CAUT POEZIE

Inapoi la stiri

CAUT POEZIE

Deschid ușa librăriei în căutarea poeziei tot mai rare. Cine spune că e atâta poezie, că e prea multă poezie, că toată lumea poate să scrie și chiar scrie poezie, nu cunoaște lumea poeziei. Acea lume în care dacă ai intrat odată nu mai vrei să pleci din ea. Poezia veche, poezia clasică și romantică, poezia modernă, neo-modernă și post-modernă, poezia avangardistă, poezia canonică și poezia contemporană. Mai ales poezia contemporană.

      Femeia de librărie, binevoitoare, se duce înaintea mea, ca o călăuză, ca o deschizătoare de drum, pe când eu înțeleg să o urmez. Ea caută, mai ceva decât mine, la propriu, printre rafturi, printre domenii, printre clasificări, și rămâne dezamăgită. La fel ca mine. Și apoi spune: ”Nu prea avem.”

       O librărie fără cărți de poezie îmi lasă un gust amar. E ceva care îmi lipsește. E puțin, dar nu-i. Senzația aceea cu masă asigurată, felul întâi, felul doi și când întreb ”Dar ceva dulce?”, răspunsul este ”Nu-i!”

      Deschid reviste de literatură. Prima dată mă uit și mă duc direct la paginile, la jumătățile de pagină cu poezie. Oricât, dar să fie poezie. Pe lângă faptul că ”aerisește” revista, împreună cu imaginile bine alese, document, e o delectare. De zile mari, de zile mici. Cu cât o revistă de literatură are mai multă poezie, cu atât o citesc mai cu atenție, cu drag, cu plăcere. Nu înțeleg de ce nu găsesc uneori poezie. Sunt numere absolut pline de rânduri, greu de citit, de înaintat prin ele, fără o aripă de poezie.

     Dacă citesc o recenzie la o carte de poezie, ochii îmi alunecă repejor spre pasajele cu citate. Ele îmi vorbesc direct. De acolo știu dacă îmi place sau nu-mi place poezia. Sar, acrobatic, peste păreri critice, de parcă nici n-ar fi. Nu știu cum să ajung mai repede la ghilimele, închise, deschise, și imaginea mea despre poet, poezie, e gata confecționată.

      Și la oameni caut tot poezie. Nu contează dacă sunt poeți sau nu. Poezia se cuibărește în fiecare. E acolo, ”nadir latent”. Și așteaptă să fie găsită, salvată, cu sensibilitate, cu ascultare de cuvânt. Și totul devine (de) poezie.

ELENA M. CÎMPAN