LA MULTI ANI, DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

Inapoi la stiri

LA MULTI ANI, DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova culturaarta, și efortul academic.

Această zi a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).

În acest an, pe data de 15 ianuarie se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. 

Așadar, îl vom sărbători, la Bistriţa, pe poetul, prozatorul și jurnalistul român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română - Mihai Eminescu ! 

Mihai Eminescu a fost cel de-al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi ai Ralucăi Eminovici. Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi în casa părintească de la Ipoteşti, iar la Cernăuţi a urmat şcoala şi liceul german. A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, recitată la înmormântarea acestuia. Evenimentele se vor desfășura la Palatul Culturii, începând cu ora 16.00. Un recital din versurile lui Mihai Eminescu va fi susținut de Amelia Crețiu și Valentin Oncu, actori ai Teatrului profesionist de proiecte „Liviu Rebreanu”. Sărbătoarea continuă cu lansarea volumului de versuri „Reflux de clepsidră”, semnat de Dorel Cosma. Programul va cuprinde și o expoziție internațională de literatură. Moderatori ai evenimentului sunt Valentin Marica, Elena M. Cîmpan, Zorin Diaconescu și Menuț Maximinian.
De la ora 18:00, la Palatul Culturii va avea loc un concert extraordinar de muzică cu David & The Six Martini. 

Oamenii care au ascultat la evenimentele lor pe David&The Six Martini spun: "este cea mai bună trupă de coveruri din Transilvania". Şi pentru că tot veni vorba despre componenții trupei, ne mândrim tare cu faptul că David, Adela și Origen Todoran (muzicianul care a copilărit la Bistrița, până la 14 ani și a făcut senzație în celebra emisiune Vocea României) sunt bistrițeni de-ai noștri dragi, ce fac cinste orașului și județului nostru prin concertele și evenimentele pe care le organizează la un nivel profi alături de trupă. Genurile cu care ne vor încânta în data de 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii sunt: Pop, Disco, Latino, Dance, Alternative, R & B, Blues, Rock & Roll, World Music.

Cu această ocazie, dorim să le urăm ”La mulți ani!” tuturor artiștilor, instituților de cultură, colaboratorilor noștri și bineînțeles publicului nostru fidel, care susține și apreciază actul de cultură de calitate! 

DORIS NEDELEA