De Ziua Limbii Române, trimit numai gânduri de bine. Mă bucur ca avem acest mijloc minunat de comunicare. Limba e cea mai frumoasă creație spirituală a poporului român. Haideți să o ținem în cea mai bună stare, s-o veghem și s-o prețuim!
La mulți ani limbii lui Eminescu, Creangă, Coșbuc și Rebreanu!
Academician Ioan Aurel Pop-președintele Academiei Romane
*
Limba noastră-i limba sfântă
Limba vechilor cazării…
Marcel Miron – Protopop Huși
*
Astăzi sărbătorim frumusețea limbii române – comoara noastră de cuvinte ce adună în ea istorie, dor, cântec și speranță. O limbă care leagă generații și păstrează vie identitatea unui popor. Să o prețuim și să o rostim cu bucurie, ca pe cel mai de seamă dar al nostru.
Dorel Cosma
*
La mulți ani LIMBII ROMÂNE, liantul puternic ce a ținut laolaltă Neamul!!!
Alexandru Pugna-director Centrul Județean de Cultură BN
*
Ziua Limbii Române, sărbătoarea identității naționale
Ziua Limbii Române este o mare sărbătoare a tuturor celor care, indiferent unde au văzut lumina zilei, oricât de departe ar fi fost catapultaţi de soartă, oricât de bătătorit, de lin, de abrupt or plin de meandre le-ar fi fost drumul vieţii, puntea gândurilor lor va plana mereu deasupra traiectoriei acestui drum, pe care-l vor presӑra cu graiul şi trăiri româneşti.
În cartea copilăriei mele „Lilii, muică, ce făcuşi iar?“, am scris:
„Sunt deosebit de mulţumitӑ, fiindcă toţi aceşti ani de despărţire nu m-au înstrăinat atâta, încât să-mi poată disloca din subconștient expresivul grai românesc.“
Limba română este gazda unei literaturi bogate, colorate şi apreciate. Este un veritabil liant care ne adunӑ, ne uneşte şi ne-a legat de trecutul nostru comun, nu numai acum ci şi în momente dificile ale istoriei.
Fiecare cuvânt al limbii române este un simbol al identității noastre naționale și un garant al existenţei noastre ca popor.
La mulți ani LIMBII ROMÂNE de pretutindeni!
Ioana Heidel-Germania
*
.. cuvintele
..la apelul cuvintelor
responsabilul a citit un document despre reglementarea exprimării,
document alcătuit tot din cuvinte,
unele fiind probabil consultate în prealabil,
concluzie firească din moment ce nici un cuvânt nu a protestat,
toate cuvintele au participat disciplinate,
unele păreau încântate de atâta disciplină,
câteva mai rebele au părăsit totuși adunarea –
au aflat ulterior că pentru ele s-au închis coperțile dicționarului,
cuvintele noi au luat loc în primele rânduri –
nici un cuvânt nu s-a mirat,
ierarhia e ca gramatica,
nu e nevoie de comentarii –
mediul academic nu este receptiv la așa ceva,
se spun doar chestiuni serioase,
ținuta e obligatorie
pentru o mai bună prezență
în muzeul figurilor de ceară..
Zorin Diaconescu
*
Sărbătorim Ziua Limbii Române, zi în care aducem un omagiu celei mai de preț moșteniri pe care am primit-o: limba noastră. Ea este legătura nevăzută care ne unește peste timp și spațiu, păstrând vie identitatea și cultura poporului român. Să fim mândri de limba noastră și să o păstrăm curată, pentru că ea este temelia identității noastre naționale.
La mulți ani, Limba Română!
Narcis Pop-medic veterinar
*
În data de 31 August celebrăm una dintre cele mai prețioase moșteniri ale identității noastre naționale – limba română.
De Ziua Limbii Române, să ne amintim că prin cuvânt ne păstrăm rădăcinile și ne afirmăm identitatea. Limba română este esența culturii noastre, un simbol al unității și al diversității, care ne leagă de trecut și ne îndrumă spre viitor.
