"CONEXIUNI" LA BIBLIOTECA "ST. L. ROTH"- MEDIAŞ

Inapoi la stiri

Direcţia Municipală pentru Cultură şi Biblioteca „St. L. Roth” din Mediaş au fost gazdele unei frumoase întâlniri literare, cuprinse în proiectul „Nu lăsa pe mâine, citeşte astăzi!”, la care au fost invitaţi membri ai Societăţii bistriţene „Conexiuni”.
La Sala de Conferinţe a Bibliotecii din Mediaş, într-o atmosferă special creată pentru muzică şi poezie, scriitorii Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan şi Menuţ Maximinian au prezentat activitatea Societăţii „Conexiuni”, au lansat cartea „Jurnal de călătorie şi poezie”, precum şi revista „Conexiuni”, nr. 24, şi au susţinut lectură publică din poeziile publicate. Momentul literar a fost însoţit de sonorităţi interpretate la vioară de Florin Vlad şi la pian de Alexe Savu.
Jenel Marin, redactor la „Revista Culturală”, şi Antonela Sofia Barbu, manager de proiect, au coordonat activitatea, au moderat discuţiile şi au oferit un schimb literar binevenit, invitându-i şi pe scriitorii medieşeni prezenţi, Maria Cozmescu, George Nimigeanu şi Valeriu Marius Ciungan, să citească din creaţiile lor.
Directorul Direcţiei pentru Cultură Mediaş, Teodor Lucian Costea, a vorbit despre colaborarea dintre Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Instituţia pe care o conduce, amintind de întâlnirea revistelor de cultură din Transilvania şi Banat, din iunie 2013, la care a participat şi revista „Conexiuni”, şi de alte proiecte ce aşteaptă să prindă contur într-un viitor apropiat.
La plecarea dintre cărţi, burgul tot era nemişcat, piaţa centrală veghea bunul mers al lucrurilor, stelele surâdeau de parcă ar fi auzit şi ele o rostire de suflet, cu împăcare, şi luna, luna, aceeaşi ca cea din seara în care s-a născut poezia, aştepta alte şi alte versuri, ca un neobosit străjer medieval. Doar câţiva poeţi, cu poezia lor, cu viaţa lor, cu gândurile lor, căutau drumul spre visare. Fără despărţire.

EDUARD CĂLINESCU