Un articol cu epicentrul în realitate și replici în teritoriu
Seismul politic produs recent la nivelul Guvernului – cu epicentrul în biroul viceprim-ministrului Atanasiu, care a demisionat după apariția unor acuzații privind „atenții” acordate pentru supraviețuirea unei firme – a generat ecouri interesante în teritoriu. Cel puțin așa susțin specialiștii în cutremure administrative, care au detectat unde de șoc și înspre Bistrița.
Domnul Atanasiu a declarat senin că ar fi dat șpagă „ca să-și mențină firma și poziția”. Nu intrăm, firește, în detaliile beneficiilor post-șpagă – acelea vin, de regulă, în tăcere, sub formă de „liniște instituțională” și o remarcabilă libertate de acțiune în atingerea obiectivelor personale. Pe scurt: stabilitate seismică la vârful ierarhiei.
Dar dacă tot vorbim de cutremure și de obiecte de valoare schimbate în culise, ne întrebăm, retoric și oarecum temător:
Pot fi tablourile considerate șpagă?
Întrebăm pentru un prieten. Sau mai mulți.
Să presupunem, pur ipotetic, că anumite persoane aflate în funcții publice, organizează tabere de creație pe banii statului. Nimic neobișnuit până aici. Numai că, la final, în loc de chitanțe clare și patrimoniu public, încep să apară pe pereții birourilor (sau prin colecții personale) lucrări de artă care nu sunt înregistrate nicăieri, dar care au darul magic de a „îndulci” realitatea în momente tensionate.
Cu alte cuvinte, în loc să fii trimis acasă pentru incompetență, favoritisme sau altele asemenea, primești un tablou. Sau îl oferi. Ca semn de… apreciere. Arta, în forma ei abstractă, devine astfel mijloc de protecție funcționară. Sau de consolidare a poziției în ierarhia statului.
Deci, repetăm întrebarea:
Pot fi tablourile considerate șpagă?
Nu știm să răspundem cu exactitate, dar avem un indiciu: acolo unde apar, aduc liniște. Și funcții păstrate. Iar când se scutură guvernul, la noi parcă se stabilizează fotoliile.
Pentru că nu avem (încă) un răspuns clar pe plan local, vom reveni cu întrebarea mai concret – poate chiar și cu un dosar de presă – la un nivel superior. Cine știe, poate într-o zi tablourile vor vorbi. Dacă nu ele, poate procurorii.
Până atunci, să stăm liniștiți. Cu arta pe pereți și conștiința… înrămată.
Dorel Cosma
BC-media, Bistrița