Cartea Sfântă ne spune că la început era cuvântul și poate acela era în limba română ți el se chema DOR, un cuvânt fără corespondent în altă limbă și care este un element al sublimului sentiment: iubirea de neam , de țară , de valorile noastre.
La mulți ani Doamna Limba Romana și tuturor celor care o prețuiesc și o îmbogățesc în fiecare zi!
Bogdan Milea-Avocat
*
Limba română este puntea care leagă trecutul de prezent, oglindă a sufletului și comoară a neamului. În ea răsună glasul strămoșilor, dorul, doina și visul, dar și curajul de a merge înainte. Este limba în care s-au spus povești, s-au scris rugăciuni și s-au rostit declarații de dragoste. Prin cuvintele ei simple și calde, limba română ne adună, ne ocrotește și ne dă puterea de a rămâne împreună, oriunde ne-am afla. La mulți ani, dragă LIMBĂ ROMÂNĂ!
Ing. Sorin Roșu Mariș
*
insula cuvintelor de acasă
Am plecat de acasă demult,
de pe vremea cand aducerile aminte erau mult prea fragede
și se sfărâmau ușor,
așa că s-au pierdut repede printre firele de nisip ale timpului.
Am crescut, m-am înmulțit și am umplut pământul
undeva departe, dincolo,
peste nouă mări și nouăzeci de țări.
Gândul de acasă se risipea ca ultimul fum
alungat de vântul jucăuș al lunii Mai
și, într-o zi, precum porumbelul lui Noe,
a zburat și n-a mai revenit.
Cândva târziu, după ani și ani, peste toate acele țări,
și din mijlocul tururor acelor mări
a început să se ridice o insulă,
mică la început, așa că nu i-am dat importanță.
Dar din când în când am început să aud dinspre ea,
seara târziu, după ce soția, copiii, nepoții adromeau –
mai întâi încetișor ca un susur –
cuvinte stranii, singuratice și sfâșietoare —
“mamă”, “tată”, “durere”, “bucurie”, “iubire”, “inimă”, „dor”.
Mai apoi au intrat în vorbă cu mine,
de pe țărmul acelei insule,
un cioban pe un picior de plai
și un prinț ce-ndrăgea vânătoarea —
ce doineau despre un tei,
sus pe un deal unde răsare luna ca o vatră de jăratic,
de unde se mai aude încă și azi,
susurul anilor ce trec, ca nouri lungi pe șesuri,
înspre regretul etern al fiecăruia
în tainicul minut când moare…
Mai spuneau de seceta ce-a ucis orice boare de vânt
și pe fata prefacută-n căprioară –
martoră a unui testament iscat din
bube mucegaiuri și noroi,
care dintre galbenele file cânta despre
inima frântă a unui rigă spân.
Se vedea încă acolo pe țărm
aceeaș bancă unde stam t
âmplă fierbinte lângă tâmplă
în timp ce cuvintele zburau între noi
înainte și înapoi
înainte și înapoi…
Pe insula asta, mai zicea ciobanul,
de-atâtea zile aud plouând,
dar vine apoi primăvara-n balta renăscută
cu zile ce-amintirea le sărută –
până într-un târziu
când oamenii dispăreau tot mai mult,
devenind tot mai mici,
cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre,
cât bobul de grâu…
Stam așa ca fermecat, privind și ascultând împietrit,
dar mi-au spus deodată că e vremea rozelor ce mor,
că diseară-i plecarea din insula mea –
trăsura de nuc mă așteaptă la scară.
Înainte să plec, i-am întrebat pe cioban și pe prinț,
“ce-i cu insula asta, a cui e, de unde a apărut așa
netam nesam, tocmai aici peste mări și țări?”
E insula ta, mi-au răspuns.
E insula cuvintelor de acasă.
“Dar cum de-a apărut așa de-odată,
tocmai aici, tocmai acum?”
