”CONEXIUNI”, CU GEORGE COȘBUC…

Inapoi la stiri

”CONEXIUNI”, CU GEORGE COȘBUC…

Ne întâlnim la ”Conexiuni de mai bine de zece ani. Mai întâi în Biblioteca Centrului Cultural Municipal, apoi în Sala ”Conexiuni” a aceluiași Centru, devenit Palatul Culturii. Am călătorit și am citit, purtând amprenta  ”Conexiuni”, în locuri ce-și dau mâna, de la Paris la New- York, de la Istanbul la Atena, de la Satu- Mare la Sibiu, am dus dialog, poezie, simpozion, colocviu, lecturi, din scenă în scenă, din sală în sală, dar niciodată până acum nu ne-am întâlnim și nu am stat câteva minute împreună și cu statuia lui George Coșbuc, din Parcul Central al Bistriței, atât de aproape de sediul ”Conexiuni”, ca și cum poetul ar fi fost, oricum, prezent în rândurile noastre.

      Și s-a întâmplat în această toamnă, anticipând parcă ziua nașterii poetului, 20 septembrie 1866, ca un omagiu și ca un destin al Societății ”Conexiuni” când, cu prilejul unei emisiuni culturale, filmate pentru TVR 3, ne-am dat seama că, peste ani, acolo este și locul nostru, lângă George Coșbuc.

      Împreună, Elena M. Cîmpan, Dorel Cosma, Zorin Diaconescu, Menuț Maximinian, am vorbit despre fenomenul ”Conexiuni”, pornit de la Bistrița și  resimțit în toată lumea literară, despre Societatea care a format un cerc de scriitori, care a editat un număr însemnat de antologii, care a organizat an de an Festivalul de Literatură, cu participări internaționale.

      De-a lungul istoriei de la „Conexiuni”,  mai este un singur moment când ne-am fotografiat la umbra unui mare scriitor. Se întâmpla în anul 2009, la statuia lui Victor Hugo, din Parcul Central al orașului francez Besancon, unde s-a născut poetul în anul 1802. Prin cei doi, V. Hugo și G. Coșbuc, secolul al XIX-lea este cu noi. În Societatea ”Conexiuni” a secolului XXI.

       Și noi am transformat un timp mort, care altfel ar fi fost neînsemnat, într-o veșnicie, a cărților noastre, în amintirea lui Eminescu, din „Scrisoarea I”: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” Și, astfel, nici Bistrița nu a mai rămas pustie…

 

ELENA M. CÎMPAN