La Bistrița, memoria autorului Imnului Național se acoperă de praf, în timp ce oficialii privesc în altă parte.
BISTRIȚA, 16 noiembrie — Este ziua de naștere a poetului Andrei Mureșanu, bistrițeanul care a dat României Imnul Național. O zi care ar trebui să însemne ceva pentru fiecare român și, mai ales, pentru fiecare bistrițean.
Dar în Bistrița de astăzi, pare că nu mai interesează pe nimeni. Politicienii locali, preocupați de inaugurări inutile, chermeze de partid și fotografii de imagine, nu au avut nici măcar un gând pentru poetul care, printr-o simplă poezie, a mișcat o națiune întreagă. Dacă nu e un „eveniment” cu muzică, microfoane și bannere electorale, nu contează.
Astăzi, 16 noiembrie, Andrei Mureșanu este din nou uitat.
Niciun eveniment oficial, nicio comemorare serioasă, nicio floare depusă din respect adevărat, nu de formă. Casa memorială și monumentul poetului sunt lăsate în paragină. Porumbeii și-au făcut culcuș pe chipul poetului, iar autoritățile privesc în altă parte.
Am semnalat public starea monumentului, am scris, am trimis fotografii. Răspunsul? Tăcere. Indiferență. Nicio reacție, nici măcar formală. Și totuși, Mureșanu rămâne acolo, pe soclu, parcă tot mai trist, privind spre Primăria care nu-l vede. Dacă ar putea vorbi astăzi, probabil ne-ar striga, cu vocea sa de altădată:
„Deșteaptă-te, române! Sau cobor de pe soclu și plec!”
Nu doar istorie — demnitate
A-l uita pe Andrei Mureșanu înseamnă a uita cine suntem. Nu poți vorbi despre patriotism, despre identitate națională sau despre mândrie locală dacă nu ești capabil să respecți cel mai simplu gest: să cureți, să întreții, să comemorezi.
Propuneri concrete:
- Curățarea și întreținerea permanentă a monumentului;
- Restaurarea Casei Memoriale cu intervenții minime;
- Organizarea anuală a zilei de 16 noiembrie cu evenimente oficiale;
- Implicarea școlilor și asociațiilor culturale locale;
- Instalarea unui panou informativ lângă statuie, bilingv, despre viața și opera poetului.
Până când toate acestea se vor întâmpla, vom continua să vedem aceeași imagine: poetul uitat, acoperit de praf, privind în tăcere spre Primărie. Iar ecoul versurilor sale va suna tot mai slab, în timp ce orașul își doarme nepăsător liniștea.
„Deșteaptă-te, Române!” — dar, mai întâi, Deșteaptă-te, BISTRIȚA!
Dorel Cosma