A fost aici cu tine, dintotdeauna,
înconjurată de păsărele mii și stele făclii.
Nu-i vina ta. Așa e scrisă nemilostiva lege a firii.
Tu de abia azi ai descoperit-o.
(Daniel Ioniță-scriitor Australia)
*
Săraca limbă română
Am început să scriem
cu cuvinte englezești
cum cel ce a coborât din avion
a închiriat o mașină
și în satul lui
îi explică mamei
cum l-a crescut
și cum trebuie în politic
ă și în lume
să crești.
Moda cu franțuzismele
s-a dus
furculision, lingurision
o năstrușnică amintire
așa cum și romglezul nostru
va avea o caricatură
în manualul din clasa a V-a
de cirire.
Dar vor spune unii
franțuzismul este o adaptare
a cunvântului
de aceea mai bine să eliminăm vocalele
din fiecare cuvânt
și să învățăm să vorbim
șuierând consoanele-n vânt.
Dar alții spun
nu contează
adaptarea sau neadaptarea,
încă mai avem în dicționare
cuvinte,
mai avem strămoși
un Eminescu
și alte izvoare cu ape curate
și sfinte.
Oare nu mai avem vorbe
da dar snobul nu are
el trebuie să se arate savant
și tuns după moda lui
Kim Jong-un
cât se poate de important
împrumutând cuvintele
din limbile călătoare.
Lasă că vine curând
și chineza
și vom vedea cum e
cu adaptarea
cum punem împreună
teza cu antiteza.
Săraca limbă română
ca și neamul
asuprit de migratori
și imperii
de tot felul de străine ideologii
ale mereu altor
cotropitori.
Săraca limbă română
cu intelectuali
și neintelectuali
care-n aceeași apă se scaldă
bătându-și joc de
Ștefan cel Mare,
de Neagoe Basarab
și de măicuța
cu brâul de lână.
Săraca națiune română
care prin limbă
subtil și mișel
își pierde ființa
în aburul unei alte limbi
ce-i devine stăpână.
Săraca limbă română
închinând steagul
în fața străinelor neamuri
al limbilor Babilonului
îngenunchind în fața lui
deadline și job
pentru că ea nu mai știe
cum se face conjugarea
prepoziției snob!
prof. Univ. dr. Theodor Damian-SUA
*
Sărbătorirea limbii române reprezintă o dată importantă în viața națiunii noastre, un moment de reafirmare și întărire a propriei noastre identități. Despre evenimentul în sine se vor pronunța, cu siguranță, specialiștii în domeniu.
Doresc, însă, să punctez, cu această ocazie, patru momente din istoria noastră, momente în care limba noastră română a reprezentat un liant, un scut ăi un manifest pentru înaintașii noștri.
- Într-un prim exemplu mă voi referi la intelectualitatea năsăudeană care a reușit, în anii grei ai ocupației străine, să păstreze vie limba română. Principala instituție de învățământ din Țara Năsăudului , actualul Colegiu Național ”George Coșbuc” Năsăud, a fost singura din Ardeal care a menținut, pe toată durata activității sale, limba de predare ca fiind cea română.
- După 1918, ansamblul monumental Matei Corvin din Cluj-Napoca a fost în pericol să fie mutat sau demolat, însă salvarea i-a venit de la Nicolae Iorga prin amplasare unei plăcuțe în limba română, care să evidențieze originea română a regelui. Pe soclul statuii a fost inscripționat în limba română; “Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”
- Liviu Rebreanu, Marele romancier din Țara Năsăudului, la primirea sa în Academia Română, a rostit discursul intitulat” Laudă țăranului român”, un elogiu adus celui care a contribuit la păstrarea nealterată a limbii române de-a lungul istoriei.
- În 1945, când a avut loc greva studenților clujeni, sub atacul comuniștilor și a revizioniștilor maghiari, participanții au îngenuncheat și au cântat “limba noastră-i o comoară”.
Să ne prețuim, așadar, limba noastră română, să o promovăm și să o cultivăm, ca fiind unul dintre stâlpii identității noastre naționale.
