DESPRE CONEXIUNI ...

Inapoi la stiri

DESPRE CONEXIUNI ...

 

 

 

 

 

 

CONEXIUNI - OGLINDĂ A CULTURII VII

Dinamica imprimată activităţilor instituţiei de dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” din Bistriţa, a condus la necesitatea unei publicaţii care să fixeze compact, profesionist, festivalurile artistice de anvergură naţională şi internaţională, de netăgăduit prestigiu. Revista a căpătat numele Conexiuni, sugerând nu numai corelarea secţiunilor programului cultural global al instituţiei, sub semnul frumosului şi binelui, ci şi intenţia de a coagula disponibilităţi artistice, de a apropia şi a-i uni pe oamenii care doresc să meargă spre Centrul Cultural Municipal şi de acolo să dea comunităţii ceea ce au mai bun. Este publicaţia societăţii scriitorilor bistriţeni cu peste treizeci de membri, mulţi făcând parte din Uniunea Scriitorilor din România, activi, harnici în editarea propriilor scrieri din care apar fragmente, în destule cazuri, mai întâi în publicaţia amintită.

Prin textele de calitate şi ţinuta grafică remarcabilă, revista Conexiuni este cea mai fidelă oglindă a culturii vii care trăieşte şi se generează sub cupola Centrului Cultural Municipal. Dacă este de invidiat între publicaţiile din ţară, e de amintit impactul excelent pe care publicaţia îl are la reuniunile internaţionale ale IGF, unde directorul Cosma o prezintă ca pe o relevantă carte de vizită a frumuseţii şi vredniciei româneşti cuprinse în cultura tradiţională reflectată, şi fireşte, în cea modernă. Prin Conexiuni, Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” şi Bistriţa sunt cunoscute în ţară, străinătate şi vor putea fi privite din viitor.

 

 

 

Victor Ştir