DR. DOREL COSMA, DISTINS DE PREȘEDINȚIA BULGARIEI. BISTRIȚEANUL A PRIMIT ȘI INSIGNA DE AUR A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ȚARA VECINĂ

Inapoi la stiri

DR. DOREL COSMA, DISTINS DE PREȘEDINȚIA BULGARIEI. BISTRIȚEANUL A PRIMIT ȘI INSIGNA DE AUR A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ȚARA VECINĂ

Preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, dr. Dorel Cosma, a fost primit la Palatul Prezidenţial din Bulgaria de vicepreşedintele Iliyana Iotova. Discuţiile au fost legate de promovarea culturii şi tradiţiei la nivel internaţional, bistriţeanul fiind prezent, alături de preşedintele Uniunii Scriitorilor din Bulgaria, preşedintele Federaţiei Naţionale de Folclor din Bulgaria şi preşedintele Asociaţiei Caselor de Cultură din ţara vecină.
Vicepreşedintele Iliyana Iotova l-a felicitat pe preşedintele IGF, Dorel Cosma, pentru rezultatele obţinute, în semn de preţuire primind distincţia specială pentru promovarea culturii bulgare în lume acordată de prezidenţie.
În acest cadru s-au discutat şi proiecte viitoare, în 2020 Bugaria urmând a fi gazda Premiilor Oscar în folclor, iar vicepreşedintele Iliyana Iotova a fost invitat să înmâneze aceste distincţii.
Scriitorul Dorel Cosma a oferit şi „Monografia Palatului Culturii” şi, de asemenea, volumul său în limba bulgară „Malul tăcerii”.
În aceeaşi zi, la Casa Presei din Sofia, a fost lansat volumul „Malul tăcerii”, tradus în limba bulgară. Despre poeziile lui Dorel Cosma au vorbit preşedintele Uniunii Scriitorilor din Bulgaria Peter Anghelov, dar şi un critic literar, iar un actor a recitat în limba bulgară. Interesant este faptul că, alături de scriitori şi profesori de la Universitatea din Sofia, au fost prezenţi şi studenţi de la secţia română, întregul discurs fiind tradus direct în bulgară de un student român. Cartea, ce are înscrierea Bibliotecii Naţionale a Bulgariei include versuri scrise de managerul Palatului Culturii Bistriţa de-a lungul vremii, mare parte din ele inspirate din ţările în care a fost prezent cu propria creaţie. Odată cu acest volum, Dorel Cosma are cărţi proprii apărute la edituri din zece ţări, fiind tradus tot în atâtea limbi. În antologii, dar şi în cărţi de autor, Dorel Cosma este cel mai tradus scriitor bistriţean ( franceză, engleză, bulgară, italiană, spaniolă, greacă, germană, rusă, turcă, albaneză) iar cărţile lui au fost lansate în prezenţa autorului în malaezia, Vietnam, America, toată europa, Egipt, Argentina şi lista poate continua.
Preşedintele Peter Anghelov i-a dăruit preşedintelui Dorel Cosma „Insigna de Aur” a Uniunii Scriitorilor din Bulgaria, distincţie pe care o deţin până în prezent doar 15 scriitori din ţara vecină.
S-au acordat autografe pentru cei prezenţi, atât pe cartea lansată acum, cât şi pe alte volume semnate de Dorel Cosma. Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Bulgaria va fi prezent, alături de alţi scriitori, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Teatru „Liviu Rebreanu”, ce se va derula la finalul acestei luni.
Împreună cu delegaţia bistriţeană, din care au făcut parte Pahone Pop şi Adrian Puşcaş, Dorel Cosma se va întâlni azi cu ministrul Culturii.
Felicitări pentru noile distincţii care se alătură în vitrina bogată a Cetăţeanului de Onoare al Bistriţei, dar şi a unor importante oraşe din lume.