DOREL COSMA ŞI GAVRILAŞ MUREŞAN, CETĂŢENI DE ONOARE AI MUNICIPIULUI BISTRIŢA MII DE OAMENI PETREC LA TÂRGUL MARE AL BISTRIŢEI

Inapoi la stiri

DOREL COSMA ŞI GAVRILAŞ MUREŞAN, CETĂŢENI DE ONOARE AI MUNICIPIULUI BISTRIŢA MII DE OAMENI PETREC LA TÂRGUL MARE AL BISTRIŢEI

Bistrițenii și oaspeții acestui vechi și frumos oraș sunt așteptați să ia parte la manifestările diverse care se desfășură pe parcursul a 9 zile.

Manifestările se desfășoară sub sloganul BISTRIȚA TE IUBEȘTE şi au debutat la Primăria municipiului Bistrița cu deschiderea festivă.  ”Bun venit la Târgul Mare al Bistriței, care își redeschide porțile la 666 de ani de la prima ediție, cea din 1353, care a însemnat deschiderea Bistriței în sfera urbană a Transilvaniei și deschiderea unui excelent traseu de dezvoltare, care în numai câteva decenii a făcut din orașul nostru un important centru comercial în această parte a Europei”a  spus primarul Ovidiu Crețu. Au transmis mesaje administratorul public al județului, Florin Moldovan, subprefectul Ciprian Ceclan, senatorul Ioan Simionca, primarii din Besançon și Herzogenrath, Jean Louis Fousseret, respectiv Christoph von den Driesch, viceprimarul din Zielona Gora, Krzysztof Kaliszuk, președintele Asociației Sașilor Bistrițeni din Germania și Austria HOG Bistritz-Nosen, Hans Franchy, cetățeani de onoare ai Bistriței.

Târgul Mare al Bistriţei  propune pe cele două scene cea din Complexul Heidenfeld, Viişoara, unde au loc spectacolele folclorice şi cealaltă construită  la capătul dinpre Biserica Evanghelică a Pietonalului, pentru muzica uşoară şi pop rock.  Spectacol folcloric a fost susținut în prima zi de: ansamblulurile „Cununița”, „Măgura Șieului”, Silvia Ivan, Marioara Dragotă, Ileana Melean, Emilia Popdeac, Crina Bertel, Crina și Alecsia Prața, invitat special fiind Cristian Pomohaci, aplaudat de mii de oameni.

În premieră, Teatrul de Proiecte „Liviu Rebreanu” Bistriţa a jucat piesa Povestea struţului bistriţean, scrisă de Dorel Cosma, tablou dramatic ce prezintă povestea struţului ce poate fi admirat în diferite puncte ale oraşului, ca simbol al întemeierii Cetăţii Bistriţa. Pe Pietonal a avut loc concertul simfonic susținut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor Romeo Râmbu, soliști Luiza Nancu - violoncel și Petrica Nancu – trompetă.   

Diplomele pentru noii cetățeni de onoare ai municipiului Bistrița, managerul Clinicii Sanovil, Gavrilaș Mureșan, și directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, vor fi înmânate sâmbătă seară pe pietonal, înaintea începerii concertului simfonic (ora 19.00).

Diplomele pentru noii cetățeni de onoare ai municipiului Bistrița, managerul Clinicii Sanovil, Gavrilaș Mureșan, și directorul Palatului Culturii,  dr. Dorel Cosma, au fost înmânate pe pietonal, înaintea începerii concertului simfonic, de către Ovidiu Crețu, primarul Bistriței. Laudatio a fost făcut de consilierul Sorin Hangan și scriitoarea Elena M. Cîmpan.

In ultimele decenii, viata culturala a municipiului Bistrita s-a bazat mult pe initiativele, talentul si experienta lui Dorel Cosma. El insusi om de cultura - foarte apreciat ca profesor, scriitor si comunicator de exceptie care a atras numeroase personalitati ale vietii artistice sub egida manifestarilor pe care le-a organizat, Dorel Cosma este detinatorul a foarte multe titluri si distinctii care arata aprecierea de care se bucura atat in tara, cat si in strainatate.

