de Dorel Cosma
Bistrița este cunoscută astăzi în toată România ca orașul Imnului Național, locul din care a plecat unul dintre cele mai puternice strigăte ale identității românești: „Deșteaptă-te, române!”. Dar, în preajma Zilei Naționale, merită amintit că orașul nostru a însemnat mult mai mult decât o filă celebră din istoria culturală. Bistrița a fost primul oraș din Transilvania declarat liber, primul care a ieșit din Imperiu, un gest de curaj care a făcut ca aici să se organizeze rapid primele structuri românești legitime.
Credenționalele și plecarea delegaților bistrițeni
Puțini mai știu astăzi că de aici au plecat credenționalele, documentele prin care bistrițenii își împuterniceau delegații să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Veniți dintr-un oraș ce abia își recăpătase libertatea, acești oameni reprezentau nădejdea unei comunități românești crescute în umbră, dar neînfrânte. Printre ei s-au numărat fruntași ai satelor, dascăli, preoți și oameni simpli – nume care astăzi ar trebui repuse în lumină, nu uitate în sertarele timpului.
Casina Română – locul unde s-a țesut conștiința națională
Înainte ca Unirea să devină decret, la Bistrița Casina Română era „cuibul” în care se adunau fruntașii românilor. Astăzi se află în incinta Protopopiatului Ortodox Bistrița, iar puțini trecători știu că zidurile acelea au prins, cândva, șoaptele speranței, planurile Marii Uniri și bătăile de inimă ale românilor care visau la libertate.
Casina nu era o sală de jocuri, ci o instituție culturală și națională, organizată pentru a susține limba, tradiția și solidaritatea românească într-un oraș dominat de administrații străine. Nu întâmplător, Societatea Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni” a instalat aici o placă comemorativă, pentru ca istoria să nu se stingă odată cu trecerea generațiilor.
În același spațiu sacru al memoriei contemporane, părintele profesor Nicolae Feier a ridicat Panteonul, un loc simbolic în care strămoșii parcă își fac simțită prezența. Aici se simte „firul nevăzut” care ne leagă de cei care au ridicat acest neam, cu jertfă și credință.
Poate că nu ar fi lipsit de inspirație ca Bistrița să marcheze 1 Decembrie chiar aici, în acest spațiu încărcat de identitate românească, nu doar în locurile impuse de inerție sau de obișnuință administrativă.
Andrei Mureșanu și adevărul istoric care arde sub tălpi
Bistrițenii trebuie să știe și să nu ascundem istoria. Locul unde este astăzi amplasată statuia lui Andrei Mureșanu a fost pregătit, în realitate, pentru bustul lui Miklós Horthy. Da, acolo unde se defilează, unde se țin discursuri și unde se adună oficialitățile, acolo defilau altădată trupele hortiste, iar conducătorii lor vorbeau românilor umiliți.
(1940-Bistrița, colecție de arhiva Fortepan)
E normal să rămânem prizonierii acestui trecut?
E normal să comemorăm libertatea în același loc în care, cândva, era celebrată umilirea?
Poate că a sosit timpul ca Bistrița să aibă alte locuri mai potrivite, mai curate simbolic, unde să organizăm momentele importante pentru comunitatea românească. Avem spații sacre, spații istorice autentice, spații cu încărcătură – trebuie doar puțin interes și drag față de identitatea noastră.
Un apel pentru prezent
1 Decembrie nu este doar o dată în calendar.
Nu este doar o paradă.
Este ziua în care ne întoarcem către rădăcini.
Bistrița are rădăcini puternice.
Are istorii care merită spuse.
Are locuri care merită readuse în atenție.
Și are oameni care știu, încă, să iubească adevărul.
Să marcăm Ziua Națională cu demnitatea pe care strămoșii noștri au câștigat-o cu sacrificii.
Și să nu uităm niciodată: istoria nu trebuie ascunsă — ea trebuie spusă.
