POEM RECITAT ÎN CADRUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE ONLINE - GELU IONESCU, PLOIEȘTI

Inapoi la stiri

POEM RECITAT ÎN CADRUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE ONLINE - GELU IONESCU, PLOIEȘTI

Gelu Nicolae Ionescu – Ploiești

 

uh…

 

Cheer up!

Soon,

I’ll start again

the building of the cathedral of miracles!

 

I have, as I had the other times too,

Ready and waiting the building material:

The groundwork will be made of the return’s step

In the land where I spent my childhood

and I loved

plus pirouettes of the thought on a low foothill

with an ankle kissed by the sea

and a knee stuck in prayer

on a shrine’s silence snow.

 

I shall raise walls with my eyes waiting for the snow,

from the white doves’ flight,

from the rolling stones’ admiration,

from the marble’s glow,

from happy sunsets transformed in snowballs

from happinesses made to laugh

in silences’ roars.

 

The adhesive material

will be my blinks

my heartbeats

(though my heart is rather

flying in my chest

than beating!)

and the endless expectation of Ana.

 

When they will show up to be fed

With the crumbs of my lost dreams

The white, water doves, frozen

Of the snowfall

I’ll make from their flight

Arcades.

Above the window frames

imagined by amateur ballerinas’ balances

(creatures that seem to me having white shadows!)

 

Obviously,

I shall never finish the building!

The miracles need infinity

The infinity is their air.

 

uh…

 

Bucurați-vă!

În curând,

Am să-ncep, iarăși,

costruirea catedralei miracolelor!

 

Am, cum am avut și-n celelalte dăți,

Gata pregătit materialul de construcție:

Fundația va fi din pasul întoarcerii

În ținutul în care am copilărit

și în care am iubit

plus piruete ale gândului pe-un picior de plai

cu gleznă sărutată de mare

și genunchi lipit în rugăciune

pe omăt de liniște de altar.

 

Zidurile ridica-le-voi din priviri așteptând ninsoarea,

din zborul porumbeilor albi,

din admirarea pietrelor de râu,

din strălucirea marmurei,

din apusuri fericite făcute bulgări

din tristeți făcute să râdă

în hohotele tăcerilor.

 

Materialul adeziv

au să fie clipirile mele

bătăile inimii mele

(deși inima mea mai mult

Îmi zboară prin piept

Decât să bată!)

și așteptarea fără de sfârșit a Anei.

 

Când au să apară să-i hrănesc

Cu firimiturile viselor mele pierdute

Porumbeii albi, de apă, înghețați

Ai ninsorii

Am să fac din zborul lor

Arcade.

Deasupra tocurilor ferestrelor

închipuite din cumpenele balerinelor amatoare

(ființe care îmi par a avea umbre albe!)

 

Evident,

Construcția n-o voi termina niciodată!

Miracolele au nevoie de infinit

E aerul lor infinitul