Doctor in filologie, a absolvit si cursurile Institutului Goethe din Bremen - Germania, cursuri de management cultural european in Danemarca, dar si cursuri de perfectionare in educatie speciala la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj.

A fondat cenaclul literar artistic "Alma Venus" si revista "Catharsis" - ambele la Liceul "Liviu Rebreanu" din Bistrita, dar si Scoala Populara de Arte din municipiu, fiind primul director al acestei institutii. A fost director al Casei de Cultura a Sindicatelor Bistrita, a fondat Teatrul de Camera, Festivalul de Teatru si a revitalizat ansamblul folcloric "Codrisorul" cu care a cucerit, in anul 1985, marele premiu al competitiei "Colierul de Aur" de la Dijon - Franta, distinctie ce nu mai fusese obtinuta de nici un ansamblu romanesc. Apoi, ca director al Centrului Creatiei Populare infiinteaza ansamblul folcloric "Balada" care, dupa 1989, devine prima asociatie folclorica independenta din judetul nostru. In anul 1991 a initiat si coordonat primul festival international de folclor din Romania: "Nunta Zamfirei", manifestare care anul acesta a ajuns la cea de-a XXIV-a editie. In calitate de consilier sef al Inspectoratului pentru Cultura Bistrita-Nasaud a extins manifestarile nationale si internationale si a initiat actiuni noi, la nivel judetean, in varii domenii artistice. A initiat si coordonat numeroase emisiuni radio - tv, iar din anul 2003 a devenit profesor universitar la Universitatea Romana de Stiinte si Arte "Gheorghe Cristea" Bucuresti. In anul 1996 a fost ales prin vot, la Klagenfurt - Austria, vicepresedinte al I.G.F. - Uniunea Europeana de Folclor, iar patru ani mai tarziu, in urma discutiilor cu presedintii federatiilor de folclor din Europa, a infiintat Asociatia Nationala de Folclor din Romania, asociatie care cuprinde 55 de ansambluri folclorice romanesti si al carei presedinte este si in prezent.

Fondator al revistei "Conexiuni" si cetatean de onoare al oraselor Nasaud - Romania, Karditsa - Grecia, Voiron - Franta si San Giovanni Rotondo - Italia, Dorel Cosma a devenit membru al Clubului Roman de Presa, al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania si al Uniunii Scriitorilor din Romania, fiind autorul a peste 20 de volume publicate. In anul 2014 a lansat in Egipt, la Biblioteca din Alexandria, volumul "Jurnal de calatorie si poezie", aceasta carte fiind inscrisa in randul celor peste 8 milioane pe care le detine prestigioasa biblioteca. Totodata, bistriteanul Dorel Cosma este presedintele in exercitiu al IGF - Uniunea Mondiala de Folclor si membru al Academiei Romano-Australiene cu sediul in Sydney. Activitatea complexa a omului Dorel Cosma a fost pretuita cu un lung sir de distinctii, atat in Romania, cat si in Franta, Grecia, Bulgaria, Mexic, Italia, Portugalia, Austria, Spania, Copenhaga s.a.

