TÂRGUL MARE AL BISTRIȚEI. SĂRBĂTOAREA FOLCLORULUI INTERNAȚIONAL, ÎN PRIMA SEARĂ !

Inapoi la stiri

TÂRGUL MARE AL BISTRIȚEI. SĂRBĂTOAREA FOLCLORULUI INTERNAȚIONAL, ÎN PRIMA SEARĂ !

„Târgul Mare al Bistriței” a adus, în complexul de la Viişoara, în prima seară, cântec, joc şi voie bună. Prezentatorii acestei ediţii, Menuţ Maximinian şi Mărioara Sigheartău au avut cuvinte frumoase la adresa tuturor invitaţiilor, reuşind să întreţină, alături de artişti, cu profesionalism atmosfera.

Seria spectacolelor folclorice a început cu Ansamblul “Cununiţa" de la Palatul Culturiii din Bistriţa, care a prezentat în coregrafia lui Paul Munteanu suite de dansuri din mai multe zone ale ţării, cu mai multe generaţii, de la tineri, la copii. Au urmat soliştii bistriţeni Mihai Bahnăr, Teodora Simionca, Ninel Tămaș, Cornelia Hoha şi Marian Predescu ( un poliţist cu voce bună). Invitat de onoare a fost Ioan Cristian Ţăran, din Mureş.

Grupul de suflători ai Crucii Roşii din Austria a adus muzica de fanfară pe scena bistriţeană. Ansamblul profesionist „Cununa de pe Someș”, etalon al folclorului Bistriţei, a prezentat, la 50 de ani de existenţă, un program complex, sub bagheta dirijorului Alexandru Demeter, coregraf Teodor Puşcaş.

De remarcat evoluţia deosebită a celor 3 artişti profesionişti Anamaria Marti, Marioara Sigheartău şi Petre Petruse, care au prezentat nu doar piese din repertoriul propriu, ci şi din Israel, Franța, Polonia, împreună cu dansurile săseşti şi cântecul de fanfară austriac întregind cadoul pentru delegaţiile din oraşele înfrăţite, după cum spunea pe scenă directorul Palatului Culturii, dr. Dorel Cosma. Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, dar şi şefii delegaţiilor din oraşele înfrăţite - Christoph von den Driesch, primarul oraşului Herzogenrath – Germania; Ulrich Stücker, primarul oraşului Wiehl –Germania; Danielle Dard, prim viceprimar al oraşului Besançon – Franţa; Dariusz Lesicki, viceprimar al oraşului Zielona Gora - Polonia; Ralph Schäfer, consilier local al orașului Wels - Austria; Moshe Basch, reprezentant al primarului oraşului Rehovot – Israel şi Hans Franchy, preşedintele Asociației Sașilor Bistrițeni din Germania, s-au bucurat de o seară plină de autentic, alături de artişti.

Complexul Heidenfeld a avut în prima seară terasele pline de bistriţeni ce au participat la frumuseţea tradiţiilor.