O OLIMPIADĂ SPECIALĂ PENTRU COPII SPECIALI!

Inapoi la stiri

O OLIMPIADĂ SPECIALĂ PENTRU COPII SPECIALI!

Peste 400 de copii cu dizabilităţi din tot judeţul s-au întâlnit şi s-au întrecut în competiţii sportive în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a „Olimpiadei Inocenţilor". De la an la an, Olimpiada Inocenţilor creşte atât cantitativ, cât şi calitativ. Tot mai mulţi voluntari, tot mai mulţi participanţi şi tot mai multă implicare, atât din partea organizatorilor, a sponsorilor, dar şi a autorităţilor locale.

Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Inocenţi, în parteneriat cu Primăria Bistriţa, şcolile speciale din judeţ, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului BN.
Întrecerile sportive sunt adevărate provocări pentru aceşti copii şi dascălii lor. Fiecare ediţie a Olimpiadei Inocenţilor presupune antrenamente regulate prin care se urmăreşte dezvoltarea abilităţilor motorii, sociale şi cognitive.

Copiii au luat parte la probe sportive adaptate în funcţie de posibilităţile fiecăruia. Ajutaţi de cadrele didactice, aceştia au demonstrat că sportul nu are limite. Pentru munca depusă, concurenţii au fost răsplătiţi cu medalii, diplome şi tricouri.

Prin astfel de programe pe care le desfăşoară, Fundaţia Inocenţi urmăreşte integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, încurajând comunicarea prin sport, oferindu-le şansa de a-şi descoperi şi dezvolta anumite calităţi.

,,Scopul manifestării nu este acela de obţine performanţe sportive, ci de a evidenţia potenţialul copiilor cu dizabilităţi, a combate marginalizarea lor şi a dovedi că integrarea lor socială este posibilă” , ne-a declarat Marin Mic, director executiv al Fundaţiei Inocenţi Bistriţa.

Organizarea “Olimpiadei Inocenţilor” este o activitate cuprinsă în proiectul “Program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Bugetul proiectului este de 304.936,19 euro, din care 243.921,95 euro finanţare nerambursabilă şi 61.014,24 euro contribuţia Fundaţiei Inocenţi şi a DGASPC.

La eveniment au fost prezenţi şi primarul Ovidiu Creţu, inspectorul şcolar general Camelia Tabără şi MIke Carroll preşedinte RCR/ Fundaţia Inocenţi.