BISTRIŢA POETULUI JOEL CONTE

Inapoi la stiri

BISTRIŢA POETULUI JOEL CONTE

Joel Conte, preşedintele Asociaţiei de Europoezie din Paris, apreciat scriitor francez, realizează de ani buni evenimente literare cu ecouri pe întreg mapamondul, multe din ele în colaborare cu UNICEF.

         De-a lungul vremii, am avut bucuria de a reliza punţi culturale deosebite între micuţul burg transilvan - Bistriţa şi marele oraş al luminilor – Paris. Alături de proiectele noastre importante, amintind aici Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”, Festivalul Internaţional „Nunta Zamfirei” sau Ziua Culturii Naţionale, în care omul de cultură francez s-a implicat în ultimii ani, am realizat o serie de alte evenimente, amintind aici doar antologiile româno-franceze sau expoziţiile pe care le-am avut cu poezie şi pictură bistriţeană la galeriile pariziene.

         Nu putem omite din această ecuaţie transmisiunile în direct între radiourile din Franţa şi România, realizate din Turnul Eiffel Paris , respectiv Turnul Bisericii Evanghelice Bistriţa. Toate aceste întâlniri se dovedesc a fi rodnice nu doar în proiectele comune ale Palatului Culturii Bistriţa şi Asociaţia de Europoezie, ci şi în creaţia proprie.

         Poeziile lui Joel Conte legate de Bistriţa sunt prezente în diferite publicaţii din Franţa, fiind ca o oglindă admirativă faţă de cultura noastră. Ideea unei cărţi care să cuprindă toate trăirile lirice ale acestuia este una care merită salutată.

         Versurile sale exprimă bucuria întâlnirii cu lumina în ceas de sărbătoare: „Copiii cei prea luminaţi/ Sunt în Bistriţa şi speră/ Că lumea se va înfrumuseţa/ Şi viitorul li-l va reabilita”. Poetul vede, în chipurile copiilor din Bistriţa, sinceritatea, fiind zugrăviţi în ritmuri pastelate atunci când „merg ţinându-se de mână/ Şi zâmbesc zilei de mâine”. Poezia a fost scrisă la deschiderea luminilor festive de sărbătorile de iarnă în Bistriţa, poetul rămânând impresionat de contactul „sublim şi sfânt/ Între suflet, dragoste şi cânt”.

         La Festivalul de Literatură „Liviu Rebreanu”, poetul aşază în versuri repere culturale: „Când soarele se scoală lin în zare/ Copile, vezi frumuseţea aceasta mare/ Palat al Culturii ce înfrumuseţează viaţa/ Din Transilvania, de la Bistriţa/ Clădirea impune respect şi mândrie/ Cu decorurile sale în perfectă armonie/ Ea construieşte universul ce şlefuieşte lumea/ Superbă ca un templu ce preamăreşte firea”.

         Tradiţiile româneşti, aflate în horă cu cele internaţionale, l-au impresionat pe poetul Joel Conte, realizând un adevărat imn al Festivalului „Nunta Zamfirei”: „20 de ani de dans şi de culoare/ Inima Bistriţei e plină de savoare/ 20 de ani de ritmuri şi emoţii/ În inima Ardealului sunt vii multe tradiţii/ 20 de ani de graţie şi eleganţă/ Cu Transilvania la dans soaţă/ 20 de ani de râsete şi muzică/ Cu o Românie parcă magică/ IGF face hora sa cu flori/ Cu feerii şi ansambluri de folclor/ Ce strălucesc jur împrejur pe glob/ Spre a oferi lumină bob cu bob”.

         Având ritmicitate şi muzicalitate, poeziile lui Joel Conte surprind cum nu se poate mai frumos cetatea Bistriţei care va dăinui peste ani şi prin  aceste nestemate lirice.

         Îi mulţumim pentru faptul că este ambasadorul culturii româneşti şi-i dorim mulţi ani cu proiecte literare la fel de înălţătoare.

Prof. dr.  Dorel Cosma, manager Palatul Culturii Bistriţa

Menuț Maximinian – director ziarul „Răsunetul”