SIMBOLUL LUMINII ÎN POEZIA GAROFIŢEI POPANDRON

Inapoi la stiri

SIMBOLUL LUMINII ÎN POEZIA GAROFIŢEI POPANDRON

   Pe lângă titlul simbolic, atât de sugestiv pe care îl poartă volumul de poezii ,,Dor de Lumină’’ apărut de curând  la Editura Solon din Bistriţa, Garofiţa Popandron găseşte potrivită ideea de a pune pe prima copertă  imaginea unei păsări în zbor, care îmbrăţişează parcă întregul albastru ceresc. Aripile ei desfăşurate  simbolizează lumina, o lumină a iubirii, ,,căci iubirea se contopeşte cu Lumina şi Lumina pătrunde în suflet’’. Ea înseamnă viaţă şi viaţa înseamnă cunoaştere, dar şi descătuşare de povara terestră. Folosim adesea sensul figurat al acestui termen precum lumina sfântă, lumina ochilor, lumina călăuzitoare sau expresiile : a vedea lumina zilei, a scoate la lumină, ase lumina la faţă, etc. Garofiţa Popandron, de pe Valea Bârgăului, şi-a găsit un refugiu în poezie, împlinindu-şi ,,visul’’,abia la vârsta septuagenară, aşa cum ea însăşi mărturiseşte în prefaţă. Este o poezie care îţi aduce înaintea ochilor o existenţă obişnuită, un destin lipsit de aură, dar încărcat de multe căutări şi întrebări retorice despre viaţă, ascunzându-şi singurătatea într-o lume pe care o iubeşte din exterior, pentru lucrurile ei simple : lumina, căldura, florile, casa şi oamenii care o privesc  ,,cu sufletul’’. ,,Aduceri aminte, duioase cuvinte/ Nostalgic îmi trec, azi, iarăşi prin minte.../Trecut-au prea repede anii, în zbor / Lăsând în viaţă doar urme şi dor/...Cum va fi oare ultimul drum,/Când clocotul vieţii va fi doar un fum?! Cartea cuprinde 58 de poeme scrise în stil clasic, în care predomină sentimentul nostalgiei. Garofiţa Popandron a trecut prin multe încercări ale vieţii : moartea soţului, a părinţilor şi a surorii sale Voichiţa. De aceea, multe poezii sunt dedicate acestor fiinţe dragi. Cea mai mare parte a creaţiei sale aparţine perioadei de după pensionare, pe care şi-a petrecut-o în Germania, unde s-a dedicat îngrijirii  persoanelor vârstnice şi bolnave, timp de 9 ani. Sunt secvenţe dintr-o poveste trăită pe viu, învăluită de griji şi de nevoile cotidiene: ,,Ştie Bunul Dumnezeu/ La străini cât e de greu’’. Există în discursul său liric câteva momente decisive : căutarea lui Dumnezeu, regăsirea de sine şi speranţa în bine. Sentimentul religios transpare, aproape în fiecare poem, iar relaţia cu Dumnezeu este o adevărată invocaţie retorică care devine o impresionantă rugăciune :,,Vino, Tu, Doamne, în inima mea/ Şi vindecă toată durerea cea grea.../Picioare-ngheţate, trup amărât,/ Biserica- lipsă/ La fel Duhul Sfânt.../Departe de ţară, de cei dragi ai mei,/ La casă străină, cu ceaiul de tei.../Ajută-mă, Doamne să nu pier aici !’’  (Suflet trist). Sub aspect stilistic, poezia Garofiţei Popandron se caracterizează printr-un limbaj autentic, expresiv, nesupus întrutotul structurii prozodice. Mesajul poeziei sale se conturează în jurul unor motive poetice : dorul, lumina, visul,  norii, soarele, ploaia, ş.a ,cărora le atribuie sensuri multiple, aşa cum o face chiar în titlul acestui volum – Dor de Lumină. Suflet nobil şi visător, Garofiţa Popandron îşi creează propriul său peisaj interior şi lasă loc destul de mult pentru ca cititorul să se emoţioneze. Sensibilitatea sa poetică este prezentă şi în poemul dedicat tragediei care a cuprins omenirea : ,,E molimă grea, ucide pe Terra , / Spun învăţaţii că-i gata şi Era.../ Copiii se roagă, Biserica plânge/ Sufletul nostru e gol şi se frânge/ ... E ceasul urgiei, greu ceas de trecut/ Şi cât va dura, e greu de ştiut.../ Rugămu-Te, Doamne, nu ne uita/ Sperăm cu credinţă în doar Mila Ta ! / Deschide Biserica să ne rugăm ;/ Acolo eşti viu şi ne bucurăm/ Cu Îngerii Sfinţi, cu Preoţii- Har,/ Acolo simţim că eşti Tată şi Dar’’ (Urgia). Poezia Garofiţei Popandron este un dialog permanent cu Dumnezeu, un psalm continuu în care îşi mărturiseşte suferinţele, dar şi izbânzile, tăria şi mai ales bucuria de a trăi.

SURSA: https://rasunetul.ro/ Mircea Daroşi