MONUMENTUL ȚĂRANULUI ROMÂN DIN ZORENI, SUB NINSORILE DE FEBRUARIE!

Inapoi la stiri

MONUMENTUL ȚĂRANULUI ROMÂN DIN ZORENI, SUB NINSORILE DE FEBRUARIE!

Așa este acum Monumentul Țăranului Român din satul bistrițean Zoreni, sat cât „un pumnuț” ar spune George Coșbuc, dar cu alese rosturi și înțelesuri, bătând în veșnicie.
Fiecare loc de pe pământ, scria Nicolae Iorga, are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi. Povestea Zoreniului a fost și este înțeleasă cu o afectivitate aparte, aidoma candorii, de cei care au plecat din sat, dar au dus sufletul satului spre zări ca pe un neclintit jurământ.
Inițiat de scriitorul Valentin Marica, avându-i aproape, trup și suflet, pe istoricul Simion Adam și primarul Ioan Mate, Monumentul Țăranului Român de la Zoreni, opera sculptorului Alexandru Gavrilaș, stă demn în zariștea cosmică a satului, trimițându-și mesajul spre depărtări, fiind cunoscut în foarte multe locuri nu doar din țară, ci din lumea largă. Zoreniul are un năvod în care să prindă lumina cea rară a vechimilor ce au puterea de a înrămura lumină și ziua noastră. Monumentul de la Zoreni e prag și casă și aducere-aminte; un fel de rugăciune a satului și un vis sub ninsorile de februarie.