SCRIITORI BISTRIȚENI ÎN REVISTA ”LUMINĂ LINĂ” DIN NEW YORK

Inapoi la stiri

SCRIITORI BISTRIȚENI ÎN REVISTA ”LUMINĂ LINĂ” DIN NEW YORK

A apărut nr. 4/2020 a revistei de spiritualitate şi cultură „Lumină Lină”, editată de Institutul Român Ortodox de Teologie şi Spiritualitate la New York, sub coordonarea prof. univ. Theodor Damian. Alături de nume ale literaturii din ţară, dar şi de peste Ocean, întâlnim şi cele ale doi bistriţeni.
Scriitorul Dorel Cosma este prezent cu două pagini de poezii. La rândul ei, bistriţeanca Veronica Ştir publică o revenzie la volumul „Sete de linişte”, apărut sub semnătura lui Dorel Cosma.
Reamintim faptul că Bistriţa are o colaborare bună cu scriitorul Theodor Damian, revista „Lumină Lină” şi Cenaclul „Mihai Eminescu” din New York, atât colegii de peste Ocean, cât şi membrii Societăţii „Conexiuni”, fiind prezenţi de mai multe ori în proiecte frumoase, atât în ţară, cât şi în America.