de Dorel Cosma
Suntem în pragul lunii decembrie, iar primăriile din toată țara par prinse într-o competiție neoficială: cine aprinde mai repede luminițele, cine ridică brazi mai înalți, cine aduce instalații mai colorate și cine organizează cele mai sonore târguri de sezon. Becurile, ghirlandele, difuzoarele cu colinde „updatate” după preferințe politice, chioșcurile cu vin fiert și decorațiunile gigantice de plastic împânzesc orașele cu mult înainte ca iarna să-și facă simțită prezența.
Nu este neapărat rău că orașele se îmbracă în sărbătoare — lumina aduce bucurie, iar oamenii au nevoie, poate mai mult ca oricând, de motive să zâmbească. Dar întrebarea rămâne: nu e totuși prea repede?
Pe nesimțite, se instalează o oboseală a „Crăciunului înainte de Crăciun”. Ne încărcăm de colinde re-mixate, de surogate comerciale, de Moși zâmbăreți care îți întind un pahar de vin fiert la fiecare colț de stradă. Copiii aleargă încântați printre instalații luminoase, dar câți dintre ei mai înțeleg ce anume sărbătorim de fapt? Câte familii mai păstrează emoția zilei de Ajun, colindul autentic, așteptarea discretă și caldă a Nașterii?
Ajungem în 24 seara într-o liniște ciudată: după atâta alergătură, atâta lumină, atâta „program artistic”, pare că energia s-a consumat deja cu mult înainte. Zilele de dinainte au fost mai intense decât sărbătoarea însăși. Iar în ziua Crăciunului — ce mai simțim noi? Ce mai simt copiii? Emoție? Bucurie? Recunoștință? Sau doar oboseală după o lună întreagă de festivism?
Crăciunul este, pentru creștini, cea mai mare sărbătoare pentru că reprezintă începutul mântuirii, momentul în care Dumnezeu se apropie de om. Dar întrebarea tulburătoare este: pe cine mai interesează esența?
Luminițe avem. Numărătoare inversă pentru aprinderea instalațiilor — avem. Sclipici, scene cu personaje de plastic, concerte la foc automat — avem.
Ce ne lipsește? Timpul interior. Tradiția adevărată. Simplitatea. Colindul curat.
Poate că nu ar trebui să renunțăm la festivitate — ea face parte din bucuria comunității. Dar poate că ar trebui să o dozăm. Să o coborâm din stradă în suflet. Să lăsăm și copilului, și adultului, șansa de a simți Crăciunul în ziua Crăciunului, nu doar în pozele cu luminițe.
Pentru că sărbătoarea nu este un concurs de beculețe, ci o taină care cere liniște, răgaz și inimă pregătită.
Poate că e momentul ca fiecare comunitate să se întrebe:
vrem un Crăciun tot mai mare în stradă sau unul mai adevărat în suflet?
