"... COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ DIN STATELE UNITE ALE AMERICII"

Inapoi la stiri

De curând m-am întors de la Bistriţa, locul reuniunii multora dintre semnatarii filelor revistei “Lumina lină/Gracious Light”, New York, patronată de pr. prof. Theodor Damian. Un intelectual rafinat, mult râvnitor şi dornic de propovăduire a Logosului divin, cuvântul său devenind o punte între două lumi: românească şi americană.

Ajunsă marţi, 12 martie a.c., la 9.30, o oră prea matinală pentru instalarea în camera de hotel. Însă, nu mică mi-a fost surpriza să constat că organizatorii s-au gândit pănă la cele mai mici detalii la condiţiile instalării oaspeţilor veniţi din diverse colţuri ale României: Satu-Mare, Sibiu, Deva, Craiova, Bucureşti, Botoşani, Iaşi. În jurul orei 15.00, mulţi dintre cei anunţaţi în materialele promoţionale (afişe, pliante) erau deja la restaurantul hotelului. Prietenoşi, aşa cum le stă bine scriitorilor, m-au “adoptat” repede în familia lor. În fapt, făceam parte din familia Lumina Lină (LL) încă din anul 2008, dar nu avusesem ocazia să-i cunosc în realitate.

Puţin înainte de ora 18.00, ne-am îmbarcat în autocarul Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistriţa, sub directoratul prof.dr. Dorel Cosma, spre Primăria municipiului. Era prima activitate stabilită în programul manifestării, o întâlnire cu scriitorii bistriţeni din cadrul Societăţii Sciitorilor “Conexiuni”. Curiozitate, bucurie, speranţă, încredere, prietenie, deschidere... toate puteau fi citite pe chipurile celor care ne aşteptau în Sala Primăriei. Importanţa evenimentului la care fusesem invitaţi era pentru noi din ce în ce mai limpede. Însuşi primarul municipiului Bistriţa, domnul Ovidiu Teodor Creţu, a ţinut să fie prezent la această şezătoare literară. Un cuvânt încrezător în traiectul pe care se îndreaptă oraşul Bistriţa, incluzând şi latura literară. Poate nu la fel de dinamică ca alte domenii de activitate.

Desigur, a urmat cuvântul pr.prof.dr. Theodor Damian, aşteptat de toţi cei prezenţi. Al 17-lea an de când LL vine în România şi al 19-lea de existenţă. Mereu în altă comunitate, inclusiv în Chişinău, ca un „pod de permanentă legătură” cu scriitorii români de aici şi de peste ocean. Deşi mulţi români au plecat din nevoia de a respira aerul libertăţii, mereu se întorc cu gândul, cu spusa, cu pasul... la vatră.

Da, la New York, cuvântul românesc este foarte vocal. Că e în cadrul cenaclului “Mihai Eminescu”, că e în lăcaş sfânt, Biserica Sf. Petru şi Pavel, că e în filele revistei “Lumina lină”... Parafrazându-l pe Marin Sorescu, şi pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume, … / Li s-a spusTheodor Damian. Mai mult, comunitatea românească este cea mai importantă din Statele Unite ale Americii (în jur de 300.000 români). “Încercăm să nu ne simţim emigranţi, ci colonişti” – ne spune profesorul. Emigrantul este privit cu suspiciune. Revista “Lumina Lină” devine, aşadar, o portavoce a comunităţii româneşti din America, extrem de deschisă scriitorilor, mai mari sau mai mici, rămaşi acasă. Fiindcă acasă are aceeaşi semnificaţie pentru toţi, rămaşi sau plecaţi, regăsiţi în paginile revistei.

            Da, “lucrurile mari se fac rar”, … dar se fac graţie unor OAMENI care îşi poartă dorul cu ei şi „oricât l-ar paşte moartea nu moare niciodată”, cum ar zice Victor Eftimiu. Deopotrivă, pe chipul poetului Damian se putea citi şi amărăciunea. Fiindcă aşa cum există dor, există şi îndepărtare. E vorba de românii care “uită”: limba, numele celor dragi de-acasă, valorile culturale româneşti. Poate acesta este şi motivul omniprezenţei lui Theodor Damian în viaţa celor care împărtăşesc aceleaşi simţăminte: “Am creat o mică Românie”, ca să se poată râde şi plânge româneşte.

            Salutul de Bun venit! a continuat cu cel al domnului director Dorel Cosma, totodată şi directorul revistei Conexiuni, urmat de cel al doamnei Elena Câmpan, redactorul aceleeaşi reviste şi preşedintele Societăţii cu acelaşi nume, înfiinţată în anul 2008, ambii membri în Uniunea Scriitorilor din România (USR). Admirabilă încrederea celor doi în cuvântul bistriţean pe care-l promovează constant şi nepartinic. O permanentă căutare a valorilor autentice locale şi nu numai. Mărturie, acest eveniment. Cuvintele lui Dalai Lama, după care se ghidează mulţi dintre bistriţenii literaţi, “Dă-le celor care îi iubeşti aripi să zboare, rădăcini la care să se întoarcă şi motiv să rămână”. Emoţionante, profunde şi penetrante vorbe, într-un asemenea context cultural.

            Seara a continuat în vers şi cânt. Aveam să-i ascultăm recitindu-şi versurile pe următorii scriitori: Menuţ Maximinian, directorul cotidianului Răsunetul, Victor Ştir, jurnalist la Mesagerul de Bistriţa Năsăud, Alexandru Cristian Miloş, pr.prof. Nicolae Feier, pr. Aurel Poptean, Victoria Fătu Nalaţi, totodată şi artist plastic, Ştefan Veşcari, prof.dr. Vasile Filip, prof. Eugenia Zegrean, Doris Gîţa, jurnalist, Nicolae Vrăjmaş, ziarist etc. Deşi scurte, momentele de muzică clasică susţinute de Florin Vlad (vioară) şi Alexe Savu (pian) au aureolat seara. O experienţă vie, magică, un adevărat regal poetic.