" Aceasta recomandare este sustinuta de multiple merite pe care Dorel Cosma le are in domeniul literaturii. Dorel Cosma este continuatorul scriitorilor reprezentativi ai Bistritei, la care facem referire, de fiecare data cand ne amintim de inaintasii culturali. Adevarat ambasador al literaturii, al cartii, Dorel Cosma da posibilitate de afirmare scrisului bistritean. Oriunde, in lume, unde se afla Dorel Cosma, se afla si Bistrita. Il insoteste, il ocroteste" - Elena M. Campan, membru al Societatii Scriitorilor Bistriteni "Conexiuni". "Personalitatea culturala a celui pe care astazi il propunem pentru primirea calitatii de Cetatean de Onoare al municipiului Bistrita este complexa si unica: cunoscator si vorbitor a mai bine de sapte limbi de circulatie mondiala, domnul Dorel Cosma este un comunicator de exceptie care are gradul de doctor in jurnalism obtinut la Universitatea de Stat din Chisinau, Republica Moldova. Este autor a mai bine de 20 de lucrari tiparite, multe dintre ele traduse in limbi straine, fondator de reviste si grupari culturale. Este detinatorul a zeci de distinctii de prestigiu cultural din Europa si de pe glob si este Presedintele in exercitiu al IGF - Uniunea Mondiala de Folclor, cu sediul in Spania. Aceasta activitate prodigioasa in plan mondial nu l-a oprit pe domnul Dorel Cosma sa fie unul dintre cei mai activi animatori culturali ai municipiului din ultimele cinci decenii. Spectacolele si festivalurile organizate de domnia sa, in calitate de manager al Palatului Culturii Bistrita, s-au constituit mereu in puncte de atractie pentru un public larg" - Gavrila Tarmure, managerul Centrului Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud.

"Intre meritele sale, care il recomanda acestei calitati, se situeaza, pe langa cele ale scrisului publicistic si poetic, proze de calatorie si reportaj, versuri inspirate din realitatea locala si de o problematica generala, purtand un mesaj civic, unele ocazionale, traduse si publicate si peste hotare, multe si marcante initiative si actiuni de cultura si arta, in cadrul responsabilitatilor obstesti in care s-a afirmat pe parcursul mai multor decenii, intre care o daruire tot mai in cunostinta de cauza manifestarilor artistice populare din judetul Bistrita-Nasaud"- Aurel Rau, poet, prozator, traducător și eseist, cetatean de onoare al municipiului Bistrita.

Renumele medicului bistrițean Mureșan Gavrilaș a trecut de mult de granițele județului Bistrița-Năsăud, iar pregătirea și realizările sale profesionale sunt apreciate nu numai de către persoanele care i-au fost pacienți, ci și în lumea medicală. În peste 30 de ani de activitate, medicul Mureșan Gavrilaș a oferit asistență de specialitate la nașterea a peste 10.000 de copii, a efectuat peste 12.000 de intervenții chirurgicale și mai mult de 150.000 de consultații. Este singurul medic din Bistrița-Năsăud care operează cancere ginecologice și de sân și realizează intervenții laparoscopice complexe precum histerectomia laparoscopică.

         De-a lungul carierei sale, medicul Mureșan Gavrilaș a depus eforturi continue pentru perfecționarea sa profesională, fapt care i-a permis atingerea unor performanțe deosebite: medic primar obstetrică-ginecologie, cu competențe în ultrasonografie, senologie, colposcopie, chirurgie laparoscopică avansată, supraspecializare în gineco-oncologie.

         Atent la necesitățile locuitorilor din această zonă și având certe calități manageriale, în anul 2005 a început construcția clinicii „Sanovil”, singurul spital privat din județul nostru. Spitalul a fost inaugurat în anul 2007, iar trei ani mai târziu acesta a fost extins, ajungând la o capacitate de 82 de paturi.

         În anul 2014 se deschide policlinica nouă „Sanovil” – una dintre cele mai mari policlinici private din țară, dotată cu cel mai complex centru de imagistică medicală din județ: RMN, CT, Radiologie, Mamografie și Osteodensitometrie. Totodată, „Sanovil” are în componență și cel mai mare laborator de analize din județ, fapt confirmat de evaluarea Casei Naționale de Asigurări.

         În prezent este în construcție un spital de recuperare și îngrijiri paleative cu 62 de paturi, care se va întinde pe o suprafață de 3000 mp și se triplează capacitatea Policlinicii Noi „Sanovil” – demers care vine în sprijinul bistrițenilor prin oferta de servicii medicale accesibile la cele mai înalte standarde.

