DRAGOBETELE - ÎNTRE MIT ȘI REALITATE

Inapoi la stiri

DRAGOBETELE - ÎNTRE MIT ȘI REALITATE

                               

 

          De când firea umană și dezvoltarea acesteia a fost călăuzită de lumină, au existat sărbători ale dragostei, care dăinuie în calendare ca simbol al fertilității, ca manifestare a iubirii. Cercetări recente au demonstrat că acest cuvânt, „dragobete„ , ar avea originea în limba tracă. A fost folosit și ca manifestare religioasă de către daci, pentru a celebra o divinitate în această perioadă a anului, de sfârșit de făurar, o divinitate al cărei nume nu s-a păstrat. Etimologia cuvântului ar putea atrage următoarea explicație: cuvântul „trago”, de origine dacă, a devenit în limba română „țap” și reprezintă forța vitală, fecunditatea, iar cuvântul „pede„ se traduce cu termenul românesc „picioare„. Și atunci nu este de mirare ca sacrificiul iubirii să fi avut canon în purificarea trupului ca cel al mersului cu picioarele goale acolo unde voinicul era așteptat de iubită. În timp, cele două cuvinte s-au transformat, astfel ”trago” a devenit „drago„ , iar „pede„ a devenit „bete”, acesta denumind mai târziu cingătorile frumos țesute purtate de feciori în zile de sărbătoare. Schimbările de pronunție a consoanelor d în b, b în v, sau b în p duc la ideea că termenul „drago” provine de la cuvântul „traco” sau „drago” (în limba dacă, chip drag), care derivă apoi în „dragon” și ia naștere numele zeului iubirii la traci.

            Apropiindu-ne de zilele noastre, sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, culegătorii de folclor au descoperit și alte denumiri pentru această sărbătoare: „Dragostile”, „Sântion de primăvară„ , ”Cap de primăvară” , ”Granguru”. S-a constatat că această celebrare a iubirii datează dinainte de apariția creștinismului. Dragobetele a ajuns să fie zeitate ce ocrotește iubirea și poartă noroc îndrăgostiților. Se spune că în această zi, de dragobete, fetele și feciorii gătiți de sărbătoare, se întâlneau în fața bisericii, ca loc sacru de înfăptuire a unei împliniri, de acolo tinerii pornind prin lunci și păduri să caute flori de primăvară. ( Aceste flori aveau rolul de a mijloci înfăptuirea iubirii dorite, conform credinței populare.) Adunau toate florile care supraviețuiseră frigului, le strângeau în buchețele și le păstrau până de Sânziene, la venirea verii, când le aruncau în ape curgătoare , rostind descântece pentru ursit. După acest ritual, se aprindea un foc mare în jurul căruia fetele și flăcăii chicoteau și discutau. Pe la prânz, fetele coborau, alergând, spre sat, fuga lor fiind numită zburătorit, o copie a jocului împerecherii la păsări. Așa se explică crearea Zburătorului , ca zeu al trezirii fetelor la iubire. Feciorii urmăreau, fiecare, fata dragă și, dacă o ajungeau, urma un sărut în văzul tuturor. De aici este zicala: ”Dragobetele sărută fetele.”

            Dragobetele, cunoscut și sub numele de Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, era fiul babei Dochia, cunoscut personaj din mitologia românească. Aceasta se spune că nu ar fi fost de acord cu nunta fiului său și, dorind să-și supere nora, i-a poruncit să spele un ghem de lână neagră în râu în în plină iarnă și să se întoarcă de abia când lâna va deveni albă. Mântuitorul a vrut să o ajute pe soția lui Dragobete, iar baba Dochia s-a înfuriat și a pornit să caute primăvara. Încălzită de căldura soarelui, și-a scos toate cele nouă cojoace dar, când soarele dispare, a înghețat de frig. De aici mitul Babelor în luna martie.

            Să celebrăm iubirea, în ziua de 24 februarie, în toate zilele din an, să o celebrăm românește, întorcându-ne la origini, amintindu-ne și învățându-ne copiii cine suntem, de unde venim, saturându-ne sufletul din moștenirea spirituală lăsată în dar de bunii noștri.

            E-o liniște iubirea?/ Mi-s pletele albite./ Și tulbure mi-e somnul/ ca între două pite./ Nu știu: răsare iarba,/ Mai curg pe văi izvoare?!/ Departe ești de mine/ Cum Luna e de Spare./ Pier stele neatinse/ Noi stele se vor naște./ Am cunoscut durerea,/ Nu am ce mai cunoaște.                                                         (Grigore Vieru, E-o liniște iubirea?)

MIRELA RUS