Prof. Pahone Pop
*
DAR DE ZIUA LIMBII ROMÂNE
Limba şi Legea neamului meu sunt ţintele slujirii mele!
Părintele mitropolit, academicianul Bartolomeu Valeriu Anania, auzind poezia ,,Limba mea”, pe care am rostit-o întâia dată la serbarea finală de elogiere şi premiere a finaliştilor de la Olimpiada Naţională de limba Română de la Bistriţa, din anul 1994, acolo unde aveam îndatorirea de moderator, a zis: ,,Părintele inspector şcolar, Nicolae Feier, este raiul de cuvinte nepereche al plaiurilor bistriţene!”
V-o dăriuesc cu drag şi dmneavoastră:
LIMBA MEA
Limba mea cutreierată
De-a poetului profet
Paşi mărunţi, păşind încet
Peste raiuri de morminte
Ce vor învia odată
În Duminica de Flori,
Mă-nfiori, mă înfiori
Şi-mi aduci de mine-aminte.
Duh albastru, ne-tăcere,
,,Ca un fagure de miere.”
Limba mea e stea în cer
Între miile de stele,
Ceea ma sfâtă dintre ele.
Plină de adânc mister
Ea ridică rugi şi plâgreri
Printre miile de îngeri
Domnului Cel Răstignit
Şi străpuns şi nemurit.
Limba mea şi-a mamei mele
Printre miile de stele
Ce-o rostesc cu cerul gurii
Nu se lasă pradă urii
Ci e vie
Şi-i mlădie
În colinde şi în vaiuri
Se revarsă peste plaiuri
Şi în bocet pe morminte
În arhaice cuvinte
Retrăind istorii-n stihuri
Înflorind în octoihuri.
Limba mea cutreierată
De-a poetului profet
Paşi mărunţi, păşind încet
Peste roiuri de morminte
Ce vor învia odată
În Duminica de Flori,
Mă-nfiori, mă înfiori
Și-mi aduci de mine-aminte.
Duh albastru, ne-tăcere,
,,Ca un fagure de miere.”
Limba şi Legea neamului meu sun ţintele slujirii mele preoţeşti, didactice şi scriitoriceşti, silindu-mă să port cu decenţă şi demnitate pe umeri CRUCEA NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC. Această Sfântă Cruce are în partea superioară două perle de mare preţ, LIMBA ROMÂNILOR şi LEGEA STRĂMOŞEASCĂ.
Limba este Cuvântul lui Dumnezeu dat neamului nostru ca să putem pune cu ea în practică Legea strămoşească ce se cuprinde în totalitate în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe care preotul o săvârşeşte cu o smerenie decentă şi o nobleţe remarcabilă:
,,Limba noastă-i o comoară / În adâncuri înfundată / Un izvor de piatră rară / Pe moşie revărsată / … Limba noastră e aleasă / Să ridice-n slavă-n ceruri / Să ne spună-n hram şi-acasă / Veşnicele adevăruri”, zicea preotul basarabean, Alexe Mateevici.
Partea de jos a acestei Sfinte Cruci stă înfiptă în ,,PĂMÂNTUL SFÂNT” fiindcă bătrânii noştri numeau locul unde ne dorm moşii şi strămoşii – ,,Sântirim”, cuvânt care este compus din strămoşeştile cuvinte ,,Sanct terra imi” –adică ,,PĂMÂNTUL MEU SFÂNT” acolo unde ne petrec părinţii în aşteptarea Zilei Învierii, a ,,zilei celei ne-nserate pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru dânsa”. (Psalmul 118, 24)
Mai pe înţeles, noi suntem pământul acesta şi îl numim ,,TERRA NOS”, de aici am dobândit numele nostru nobil – ,,ŢĂRAN” , aceasta în timp ce fraţii noştri din Occident privesc pământul nu ca pe o sfântă moştenire, ci ca pe o marfă, numindu-l ,,TERRA NOSTRA”. Două moşteniri avem: una cerească şi una pământească şi ele se intersectează ca o Sfântă Cruce.
