OSTERMARKT 2019 - MUZICA, VOIA BUNĂ, MEȘTEȘUGARII, AU ANIMAT BURGUL SĂSESC

Inapoi la stiri

OSTERMARKT 2019 - MUZICA, VOIA BUNĂ, MEȘTEȘUGARII, AU ANIMAT BURGUL SĂSESC

Bistrițenii au dat răspuns invitației organizatorilor de a participa la o nouă ediție a Târgului de Paști-Ostermarkt 2019. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Bistriţa și Palatul Culturii Bistriţa în colaborare cu Forumul Democrat German Bistriţa şi Biserica Evanghelică Bistriţa. 

Deschiderea târgului meșteșugarilor, pe platoul din fața Palatului Culturii, a fost programată la ora 10.00, iar începând  ora 12:00, a avut loc deschiderea oficială, care a cuprins intonarea imnurilor,  o rugăciune ecumenică rostită de preoții mai multor culte religioase prezenți la manifestare si scurte mesaje ale oficialilor: primarul Ovidiu Cretu, viceprimarul Cristian Niculae, senatorul Ioan Simionca, președintele Forumului Democrat al Germanilor Bistrița Christian Roth, preşedintele Asociaţiei Saşilor Bistriţei din Austria şi Germania (HOG) Hans Franchy și dr. Dorel Cosma - managerul Palatului Culturii. 

În sala mare de spectacole a Palatului Culturii a fost organizat și un program cultural cu specific săsesc unde au evoluat:  Ansamblul de dansuri săseşti din Sibiu, Ansamblul de dansuri șvăbești „Doruri sătmărene” din Satu Mare, Ansamblul de dansuri săsești “Vergissmeinnicht “, al FGB Bistrița, Ansamblul de dansuri săseşti „GOLDREGEN” din Reghin, Ansamblul de dansuri săseşti din Sighișoara, Ansamblul de dansuri săseşti „KORONA” din Braşov. Finalul de spectacol a aparținut orchestrei profesioniste a Palatului Culturii Bistrița, dirijor Alexandru Demeter, membrii acesteia oferind publicului prezent un program cu melodii săsești și de asemenea un dans săsesc stilizat cu tinerii dansatori profesioniști ai Ansamblului ”Cununa de pe Someș”, în coregrafia lui Teodor Pușcaș.

Din târgul organizat pe platoul din fața Palatului Culturii cei interesați au avut ocazia de a achiziționa decorațiuni de Paști, artizanat, împletituri din papură, accesorii, bijuterii etc. 

 

Doris Cosma