ZIUA UNIUNII EUROPENE ȘI CENTENARUL GEORGE COȘBUC, LA PALATUL CULTURII

Inapoi la stiri

ZIUA UNIUNII EUROPENE ȘI CENTENARUL GEORGE COȘBUC, LA PALATUL CULTURII

Ziua de 9 mai a fost marcată la Palatul Culturii din Bistriţa prin proiecţia filmului „Istoria Uniunii Europene”. Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 – sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai. Ziua Europei se serbează pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi definită, astfel, ca ziua cetăţenilor unei ‘Europe Unite’, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.
De asemenea, managerul instituţiei, scriitorul Dorel Cosma, le-a vorbit celor prezenţi despre poetul George Coşbuc, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit 100 de ani. S-a amintit faptul că George Coşbuc este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai ţării, versurile lui ce au ritmicitate şi muzicalitate fiind recitate de generaţii întregi. De asemenea, s-a trecut în revistă legătura pe care Palatul Culturii o are cu poetul George Coşbuc, patronul instituţiei.
În acelaşi timp, s-a vorbit şi despre statuia lui George Coşbuc, amplasată în Parcul municipal, lângă Palatul Culturii.
A fost o zi în care cei prezenţi au participat la o adevărată lecţie despre valorile Uniunii Europene, dar şi despre prezenţa scrisului românesc, prin George Coşbuc, în elita literaturii internaţionale.

MENUȚ MAXIMINIAN