IONEL LUPU - TENTAŢIA POVESTIRII ŞI RÂNDUIALA POVESTITORULUI

Inapoi la stiri

IONEL LUPU - TENTAŢIA POVESTIRII ŞI RÂNDUIALA POVESTITORULUI

Povestirea face parte din viaţa noastră la fel cum existenţa noastră se regăseşte în povestire. Unii susţin că fiecare om are povestea lui, dar această povestire se întretaie cu alte povestiri, ale celor cunoscuţi, întâlniţi, prieteni sau nu, oameni de bine, sau nu - aşa că până la urmă în fiecare povestire găsim mai multe povestiri şi uneori avem răgazul să facem ordine printre povestirile care ne aparţin, mai mult sau mai puţin.

Tihna rânduielii vine de obicei în a doua jumătate a vieţii, când noutăţile sunt din ce în ce mai puţine, avântul tinereţii s-a domolit şi ne face plăcere să ne aşezăm amintirile într-o ordine mai clară, de gospodar aşezat. Este momentul când trecutul primeşte o formă nouă în mintea noastră, faptele învălmăşite odinioară sunt cântărite cu grijă, cu chibzuinţă, unele sunt lăsate deoparte, nefiind însemnate pentru cel care şi le aminteşte, altele în schimb sunt reconstruite cu mare grijă, se purcede la limpezirea amănuntelor care adesea dau alt înţeles întregii întâmplări. Apoi e. neapărată nevoie ca povestea acelor fapte de odinioară să fie repovestită, nu contează unde, nu contează cine ascultă, e important ca urechea să audă şirul cuvintelor, ele, cuvintele, să se întipărească mai adânc în memoria omului, să devină aluatul din care se nasc legendele.

Să ştiţi că nu toate legendele se ocupă de oameni celebri. Unii au ajuns celebri datorită povestitorilor iscusiţi, ascultaţi de mai multa lume decât alţii. Poate că unii sunt ispitiţi să-şi tocmească povestitori mai pricepuţi pentru ca povestea lor să ajungă cât mai departe. Nu ţine. Oricât ar fi de

iscusit povestitorul, până la urmă el trebuie să creadă în povestea lui, trebuie să o trăiască de parcă ar fi fost pielea lui în joc, altfel nu va convinge pe nimeni. Iar dacă povestitorul e prins în mrejele povestirii, înseamnă ca povestirea e bună, are miez, o poate spune liniştit cel care a trăit-o, el o ştie cel mai bine, la urma urmelor, nimeni nu va reuşi să o povestească mai bine decât el.

Se spline că toate cântecele zac în lemnul din care se ciopleşte fluierul şi toate povestirile s-au născut odată cu noi pe acest pământ. Noi nu facem nimic altceva decât se repovestim, să ţesem partea noastră dintr-un covor care a început cândva şi undeva, nimeni nu mai ştie unde şi când, la fel cum nimeni nu poate şti unde şi când se va termina. Viaţa noastră ne îngăduie să vedem o fâşie, nicidecum unul dintre capete. Iar fâşia noastră poate semăna sau nu cu altele, asta nu vom şti niciodată şi nici nu este important să ştim.

Fiecare are până la urmă povestea lui şi o grijeşte cum ştie mai bine. Unii, mai sârguincioşi, trudesc şi îşi aştern povestea pe hârtie, pentru a fi citită, acum şi peste ani, când poate nimeni nu-şi va mai aminti de povestitor, dar va duce mai departe cartea cu povestirile lui.

Bine ai venit, Ionel Lupu, în această lume a povestitorilor, e o lume fabuloasă din care nu mai ai cum să pleci vreodată.

Bistriţa, octombrie 2020

 Zorin Diaconescu