TEATRUL DE PĂPUŞI "ALEXANDRU MISIUGA" ÎN SPECTACOL LA SÂNGEORZU NOU ŞI SÂNMIHAIU DE CÂMPIE!

Inapoi la stiri

TEATRUL DE PĂPUŞI

În cadrul săptămânii "Şcoala Altfel", la solicitările cadrelor didactice şi a elevilor din Sângeorzu Nou şi Sânmihaiu de Câmpie, Teatrul de păpuşi "Alexandru Misiuga" a Centrului Cultural Municipal Bistriţa a răspuns dorinţelor copiilor de a avea în mijlocul lor păpuşile şi păpuşarii într-o piesă nouă, "Pinocchio". 

Relaţia dintre păpuşari şi spectatorii mici şi mari a fost una plăcută şi de prietenie, păpuşarii fiind primiţi cu foarte multă căldură şi aplauze.
În ceea ce priveşte programul Teatrului "Alexandru Misiuga" în această lună, prof. Cornelia Apostol, coordonatoarea acestei formaţii, ne-a declarat că se arată o perioadă destul de bogată. Pe sfârşitul lunii membrii formaţiei de teatru se vor deplasa pentru un spectacol la Leşu, pe data de 30 mai sunteţi invitaţi cu toţii la premiera piesei de teatru "Motanul încălţat", adaptare după Charles Perrault.
Pentru data de 1 iunie păpuşarii anunţă încă de pe acuma că cei mici vor avea parte de foarte multe surprize!
STAŢI PE APROAPE !
FIŢI CU OCHIŞORII PE AFIŞE !