”TIMP DE TREI ZILE, BUCURAȚI-VĂ! IUBIM BISTRIȚA” - ZILELE MUNICIPIULUI BISTRIȚA 2014 DESCHISE OFICIAL

Inapoi la stiri

”TIMP DE TREI ZILE, BUCURAȚI-VĂ! IUBIM BISTRIȚA” - ZILELE MUNICIPIULUI BISTRIȚA 2014 DESCHISE OFICIAL

În Teatrul de Vară din Piaţa Centrală, de pe pietonalul ”Liviu Rebreanu”, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Bistriţei 2014. La festivitate au fost prezenţi reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene, parlamentari, şefi de instituţii, consilieri municipali, cetăţeni de onoare, bursieri Nosa și invitaţi din străinătate.

În prezidiu au fost primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, deputatul Doina Pană, deputatul Daniel Suciu, senatorii Dorin Dobra şi Ioan Deneş, vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, preşedintele de şedinţă al Consiliului Local, Sorin Hangan, reprezentantul Energy Cities, Gerard Magnin.

După intonarea Imnurilor României şi Uniunii Europene, a luat cuvântul primarul Ovidiu Creţu: ”Bucuraţi-vă de manifestările cultural-artistice pe care cu drag vi le oferim cu ocazia sărbătorii oraşului. Un oraş pe care îl iubim, acesta fiind şi sloganul ales. Vă invit să vă bucuraţi de toate momentele oferite. Ne dorim un oraş frumos, armonios dezvoltat, să fie un simbol al convieţuirii paşnice, transmiţând cu această ocazie un mesaj de pace pentru ţară şi pentru lume”.

Au transmis salutul lor cu ocazia deschiderii oficiale a Zilelor Bistriţei Ioan Țintean, Doina Pană, Alexandru Pugna, Raul Gălan, invitaţii din străinătate, Teodor Tanco şi Sorin Hangan.

Prefectul Ioan Țintean a precizat că municipalitatea a pregătit un program generos pentru aceste zile şi i-a invitat pe oaspeţi să meargă, dacă au timp, la Colibiţa şi în parcul Naţional Munţii Rodnei, pentru a vedea şi frumuseţile judeţului. 

Vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna a menţionat că Bistriţa îmbracă mereu haine de sărbătoare: ”Este un oraş european cu care ne mândrim. Iubim Bistriţa!”.