O MARE MAI APROAPE

Inapoi la stiri

O MARE MAI APROAPE

       Au sosit mașinuțele în oraș, în fața Sălii Polivalente, la intrare în Parcul Mare. Bucurie, animație, pe seară, că dimineața copiii dorm ( bine ). Gândul zboară la stațiunile, de unde nu lipsesc astfel de spații de joacă, de distracție. Luminile din înserare fac concurență celor de la terasele de seson.

      Spațiul cu mașinuțe colorate și purtate pe bare electrice apare la Bistrița din când în când. Iarna, în timpul Târgului de Crăciun, cu trimitere la atmosfera din marile capitale europene, dintre care Viena este cel mai des invocată. Vara, cu prilejul zilelor orașului, pentru că este o piesă ce face casă bună cu târgurile. Mai demult erau roți de lemn, învârtite manual, nu fără emoții, nu fără temeri. Verii îi stă bine cu aspectul de bâlci. Pe litoral, ringurile de joacă atrag prin feeria de beculețe aprinse, în completarea altor activități de umplere a timpului, ce devine încet plictisitor, oricât ar fi vacanța de frumoasă.

       Spațiul de joacă e mutat din loc în loc, pentru ca cei mici să se poată bucura. O copilărie ambulantă, fără pretenții prea mari. Mai bine așezați direct la volan, să deprindă abilități de manevrare, decât conducând pe telefon cu viteze excesive.

       La Bistrița, pe ring, jocuri de mașinuțe, Spiele, dar și glasuri de copii, strigăte, râsete, semn că au ieșit copiii din casă, după luni de interdicție, în care străzile erau atât de triste fără ei. E ușor să muți din loc în loc un astfel de loc. Un alai de tiruri, de camioane, se încarcă/ descarcă, se montează/ demontează și... minunea e gata. Dacă s-ar aduce și o mare mai aproape!...Cum ar fi să sosească în oraș marea?

        Atunci, am alerga în brațele ei, am saluta-o trecând pe lângă ea, ne-am bucura de beneficiile ei. Altfel, câte un spațiu cu mașinuțe ne amintește de vacanțe, de libertate, de bucuria jocului, lucruri ce ne-au fost confiscate în ultima vreme. Printre care și natura. Unde se mai găsește aer curat, liniște? Căile de acces sunt aglomerate, sunt în lucru. Mai peste tot există câte un șantier. Și atunci mirosurile de var, de ciment, de vopsele iau locul celor de apă, de munte, de iarbă, de cer. Nu-i loc unde să nu se mai facă o extindere, să nu se mai construiască un etaj, să nu se mai amenajeze o parcare, să nu fie balastru în loc de străzi asfaltate, noroi în loc de iarbă, mai ales după ploi, să nu fie ceva de spart, de renovat.

       Am trecut pe lângă spațiul de mașinuțe electrice și m-am gândit la mare, la distanța până la ea și am visat că într-o zi vom avea o mare mai aproape.

ELENA M. CÎMPAN