A DEBUTAT A 19-a EDIŢIE A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR "NUNTA ZAMFIREI"

Inapoi la stiri

A DEBUTAT A 19-a EDIŢIE A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR

Cu doar câteva minute înainte de debutul celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor "Nunta Zamfirei", cerul s-a înseninat iar norii care ameninţau să strice spectacolul de deschidere s-au risipit.

Momentul festiv de deschidere a debutat cu o paradă a steagurilor ţărilor participante la festival, după care în faţa scenei şi-a făcut apariţia un car alegoric, în care se aflau reprezentanţi ai ansamblurilor participante la Festival, dar şi cei trei membri ai trupei Distinto.

Cei din urmă au interpretat imnul României şi pe cel al Europei, după care au urcat pe scena Festivalului şi au susţinut un miniconcert, iar între piesele cântate de aceştia Filarmonica Centrului Cultural Municipal "George Coşbuc" a cântat câte o melodie din repertoriul folcloric al ţărilor participante la ediţia din acest an a "Nunţii Zamfirei".

Spectacolul de deschidere a continuat cu reprezentaţii susţinute de ansamblurile participante, ansambluri care vor mai evolua timp de trei zile pe scena din centrul istoric al oraşului.

În deschidera festivalului, edilul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a lăudat de mai multe ori activitatea Cultural Municipal şi a directorului Dorel Cosma, spunând că dacă vreodată Bistriţa va dori să aplice pentru competiţia "Capitala Culturală Europeană", acest festival ar fi cartea de vizită cu care municipalitatea ar trebui să se prezinte în concurs.

La ediţia din acest an participă ansambluri din România, Bulgaria, Egipt, Italia, Israel, Polonia, Rusia, Serbia şi Ungaria.

Luni, 28 iulie:

Ora 11.00: Animaţie în zonele: Prefectură, Piaţa Decebal, Piaţa Independenţei, Bloc „Lama”;

Ora 20.00: Spectacol pe pietonal, susţinut de artişti din Serbia, Israel, Ungaria şi Italia.

Marţi, 29 iulie:

Ora 11.00: Animaţie în zonele: Prefectură, Piaţa Decebal, Piaţa Independenţei, Bloc „Lama”;

Ora 12.00: Participare la momentul festiv dedicat Zilei Imnului Naţional;

Ora 20.00: Spectacol pe pietonal, susţinut de artişti din Polonia, Egipt, Rusia şi Bulgaria.

Miercuri, 30 iulie:

Ora 20.00: Spectacol de gală şi închiderea ediţiei a XIX-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”.