Am mai scris despre modul în care conducerea Centrului Cultural Municipal – recte același Tărmure Gavrilă – privește cu dispreț și superioritate o importantă filială culturală situată în centrul Bistriței. În cinci ani, domnul director a pășit pragul acestui centru o singură dată, și atunci nu pentru a sprijini activitatea culturală, ci cu gândul de a desființa spațiul și de a-l transforma într-un loc de expunere „selectivă”, destinat propriilor tablouri. Din fericire, presa a reacționat prompt, i-a demontat intențiile „criminale” și a blocat acele planuri scandaloase ce urmau să continue ruta personală Sinagogă–Pietonal.
De atunci, pentru că nu și-a atins scopul, Tărmure nu a mai trecut pe acolo. Mai mult, a concediat-o pe singura angajată a Centrului, cea care, alături de jurnalistul și scriitorul Vasile „Jimmy” Jimborean, întreținea acest spațiu, ocupându-se de tot – de la curățenie până la activitatea de bibliotecă și fond documentar. Dar, cum a fost „prea vocală” și și-a permis să-i spună în față lui Tărmure (și acoliților săi) adevărul despre mizeriile, concursurile măsluite și comportamentul dictatorial, a fost înlăturată.
Astăzi, la o vârstă respectabilă, nea Jimmy a rămas singurul locatar al Centrului Documentar. În fiecare dimineață, devreme, până târziu în amiaza zilei, lucrează cu pasiune și abnegație, adunând documente cultural-sportive, salvând cărți și valori ce altfel s-ar pierde în indiferență. Din când în când, mai este „vizitat” de câte un aghiotant trimis de baronul Tărmure, nu ca să-l ajute, ci să-l încurce și să-l irite. Noroc că nu toți subalternii directorului se consideră sclavi pe plantație – unii mai închid ochii, alții chiar îl sprijină discret pe Jimborean, convinși că „baronul cultural” nu este veșnic.
Ne întrebăm de ce primarul Gabriel Lazany nu urmează exemplul mentorului său – președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan – care, împreună cu directorul Bibliotecii Județene, părintele Ioan Pintea, a realizat o adevărată bijuterie culturală la Casa Colecțiilor. Acolo, un spațiu nevalorificat a devenit un reper al memoriei și valorii locale. De ce nu s-ar putea crea și aici, în centrul orașului, o Casă a Scriitorilor și Jurnaliștilor bistrițeni, valorificând uriașa muncă a lui Vasile Jimborean și arhiva inestimabilă pe care o păstrează?
Astăzi, întâlnirile literare locale se organizează prin bunăvoința unor patroni generoși, în spații comerciale. Un loc dedicat scriitorilor, în inima orașului, ar fi nu doar o reparație morală, ci și un punct de atracție pentru turiști și pentru tinerii interesați de cultură.
Până atunci, noi am semnalat din nou realitatea. Așteptăm ca privirea primarului Lazany să se îndrepte și către acest loc – nu printr-o „delegație de priviri”, ca în cazul evaluării lui Țărmure, unde dacă membrii comisiei ar fi pășit și prin Centrul Documentar sau prin căminele culturale din cartiere, probabil nu ar mai fi avut în buzunar notele de trecere.
Dorel Cosma
