DESCHIDEREA MAIALULUI MAGHIAR SUB SEMNUL FRĂŢIEI CREŞTINE ŞI CIVILITĂŢII

Inapoi la stiri

DESCHIDEREA MAIALULUI MAGHIAR SUB SEMNUL FRĂŢIEI CREŞTINE ŞI CIVILITĂŢII

Pe scena special amenajată pe Pietonal a avut loc sâmbătă, începând cu ora 11.00, festivitatea de deschidere a sărbătorii anuale cunoscută ca Maialul comunităţii maghiare.
Pe o vreme frumoasă, Muzica Militară a Garnizoanei a cântat Imnul României, Ungariei şi Uniunii Europene, festivitatea arătându-se a fi una a bucuriei întregii comunităţi bistriţene, în frunte cu primarul municipiului Ovidiu Teodor Creţu, alături de care s-au găsit fruntaşii politici ai comunităţii, Decsei Atilla, preşedintele filialei Bistriţa Năsăud a Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, şi Antal Atilla, preşedintele organizaţiei municipale a UDMR, de asemenea, protopopul ortodox al Bistriţei Alexandru Vidican, monseniorul Gered Peter, protopopul greco-catolic Ioan Vasile Frişan, preotul reformat Andras Peter, preotul evanghelic CA Johann Dieter Krauss, pastorul baptist Victor V. Câmpeanu şi profesorul Zaig Eckehardt, preşedintele Forumului German Bistriţa, şi câţiva membri ai ansamblurilor folclorice. Reprezentanţii bisericilor l-au rugat pe Domnul să binecuvânteze înfrăţirea comunităţii bistriţene la deschiderea sărbătorii fraţilor maghiari, şi au cerut pacea şi bună înţelegere.

În continuare, primarul Creţu s-a adresat, salutându-i într-o limba maghiară „bisztos” pe concitadini maghiari şi a continuat cu un istoric al maialului care împlineşte 14 ediţii, datorită entuziasmului şi devotamentului pentru comunitate manifestate atunci, la început, de Decsei Atilla şi Antal Atilla, prezenţi şi azi în fruntea organizatorilor. Edilul Bistriţei a continuat cu un cuvânt de suflet despre valoarea multiculturalităţii Bistriţei în care se regăsesc români, maghiari, germani, ţigani, semn al bogăţiei spirituale de ansamblu a comunităţii care ar fi mai săracă şi neîmplinită fără oricare dintre cele enumerate. „Este important să fim împreună şi astfel, să arătăm lumii că se poate trăi civilizat”, a spus Ovidiu Teodor Creţu, apoi a comunicat că grupurile folclorice vor susţine un spectacol transmiţând tot ce s-a decantat de-a lungul timpurilor mai frumos în tradiţia maghiară ardeleană. 

În alocuţiunea rostită în maghiară şi română, preşedintele UDMR B-N, Decsei Atilla, şi-a exprimat bucuria că s-a ajuns la a 14-a ediţie şi speră ca sărbătoare să se ţină în aceleaşi frumoase condiţii şi anii viitori, apoi le-a urat tuturor succes şi petrecere plăcută la sărbătoarea de suflet a comunităţii maghiare.

Toţi cei prezenţui au urmărit cu mare drag frumoasele dansuri, interpretate de tineri, în costume populare tradiţionale, dintre ei detaşându-se prin originalitate ansamblul din Sic.

VICTOR ŞTIR