IMPRESII DE SCRIITOR DE LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR „NUNTA ZAMFIREI” EDIŢIA XIX – A BISTRIŢA 2014 !

Inapoi la stiri

IMPRESII DE SCRIITOR DE LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR „NUNTA ZAMFIREI” EDIŢIA XIX – A BISTRIŢA 2014 !

I. „NUNTA ZAMFIREI E O NUNTĂ PLANETARĂ” cu doi Naşi – Primarul Bistriţei europene ing. Ovidiu Teodor Creţu şi directorul Centrului Municipal de Cultură, preşedinte al I.G.F. – Prof.Dr. Dorel Cosma! Dansul e şi o filosofare a vieţii!

Nu ştiu dacă poetul George Coşbuc şi-a imaginat că o poveste de dragoste – un Love Story românesc – între Viorel şi Zamfira – Nunta lor – va deveni peste Timp o „Nuntă Planetară”! Şi va aduce şi datorită poeziei lui – Nuntaşi de pe toate meridianele şi din toate colţurile lumii – ei aducând la Bistriţa – în România – drept daruri arta populară şi tradiţiile ancestrale, costume ale popoarelor lor! Ştiu, însă că cei doi Naşi  au înţeles mai bine - ca şi criticii sau istoricii literari – că mesajul peste timp al lui Coşbuc – este Fraternitatea şi Prietenia Mondială, Globalizarea Terrei prin Cultură, Tradiţii, Pace, Spiritualitate, Iubire – Frăţească – Unitate şi Diversitate – al Poporului Unic Terrian – Poporul lui Iisus Hristos! Acolo m-a dus gândul şi visul de scriitor la o Nuntă şi o Iubire Planetară! Văzând egiptenii, mexicanii, africanii, argentinienii, spaniolii, ruşii, polonezii, grecii, evreii, bulgarii, francezii, germanii, maghiarii, italienii, românii etc etc, cântând şi dansând într-o HORĂ A PRIETENIEI ŞI IUBIRII PLANETARE! Fericit poporul care iubeşte şi este iubit!

II. BISTRIŢA – CAPITALĂ A FOLCLORULUI MONDIAL – e o Odă a Bucuriei!

Înainte de a deveni în fiecare an o Capitală a Folclorului Mondial – vechiul Burg Bistriţa– unde românii, saşii şi maghiarii - vieţuiesc prieteneşte de secole – este un adevărat exemplu de Spirit Cultural European, de Valorile Uniunii Europene, de Omul Român European!

Atât prin pacea şi armonia locuitorilor acestei Porţi a Transilvaniei şi a României, cât şi a ospitalităţii, omeniei şi bucuriei de a-ţi face noi prieteni. Steagurile Prieteniei Mondiale au fluturat la Bistriţa! Căci înţelepciunea străbunilor noştrii, a dacilor şi romanilor – din acest leagăn de civilizaţie umană – ne-a învăţat că e mai de preţ pacea şi iubirea decât ura şi războiul şi că „a fi” e mai de preţ decât „a avea” şi că „Omul este măsura(valoarea) tuturor lucrurilor” şi nu, aurul! Sau că Aurul Terrei sunt Oamenii ei! Sufletul lor iubitor şi veşnic! Asemenea gândiri mi-au trecut prin minte urmărind fotografiile – amintiri şi îmbrăţişările sincere între popoarele Republicii Terra reunite la Bistriţa – într-un Regal al Folclorului Mondial, al Culturii, tradiţiilor şi spiritualităţii Universale! 4 zile de Aur – m-am simţit mândru că sunt român şi bistriţean văzând lumina, bucuria şi prietenia din ochii Nuntaşilor! Mulţumesc Bistriţa, mulţumesc România!

III. Ladies and Gentelmans! Thank you!

Adevărul este că nu toată ziua bistriţencelor li se spune Ladies – adică Doamne, şi bistriţenilor – Gentalmans – adică Domni! Apelativul pentru toată lumea globalizată de la Festivalul Mondial de Folclor „Nunta Zamfirei” – al celor doi sensibili, cu tact şi profesionişti prezentatori ai Festivalului – ne duce cu gândul la zicala – din folclorul nostru românesc: „A fi Domn e o întâmplare, a fi Om e lucru mare”! poporul român este un popor căruia îi place să filozofeze: acasa, pe stradă, la cumpărături, la piaţă, la bancă pe tren, la serviciu, la spectacole populare mai ales...

În cazul nostru concret – al Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei” – zicala pare, oarecum modificată – căci atât membrii – nuntaşii de peste mări şi ţări – din Egipt, Israel, Serbia, Rusia, Italia, Polonia, Bulgaria, Ungaria – cât şi sutele - spre o mie de spectatori - bistriţeni, au fost în cele 4 zile de Festival şi Oameni şi Domni – mai precis Oameni-Domni.

Prietenia, omenia, ospitalitatea, onoarea, demnitatea, bunăstarea şi iubirea de tradiţiile populare şi de oameni – au fost şi sunt şi vor fi Stelele Noii Umanităţi – strălucind din jocurile de artificii din armonia şi prieteniile legate – între Oamenii – Fraţi – din viitoarea Republică Terra – ce se vede în orizontul timpului. Precum zic Cărţile Sacre: OM NOU – PE UN PĂMÂNT NOU. SUB UN CER NOU – AL IUBIRII CREŞTINE!

Alexandru Cristian Miloş