27 NOIEMBRIE, NOAPTEA CÂND "PLOUĂ CU STELE"

Inapoi la stiri

27 NOIEMBRIE, NOAPTEA CÂND

În fiecare noiembrie – 27, plouă cu stele, ca să ne amintească de anul 1885, când s-a născut Liviu Rebreanu.

În satul naşterii romancierului român, la Târlişua, pe locul fostei case, există o ramă ce cuprinde cuvintele scriitorului din jurnal: „Astfel se face că eu m-am născut într-un sat, anume Târlişua, pe care nici pe hartă nu l-am descoperit niciodată şi care totuşi există de vreme ce tatăl meu a dăscălit acolo un an de zile, iar eu însumi acolo mi-am petrecut primele luni de viaţă.”

Fanny Rebreanu scrie în cartea „Cu soţul meu” ce i-a povestit romancierul că ştie de la tatăl său: „Dinspre răsărit, o ploaie de stele răspândi deodată o lumină uriaşă. Era sfârşitul cometei Bianca. Impresionat, tânărul soţ strigă: Ludovico, afară plouă cu stele! Peste câteva minute, tânăra soţie de dascăl era mama unui copil voinic, primul născut din cei 13 pe care îi va avea.”

Scriitori, membri ai Societăţii Literare „Conexiuni”, pe urmele lui Rebreanu – la Târlişua, în faţa locului casei şi a bustului realizat de Romulus Ladea, 2 noiembrie 2013: Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian, Victor Ştir, Vasile Filip, însoţiţi de revista „Conexiuni”, ultimul număr;