ANTOLOGIA AMARAVATI 2019, O PRISMĂ E POEZIEI

Inapoi la stiri

ANTOLOGIA AMARAVATI 2019, O PRISMĂ E POEZIEI

 

Când a debutat această antologie în 2015, ea cuprindea 142 de poeme în 19 limbi iar autoarea, Padmaja Iyengar nu și-a închipuit atunci că a cincea ediție, în 2019, va cuprinde 1303 poeme în 125 de limbi, scrise de 761 de poeți din 86 de țări. De remarcat că volumul cuprinde și poezii în limbi rare, puțin cunoscute, toate poeziile fiind reproduse atât în original cât și în traducere în limba engleză, pentru a extinde experiența lecturii.

 

Trebuie menționat faptul că această antologie nu are pretenția de a constitui o ierarhie, ne atrage atenția autoarea. Scopul antologiei este de a surprinde o anumită stare de spirit poetică a momentului, bazată pe contribuțiile voluntare ale colaboratorilor. Selecția operată de aceștia este probabil rezultatul unor afinități, dar și al disponibilității de a participa la un asemenea experiment.

 

Secția română cuprinde autori din România, dar și din Canada, SUA sau Spania, printre ei și doi membrii ai Societății scriitorilor "Conexiuni" din Bistrița, Dorel Cosma și Zorin Diaconescu.