CASTELUL BRAN - DE 1 IUNIE, CASTELUL COPIILOR!

Inapoi la stiri

CASTELUL BRAN - DE 1 IUNIE, CASTELUL COPIILOR!

    Castelul Bran devine, pe 1 iunie, Castelul Copiilor. Ei se vor putea bucura de jocuri medievale, ateliere de creaţie şi alte activităţi culturale, specifice vârstei, care vor fi organizate atât în interiorul Castelului Bran, cât şi în Parcul Regal.

Ziua Internaţională a Copilului va fi prilej de sărbătoare alături de Ziua Castelului Bran, care sărbătoreşte cinci ani de când a îmbrăcat haine noi.

În intervalul orar 11.30 - 12.30, va avea loc lansarea cărţii "De coada cometei", poveste scrisă de regina Maria a României. Ilustraţiile cărţii au fost realizate de elevi ai Liceului de Artă din Sibiu. Şi cum reeditarea celor mai frumoase poveşti scrise de regina Maria trebuie să continue, vizitatorii sunt invitaţi să voteze cele mai frumoase lucrări în cadrul expoziţiei-concurs inspirată de povestirea "Orfana". Picturile au fost realizate de elevi ai Liceului de Artă din Târgu-Mureş. La ora 14.30, cei mici pot urmări, în Parcul Regal, o reprezentaţie a teatrului de păpuşi  "Strada" din Braşov.

Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România.

În 1920, Consiliul orăşenesc Braşov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia ei la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Regina l-a amenajat şi l-a lăsat moştenire fiicei sale, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din ţară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat şi devastat. Castelul s-a deschis în 1956, fiind parţial amenajat ca muzeu de istorie şi artă feudală. În 1987, castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.
    
Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România. În 2013, Castelul Bran a înregistrat peste 490.000 de vizitatori, după cum a declarat, în decembrie, pentru MEDIAFAX, Alexandru Prişcu, directorul muzeului. Străinii au reprezentat 68% din numărul total al vizitatorilor Castelului Bran, în timp ce vizitatorii români au reprezentat 32%.
sursa: http://www.radioromaniacultural.ro/castelul_bran_devine_pe_1_iunie_castelul_copiilor-15279