”PORTUL POPULAR” - 5 MINUTE DE FOLCLOR CU BIANCA SIMIONCA!

Inapoi la stiri

”PORTUL POPULAR” - 5 MINUTE DE FOLCLOR CU BIANCA SIMIONCA!

 

Costumele populare se remarcă prin originalitatea, frumusețea și eleganța lor, decorația și cromatica specifică deosebind dpar portul de pe Valea Someșului de cel de pe Valea Bistriței sau din Valea Bârgăului și de la Șieu. Țesuturile, cusăturile, pieptarele, realizate într-o mare varietate coloristică și oranmentală, ca și prelucrarea lemnului, ilustrează de asemenea arta populară. Costumul popular, atât cel femeiesc, cât și cel bărbătesc, ne apare ca expresie a unui anume mod de a simți și de a înțelege proporțiile ; observăm că unul din aspectele de unitate ale portului românesc ăl constituie caracterul său sculptural.                                                                                                                     Prelucrând și perfecționând modelele oferite de natură, țăranul român a creat, prin obiecele de podoabă, oadevărată lume de o înfinită și colorată diversitate. „De la simplu la complex, de la rudimentar la rafinat, se remarcă abordarea unei vaste game de materiale și tehnici de prelucrare a acestora”.[1]                                                                                                            Podoabele sunt parte componentă a costumului popular românesc, constituindu-se ca și creații artistice, ce păstrează încă multe credințe și magii ale unei mentalități arhaice, cu funcții apotropaice. Diferențierea și clasificarea podoabelor se poate face, ca și ăn cazul componentelor costumului popular, după acea parte a corpului căreia sunt destinate.                                                                                                                                                                                                             Costumul popular are numeroase piese de tip străvechi cum ar fi cămașa încrețită la gât, cămașa bătrânească, catrința și ștergarul de cap – la portul femeiesc, cămașa cu fustă, ițarii încrețiți, gluga, sumanul și cureaua cu ținte – la cel bărbătesc. Unitatea coriului, coloritul sobru, cu tonuri frumos armonizate, constituie o caracteristică a portului din zonă.  Culorile specifice costumelor populare sunt albul și roșul, iar reprezentativ se distinge clopul cu păun, pieptarul cu ciucuri și brâul cusut cu mărgele. Portul popular femeiesc este specificzonei etnografice, care se distinge prin cămașa femeiască cu altiță, baticul de pe cap u motive geometrice, catrința țesută în vârste și motive florare brodate cu acul. Pânzătura de Năsăud are un decor mai compilcat : vârstele alternează în lățimi și culori diferite, urmând însă un anumit canon în organizarea lor, prin intercalarea unor dungi late, la intervale stabilite.                    Femeile folosesc ca podoabă mărgelele de coral, numite „coralii” sau „zgărzi scumpe”. Podoabele confecționate din metal se împart în : monede montate în coliere și menede de aramă, argint sau aur, alcătuind cunoscutele „salbe” de bani, prețuite și ca podoabe ale costumului, dar și ca valori în sine ; deseori ele intră în componența zestrei fetelor de măritat. În Năsăud piepul întreg era acoperit de așa-numitul „cheptar cu bani”.                                                                                                                                                                                                 „Costumul bărbătesc se distinge prin cămașa albă cu broderie albă de matase, ițari din lână și chimir de piele brodat cu margele colorate. Ca piesă comună pentru portul femeiesc și pentru cel bărbătesc, se distung cojocul brodat cu motive florale colorate”.[2]                                                                                                                                                                                                   Pălăriile de pâslă intră în vestimentația bărbaților din Bistrița – Năsăud. Pălăria cu borul mare, întins și calotă mică, rotundă, purtată pe un extins teritoriu al Transilvaniei, începând cu ținutul Năsăudului. Pălăriile de pâslă n-au fost niciodată făcute în gospodăria țărănească, ele fiind totdeauna lucrate în ateloere specializate.   Podoabele purtate de bărbați la costumul popular de sărbătoare sunt evident mai puține decât cele purtate de feei, la bătrâni lipsind total. Intâlnim podoabe purtate la anumite ceremonialuri sau pentru sărbători, pălăria cu „roată” din Bistrița – Năsăud.        „Cel mai spectaculos decor al pălăriei este așa-numita „pană de Păun”, penele așezate pe patru-cinci rânduri, formând un mare semicerc cu diametrul de 50-60 centimetri și înaltă cam de 30-4- cm, făcută din câteva sute de pene de păun, montate cu meșteșug și prinsă la borul pălăriei de feciorii din satele Năsăudului, baza calotei pălăriei fiind ornată cu 3-4 bentițe din mărgele.”[3] „În mijlocul semicercului, de unde pornesc șiruri de pene se pune un struț, un buhet de flori prins cu o rozetă cusută cu mărgeluțe colorate. Asemenea podoabe sunt apanajul și semnul vârstei, având și un rol social și simbolistic distinct, subliniind statutul tânărului și nevoia sa de prestigiu și reprezentare”.[4]                                                                                                                                                                                                 Cojocul de Năsăud se recunoaște prin broderia roșie de nuanță specială și prin ornamentul cu ciucuri. „Ciucurii atârnați ascund un decor al pieptarului plin de surprize : broderie arstistică policromă și mai ales aplicația, de meșină albă, brodată prin cusătură albastră de o rară frumusețe. Specifică Năsăudului este broderia cu mătase roșie la femei, pronunțat florală, plasată în buchete  de flori și cunună, pe anumite spații, cu intervale libere.”[5] Cu fondul alb la bărbați și mai recent cu fondul negru la femei pieptarele de Năsăud apar deosebit de decorative, iar la margini nu au bordură de blană. Cureaua lată, numită și chimir în Transilvania este făcută din piele groasă, se încheie cu limbi și cătărămi. În ținutul Năsăudului chimirele sunt împodobite cu discuri de alamă înșirate pe o curelusă subțire sau atârnate fiecare de câte o curelușă pe linia de mijloc a chimirului. Portul popular femeiesc, în raport cu cel bărbătesc prezintă o tipologie mai variată, precum și o mare bogăție a decorului. De aceea locul pe care costumul femeiesc îl ocupă în toate lucrările de specialitate este sensibil mai întins decât cel deținut de costumul bărbătesc.

 



[1] Tancred Bănățeanu, Portul popular românesc, București, 1965, p. 32.

[2] Tancred Bănățeanu, Portul popular românesc, p.82.

[3] Cosma Minerva, Album de broderii și țesături românești, Sibiu, 1905, p. 47.

[4] Idem.

[5] Idem, p. 49.