CARTEA, O PARTE DIN INIMĂ

Inapoi la stiri

CARTEA, O PARTE DIN INIMĂ

 

      Într-un interviu televizat, la întrebarea ce rămâne aici ( la Palatul Culturii ), Dorel Cosma răspunde „o parte din inima mea”. Ducând gândul frumos mai departe, credem că tot o parte din inimă rămâne și în cărțile scrise. Și tot așa, inima se împarte, rămâne acolo unde îi este locul, unde este primită. Metafora aceasta, a inimii din carte, vorbește despre pasiunea de a scrie, despre neastâmpărul creatorului, despre rigurozitatea cronicarului de-a nu lăsa niciun eveniment/ sentiment neconsemnat.

     După „Reflux de clepsidră”, „Calitatea timpului” ( amândouă, în 2020, la Editura „Nosa Nostra”, Bistrița ), reprezintă o continuare a seriei de autor Dorel Cosma, ce are în centrul preocupărilor timpul, ca temă primordială, înțeles/-easă acum, mai mult decât oricând, cu înțelepciune, cu maturitate, cu apreciere. Cum ne raportăm cu timpul nostru la timpul universal, ce distanță luăm față de timp pentru a ne regăsi, cât timp „ne lasă” timpul și pentru noi, timpul trăirii și timpul mărturisirii, sunt doar câteva dintre ideile desprinse din cartea ce conține zece poezii, cinci interviuri și un Cuvânt rostit la decernarea Crucii transilvane, fiecare dintre aceste părți fiind traduse în limba engleză, prin contribuția lui Zorin Diaconescu. Prin cele trei domenii abordate, liric, realist și spiritual, „Calitatea timpului” vorbește despre un timp asumat, transformat în literatură.

      Capitolul întâi surprinde poezii scrise recent, având același stil descriptiv, consacrat la Dorel Cosma, cu înregistrarea unor fragmente de existență, cu stabilirea unor stări de spirit ce-și au originea în călătorii, în persoane și locuri dragi. În „Nevada”, „Apă, soare, deșert/ pasul sălbăticiei/ acoperit cu fier,/ speranță,/ curcubeu de încredere,/ steluțe albe-zeificate,/ passe-partout visător/ fără umbrela zilei de mâine”, în „Stai în casă”, „Orașul pare/ încremenit/… Doar mai ieri/ strigam la lume:/ Hai afară, măi Române!”, în ”Ascultă doar ce trebuie”, „ai vrea să crezi/ că pleoapele nu mint,/ să mergi pe strada/ hărăzită,/ singurătatea transformată-n/ absolut”, în „Timpul se mișcă repede”, „Mai ieri mă îmbarcam/ în trenul vieții,/ în calea lungă/ plină de speranțe,/ vise./ Și fug cu gândul/ să prind din urmă/ timpul”, în „Plus 65”, „Am fost un jucător/ ce-a adunat idei/ chiar sacrificii”, în „Alesul”, „Te amăgești/ crezând/ că ai ajuns/  ce-ai dorit/ să fii”, în „Festival la Bistrița”, „Succesul/ nu l-am dobândit/ cu liftul,/ am mers pe scări/ zidind altar/ după altar”, în „Inelul”, „m-am ridicat/ prin triplă/ îmbrățișare/ într-un Catharsis/ zămislit cu greu”, în ”Mamei mele”, „Suntem toamna/ ce vine și trece,/ valuri ce spală/ faleze de nisip,/ timpul ce schimbă/ anii și viața/ râuri ce curg/ mereu la vale…”, în toate aceste creații prinde contur profilul unui poet nostalgic și optimist, din cuvintele căruia nu lipsesc câteva cu valoare de simbol, cum ar fi, speranță, veșnicie (cu varianta eternitate ), fericire, ceea ce conferă poeziilor lumina de care au/ avem nevoie.

      În Capitolul al doilea, de interviuri, luate de Menuț Maximinian, pentru Radio Someș și ziarul Răsunetul, de Elena Mitru, pentru „Portrete românești de peste Ocean”, de Claudia Zătreanu pentru TVR 3, de Cristina Vlasa, pentru Ardeal TV, de Emil Alexandru, pentru televiziunea Sângeorz- Băi, îl întâlnim pe Dorel Cosma implicat și ancorat în viața culturală, doldora de proiecte împlinite și visate, preocupat și îngrijorat de pandemia ce ne-a luat publicul, ce a închis săli de spectacole, de teatre, de filme. Dar care ne-a dat/ ne-a lăsat un imens timp de-a ne așeza gândurile pe hârtie, ceea ce a făcut și Dorel Cosma într-un atât de încercat an 2020. Numit de către cei ce au avut bucuria să-i ia un interviu, „român cu suflet nobil”, „unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură din România”, Dorel Cosma vorbește și răspunde despre Festivalul internațional on-line de Poezie, despre Nunta Zamfirei, despre concerte, despre turnee, despre teatru, despre „Cununa de pe Someș”, despre Centrul documentar, despre Uniunea Mondială de Folclor, despre Conexiuni… despre atât de bogata activitate de la Palatul Culturii din Bistrița.

      În „Crucea transilvană”, un scurt și de învățătură Cuvânt la înmânarea înaltei distincții, Dorel Cosma se întoarce cu fața către specificul spiritual, religios, creștin- ortodox al neamului românesc, așezându-i pe preoții protopop Alexandru Vidican, Nicolae Feier, Vasile Beni și Emanuel Vidican în fruntea comunității , cu dăruirea lor pentru oameni, numindu-i „patru stâlpi ai ortodoxiei noastre bistrițene”, și nu uită de „Casina Română”, „locul românismului bistrițean”.

      Cu mulțumire,  cartea se închide, lăsând final deschis. Întorcându-ne la începutul acestui text,  știm că o parte din inima scriitorului Dorel Cosma se află și în „Calitatea timpului”. Ca de altfel în toate cărțile scrise „cu colțul inimii”.

 

ELENA M. CÎMPAN