LA 50 DE ANI DE ACTIVITATE, CUNUNA DE PE SOMEȘ, ALĂTURI DE MANAGERUL PALATULUI CULTURII, PROF.DR. DOREL COSMA, LA NEATZA CU RĂZVAN&DANI!

Inapoi la stiri

LA 50 DE ANI DE ACTIVITATE, CUNUNA DE PE SOMEȘ, ALĂTURI DE MANAGERUL PALATULUI CULTURII, PROF.DR. DOREL COSMA, LA NEATZA CU RĂZVAN&DANI!

Ansamblul profesionist "Cununa de pe Someş" al Palatului Culturii din Bistriţa s-a aflat în această diminineaţă, în compania lui Răzvan Simion şi a lui Dani Oţil, simpaticii prezentatori de la “Neatza cu Răzvan şi Dani", celebrul matinal de la Antena 1.
Într-un dialog cu Răzvan Simion, managerul Palatului Culturii, dr. Dorel Cosma, a vorbit despre renumitul ansamblu bistriţean, dar şi despre rolul important pe care Palatul Culturii îl are în promovarea artiştilor din municipiu şi nu numai. „Peste 500 de artişti din 14 ţări plus artiştii locali vor fi prezenţi la unul dintre cele mai mari festivaluri din ţară şi la nivel internaţional, fiind unul dintre brandurile acţiunilor ce se derulează la noi, plecând de la poezia lui George Coşbuc. Intenţionăm să ducem mai departe frumuseţea folclorului internaţional de 23 de ediţii”, a spus Dorel Cosma despre evenimentul ce va avea loc în perioada 25-31 iulie la Bistriţa.
În acest cadru, s-a vorbit şi despre istoria de peste 120 de ani a Palatului Culturii, prezentându-se monografia instituţiei. „Este o istorie la care am lucrat de peste patru ani împreună cu colegii scriitori din instituţie, funcţionând în singura clădire care încă de la început a avut strict destinaţie culturală. În 1897, preşedintele de atunci al saşilor spunea să construim ceva care să dăinuie în timp, iar copiii copiilor noştri să se bucure că avem o asemenea clădire în Bistriţa”, a completat managerulul Palatului Culturii.
Artiştii alături de managerul Palatului Culturii, dr. Dorel Cosma, vor fi, tot azi, "La Măruță" pe Pro Tv. De la ora 15:00, Cătălin Măruță le aduce telespectatorilor frumuseţea tradiţiilor bistriţene, în preambulul Festivalului Internaţional de Folclor "Nunta Zamfirei" Bistriţa, unde va fi şi el prezent.