A doua zi, imediat după micul dejun, în jurul orei 10.00, aveam să cunoaştem o nouă experienţă culturală, cel puţin la fel de notabilă. Gazdele ne pregătiseră două vizite la Casele memoriale George Coşbuc (la 12 km de Năsăud) şi Liviu Rebreanu (Prislop, nu departe de Năsăud).

Intrarea în Casa celui care avea să fie „suflet în sufletul” neamului românesc se face prin tindă, dându-ne posibilitatea să alegem ordinea camerelor în care să pătrundem. Atmosfera aceea patriarhală, în care sunt expuse fotografii, documente, corespondenţă, ediţii din opera poetului şi traduceri nu a trecut neobservată de nici unul dintre noi. Mai mult, am avut parte de clipe memorabile atunci când vocile doamnei Paula Romanescu şi a ghidului, al cărui nume nu l-am reţinut, recitau din memorie zeci de versuri din creaţia poetului. Un muzeu emblematic pentru muzeografia literară românească.

Ospitalitatea bistriţeană s-a confirmat încă o dată. O agapă ne aştepta la ieşirea din muzeu pe acordurile unei formaţii de instrumentişti, de data aceasta pe acorduri muzicale din repertoriul românesc. Versuri semnate de poeţii neamului pe acorduri muzicale. Unii dintre noi, mai îndrăzneţi, mai cu voce, mai cu memorie... s-au apropiat cântând alături de de dirijor.

Ne-am îndreptat apoi la celălalt obiectiv cultural, Casa memorială Liviu Rebreanu. Casă tipic ţărănească, cu pridvor, formata din trei odăi. Aici, o colecţie impresionantă de lucruri aparţinând scriitorului, familiei, dar şi personajelor din opera sa, inclusiv actori care au jucat rolurile acestora (l-am regăsit şi pe unul din marii noştri actori, Şerban Ionescu, care l-a interpretat exemplar pe Ion din romanul cu acelaşi nume). Toate au reuşit să reliefeze atmosfera de altădată. Ghidul ne-a invitat în ceea ce s-ar putea numi un amfiteatru, intim, de 60 de locuri, unde am înţeles că se desfăşoară expoziţii de carte şi artă plasică. La etaj, aveam să regăsim operele lui Liviu Rebreanu, documente, fotografii, costume, piese de mobilier, citate din opera sa etc.

Timpul însă trecea neiertător, ora 17.00, stabilită pentru lansarea revistei de spiritualitate şi cultură românească, Lumina Lină/Gracious Light dar şi a altora reprezentate de noi oaspeţii, se apropia. Reveniţi în Sala Primăriei, deja cunoscută din seara precedentă, aveam să ne simţim mai familiarizaţi. Nu doar cu locul, ci şi cu cei care se aflau deja acolo. Acum era rândul nostru să ne prezentăm pe noi şi rolul pentru care ne aflam acolo, sub atenta moderare a doamnei Muguraş Maria Petrescu, consilier literar la LL, totodată şi colega mea la revista Destine literare din Montreal. Pe rând, după discursul pr.prof. Theodor Damian, au urmat: prof.univ.dr. Mihaela Albu, redactor-şef al revistelor „Carmina Balcanica” şi „Lumina lină” (colega mea de cameră, care mi-a oferit ore de mărturisiri de neuitat a ceea ce înseamnă să trăieşti în America, de altfel, multe publicate şi în cartea sa, Et in America... – Lumi în oglindă -, un Jurnal româno-american din perioada 1999-2009, publicat la Editura Eikon din Cluj-Napoca, în anul 2013 – în acelaşi an când am publicat la rândul meu un dialog liric Păcatul neliniştii/  Le péché de l’inquiétude, ediţie bilingvă, versiunea în franceză de Maria Penzes, la aceeaşi editură), care a preferat să-l lase pe colegul său, prof.dr. Dan Anghelescu să prezinte revista Carmina Balcanica. Din acelaşi colectiv, aveam să-i audiem pe prof.univ.dr. Ioan Gâf-Deac, care a semnalat realităţi deloc de neglijat trăite în breasla scriitoricească, Liviu Şoptelea, artist plastic din Botoşani şi Aurel Pop şi în calitate de redactor şef al revistei Citadela. La fel de prezenţi în revistele literare din România şi din afara ei, au avut câte un scurt cuvânt: Florentin Popescu aici în calitatea de redactor şef al Revistei Bucureştiul Literar şi Artistic, Mariana Pândaru, redactor şef al revistei Ardealul Literar, şi subsemnata, redactor şef al revistei Destine Literare din Montreal. Deşi nu veneau în numele vreunei reviste, discursurile prof.univ.dr. Ioan N. Roşca, Passionaria Stoicescu (sufletul grupului), Paula Romanescu, Silviu Guga şi George V. Precup au fost la fel de plăcute iubitorilor de literatură. Înainte de cina festivă, aveam să vedem un film documentar, Constelaţia Sibiu, realizat de conf.univ.dr. Anca Sîrghie. O invitaţie inspirată înaintea plecării spre Gura Râului (Sibiu) de a doua zi.

Seara s-a încheiat la restaurant, o cină festivă pe acorduri de muzică populară, de această dată, susţinute de artiştii Centrului Cultural Municipal Bistriţa, potrivită la final de eveniment devenit deja tradiţie.

 

DANIELA GÎFU