CONSTELAȚIA BISTRIȚA

Inapoi la stiri

CONSTELAȚIA BISTRIȚA

Cu ani în urmă, într-un oraș din estul Transilvaniei, Dorel Cosma și alți câțiva prieteni luminați, au hotărât să facă un car mare, foarte mare, pe care să-l umple cu stele, o dată pe an, cam pe la Sf. Ap. Andrei. Iar acest vehicul, ingenios lucrat, a fost parcat într-un loc numit pe vremuri Gewerein, adică Palatul Culturii din Bistrița.

Și când totul era pregătit, la chemarea din timp făcută, veneau acești slujitori ai cuvântului de prin locuri îndepărtate, împrăștiate pe toate continentele pământului, ca apostolii la Adormirea Maicii Domnului de la Ghetsimani.

Dar s-a întâmplat că într-o țară îndepărtată, o vrăjitoare rea - toate vrăjitoarele sunt rele, dar nu toate au aceeași putere - să pregătească un amestec din sânge de lilieci și balauri veninoși pe care a împrăștiat-o în lume, iar oamenii au fost îmbolnăviți de această otravă și unii din ei, de spaimă și neputință, s-au refugiat pe tărâmul celălalt.

Pentru că în preajma zilei de Sf. Ap. Andrei, mulți dușmani ai oamenilor, strigoi, moroi, lupi hulpavi, vulpi fumurii, etc, ies din cotloanele întunericului și fac rău, Dorel Cosma și sfetnicii lui cei mai apropiați, au hotărât ca această întâlnire literară să aibă loc în vară, în ziua de 10 iunie, în așa fel ca noua boleșniță - pandemie să nu se adauge celor vechi, iar oamenii să sufere îndoit.

Așadar, fiecare poet, între orele 17 - 21 și-a parcat steaua pe care călătorea și a răspuns prezent, a salutat pe domnii de la Bistrița care acum își trăgeau sufletul pe proțapul de lumină al carului minunat.

Eu neavând stea la îndemână, m-am dus într-o peșteră, soră cu cea de la Bethleem, am aprins candelele pentru ca Mirele să nu mă găsească nepregătit și, rob al Crucii și al Stelei călăuzitoare de magi, am binecuvântat pe cei care așa frumos străluceau: Dumnezeule atotputernic, binecuvintează pe acești poeți care slujesc ție, Cuvântului și sunt împrăștiați în toată lumea Ta; adună-i ca pe spicele pline de rod și macină-i cu iubirea Ta și să faci din ei o pâine rumenă pe care Tu să Te odihnești, Doamne, Hrismonul cel salvator. Amin!

Apoi am trâmbițat și eu imnul „De ziua Cuvântului” (La început / Cuvântul / s-a scris singur / de către sine / pe sine / cu cerneală de foc. / Când oamenii au învățat să scrie / cuvintele s-au îmbrăcat / în toate culorile. / Către asfințit / redescoperim cuvintele scrise / cu cerneală de foc / și ne regăsim / în lectură sacră / din Cartea vieții.) din ultima mea carte de versuri, apărută în vremuri „covidiene”, „Poeme din anticamera vieții” (Ed. Timpul, Iași, 2020).

Sus, în clopotnița bisericii, toaca și clopotele sunau împreună ca la înviere, iar eu am trăit un moment frumos la această Liturghie a Cuvântului.

Și a fost dimineață și a fost seară ... și am fost și eu parte a Constelației Bistrița.

 

 

                                                                             Marcel Miron, Huși