          „De remarcat angajamentul său în zona cea mai riscantă din domeniul sanitar, adică înființarea unui spital, cu răspundere directă și permanentă față de comunitate și oameni. Îl felicit pe medicul Mureșan Gavrilaș pentru că a înțeles că viața este minunată dacă nu ne temem de ea. Este un privilegiu pentru comunitatea noastră să avem un astfel de model de constructor, care se recomandă de la sine” – Valer Sîmihăian, administrator la S.C. Interconsulting Co Bistrița.

         „Să iei viața pe cont propriu nu e un lucru ușor și nici la îndemâna oricui. Dar să iei viața pe cont propriu atunci când ai asigurate toate condițiile unei vieți confortabile și lipsite de griji, așa cum a procedat domnul doctor Mureșan Gavrilaș, este un lucru cu totul deosebit, cu totul ieșit din comun. Și peste toate, prin ceea ce faci să te pui în slujba comunității, să-ți îngrijești și să-ți vindeci semeni, acest lucru este peste limitele cu care noi suntem obișnuiți. Ține de destin mai degrabă, ține de providență”– dr. ing. Caius Bulea.

         „Munca și realizările dr. Mureșan Gavrilaș au un impact semnificativ în orașul nostru și în împrejurimi. În acest moment, în cadrul grupului SANOVIL sunt peste 190 de angajați permanenți și peste 70 de colaboratori dintre care peste 90 cu studii superioare. Toți contribuie la realizarea unui act medical de calitate și în continuă perfecționare, slujind locuitorii orașului nostru, județului și județelor vecine” – dr. Niculai Dumitru, președinte al Asociației Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, membru al Consiliului Județean al Colegiului Medicilor Bistrița-Năsăud.

 Proiectele pe care medicul Mureșan Gavrilaș le-a pus în practică de-a lungul anilor vin în sprijinul comunității bistrițene și au promovat imaginea municipiului nostru.

 ** *

       Duminică, la sala CSM a avut loc un concurs de şah, în Parcul municipal au fost promovate partide de șah în aer liber, iar la ştrandul municipal Codrişor s-au organizat jocuri şi diverse demonstrații sportive. În Complexul de agrement Heidenfeld, spectacolul folcloric a fost susținut de Ansamblul profesionist „Cununa de pe Someș”, Teodora Simionca, Anton Todică, Cornelia Hoha, Marian Predescu, Virginia Bugnar, Marioara Sigheartău, Petre Petruse, invitat special fiind Marius Ciprian Pop.

       Mii de bistriţeni au venit la scena de pe Pietonal, la recitalurile Eduard Sanda, Vescan, Mira şi al trupei The Motans.

Luni pe pietonal au fost  Symphress, Boulevard, Lia Band iar la Complexul de agrement Heidenfeld spectacol folcloric susținut de: ansamblul „Cununa Grâului”, Adina Bojor, Ancuța Bârte, Țanc Ana-Maria, Mihai Bahnăr, Cristina Livia Scurtu, Elena Chirică, Cornelia Ardelean, Dorina Oprea.

 

 

Marți 27 august

 

Orele 12.00 – 13.00, Centrul Comunitar pentru Tineret

Vernisaj expoziție foto

 

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive, întreceri de înot

 

Orele 16.00 – 18.00, Piața Centrală

Expoziție produse hand made

 

Ora 18.00, Pietonal

Street Food D.J. Music

 

Ora 18.00, Complexul de agrement Heidenfeld

Spectacol folcloric susținut de: ansamblul „Doinița” al Casei Armatei Bistrița, ansamblul „Someșul” Beclean, Cristina Fechete, Ana Șimon, Mariana Harosa, Grigore Sâmboan

 

Miercuri 28 august

 

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive, întreceri de înot

 

Ora 19.00, Pietonal

Street Food, D.J. Music

 

Ora 19:00, Complexul de agrement Heidenfeld

Spectacol folcloric susținut de: ansamblul „Coronița” Solovăstru, Alexandru Rus, Violeta Todoran, Alina Maria Pop, Ana Lar, Tudorica Brumă, Andrei Romanica, Olimpia Deneș, Nelu Șopterean, Leontina Pop

