine din înțelepciunea pe care i-au dat-o soarta: originea socială - Zorin este fiu de profesori universitari; instrucția căpătată de-a lungul anilor - este absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj; experiența de viață ca student, iar mai apoi profesor de liceu și, ulterior, cu formare jurnalistică temeinică.
L-am cunoscut mai bine pe Zorin Diaconescu ca jurnalist, din momentul când a venit la Bistrița. Am conceput împreună proiecte și am colindat țara, luând interviuri la persoane pe care am încercat să le impunem ca modele. Aș aminti aici proiectele: „Personalități în dialog”, „Constantin Pavel”, „Medicii și Biserica” ș.a.
În calitate de senior, Zorin Diaconescu a încercat să impună atât la Cluj, cât și la Bistrița, conduite și profesionalism, pentru a-i forma pe jurnaliști și a-i îndepărta de bârfa ieftină, manipulatorie și cu succes de moment, care face atâta rău oamenilor.
Poate că în parte a reușit, iar acolo unde există îndărătnicie, cu siguranță vor încerca alții să vindece rănile rămase deschise.

PROF.DR. MIRCEA GELU BUTA