 

Joi 29 august

 

Orele 10.00 – 13.00, Terenurile Grand Slam

Demonstrații tenis de câmp

 

Orele 11.00 – 13.00, Pădurea Schullerwald

Cupa Bistriţa la fotbal (vârsta 14-19 ani)

 

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive

 

Orele 18.00 – 19.00, Pădurea Schullerwald

Demonstrație de arte marțiale

 

Ora 18.00, Pietonal

Street Food, D.J. Music

 

Ora 19.00, Complexul de agrement Heidenfeld

Spectacol folcloric susținut de: grupul vocal „Bârgăuanca”, Mariana Condrea, Anuța Sălăgean, Cristina Belei, Maria Bălan, Florina Bălan, Ligia Curtean, Dumitru Ciupa, Cornel Vrâncean, Ioana Monda, Maria Vrăsmaș, Silvia Ivan, Onița Ciuta, ansamblul „Balada”, Ionela Bran, Ioan Cristian Țăran, grupul vocal „Țarina” Abrud

 

Vineri 30 august

 

Orele 11.00 – 13.00, Pădurea Schullerwald

Cupa Bistriţa la fotbal (vârsta 14-19 ani)

 

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive

 

Ora 18.00, Scenă Pietonal

Re-Born, Punkatra, 7 Pași

 

Ora 18.00, Complexul de agrement Heidenfeld

Spectacol susținut de: ansamblul „Mugurii Mintiului” - Mintiul Gherlii, Silviu Avram, Cristina Belei, Elena Rusu, Diana Rus, Tudorica Brumă, Maria Titiana Sidor, Alexandru Căpitan, Mihaela și Ciprian Istrate cu taraf, Petrică Mureșan cu taraf

 

Sâmbătă 31 august

 

Ora 10.00

Deschidere Festival Medieval

 

12:00 – 14:00, Pădurea Schullerwald

Demonstrații și întreceri sportive

 

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive

 

Ora 15.30, Pietonal

Balade medievale irlandeze cu Pat O’Mahoney și Peter Moynahan

 

Orele 16.00 – 20.00, Pădurea Schullerwald

Cupa Națională de Trial, ediția a 3-a

 

Ora 18.15, Pietonal

Teatru medieval cu Truverii

 

Ora 18.45, Pietonal

Străjerii Cetății Bistrița - Turnirul Bistriței

 

Ora 18.00, Complexul de agrement Heidenfeld

Gala tinerilor interpreți: Dana Feherdi, Simona Bădulescu, Costina Adelina, Alexandra Togănel, Diana Topan, Andra Sâiu, Alexandra Antal, Andrei Gaidoș, Cornelia Constantina Orleanu, ansamblul „Românașul” - Cluj

 

Ora 20.00, Scenă Pietonal

Recital „The Moon and the Nightspirit”, spectacol de animație cu foc, recital „Irdorath”

 

Orele 21.00 – 02.00, Piața Centrală

Noaptea Albă a Bisericii Evanghelice

 

Duminică 1 septembrie

 

Ora 10.00

Târgul Medieval

 

Ora 12.00, Pietonal

Mini concert Truverii

 

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive

 

Ora 15.00, Pietonal

Dansuri medievale, trupa Nosa

 

Ora 17.15, Pietonal

Miniconcert Irdorath acustic

 

Ora 18.00, Complexul de agrement Heidenfeld

Gala tinerilor interpreți: Roxana Truța, Carina Avram, Deaconu Mădălina, Alexia Aștelian, Cotârlă Cosmin, Lenard Andreea Nicoleta, Cristina Bugnar, Oana Vențel, Cristina Farcaș, Georgeta și Narcisa Bala, Maria Butilă

 

Ora 19.00, Scenă Pietonal

Matteo & Gabi Bagu, Golden Gang (Alex Velea & Lino Golden & Mario Fresh & Rashid), 5 Gang, Fun Factory