Fixate cât mai sus pe această axialitate sau verticalitate, cer – pământ, avem cele două dimensiuni orizontale ale Crucii Neamului Românesc.
Prima dimensiune orizontală este ETHOSUL ORTODOX, cuprins în JUX VALAHORUM (Legea românilor), cu origini în BELAGINELE matriarhatului dacilor, aşa numitele ,,Şematisme ale Neamului Românesc” similare celor ale Poporului Ales, căci Legea Vechiului Legământ începe cu aşa-numitele ,,ascultări”: ,,Ascultă Israele! (Shema Israel, în ebraică: שמע ישראל): Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… Să nu ai alt Dumnezeu afară de mine! Chip cioplit al altor dumnezei să nu-ţi faci şi nici să te închini acelora, că eu sunt un Dumnezeu gelos, care te vreau doar pentru mine!”
Separând prima poruncă de a două, unii s-au rătăcit rău de tot, socotind Sfânta Cruce ca fiind ,,Chip cioplit”!!! Diavolul i-a îndemnat să se ,,poarte ca duşmani ai Crucii lui Hristos”, fără să observe sentinţa devastatoare a Sfântului Apostol, Pavel: ,,Sfârşitul duşmanilor Crucii lui Hristos este pierirea”. (Filipeni 3, 18-19)
La noi Decalogul (numit ,,Jux Vallahorum” sau ,,Belaginele”) are următorul conţinut:
– Să fii OM de omenie, dragul mamei!
– Să nu te închini nimănui, dragul mamei, decât numai lui Dumnezeu şi Sfinţilor Lui!
– Să ai frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni, dragul mamei!
– Să fii ascultător dragul mamei!
– Să nu te laşi stăpânit de nimeni şi de nimic, că tu eşti copilul lui Dumnezeu, dragul mamei!
– Să fii cuminte, blând şi bun, dragul mamei!
– Să nu-ţi baţi joc de nimeni şi nici să nu te laşi batjocorit, dragul mamei!
– Să nu uiţi de unde ai plecat, dragul mamei!
– Pământul acesta-i sfânt. Să nu-l înstrăinezi, că în el odihnesc oasele moşilor şi strămoşilor tăi ce ţi l-au lăsat moştenire, dragul mamei!
– Să nu ne faceţi de ruşine, dragii mamei, ca să putem ieşi, eu şi tatăl vostru, cu capul sus printre oameni!
În faţa acestor porunci ale mamelor noastre creştine nu se poate ridica nicio obiecţie.
A doua dimensiune orizontală a Crucii Neamului Românesc este cea a PATRISTICII şi a MATRISTICII BIZANTINE.
Eu, prin Patistică şi Matristică înţeleg nu doar viaţa Sfinţilor Părinţi, ci mai ales, simt până în adâncurile inimii mele coatele şi genunchii mamelor şi ai taţilor noştri care vor fi înconjurat vreo mănăstire ca să ne facă pe mine şi pe tine – ,,domni”, cântând în ,,Limba vechilor Cazanii”, cea pe care o sărbătorim acum, versurile populare care îl egalează pe îngerul poeziei româneşti, Mihai Eminescu:
,,Nu lăsa Măicuţă să pierim pe cale
Că noi suntem fiii lacrimilor tale”.
Preot prof. Nicoale Feier -Bistriţa
*
SĂ NE TRĂIEȘTI, SFÂNTĂ LIMBĂ ROMÂNEASCĂ!
„Limba este întâiul mare poem al unui popor.” (Lucian Blaga)
Limba română este însăși ființa noastră. Are toate virtuțile. Deși are toate premisele pentru ca să devină o limbă universală, nu putem noi, acest neam resemnat, să demarăm un astfel de marș istoric. „Dacă am fi un neam cuceritor….Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri!!! Și asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipsește este îndrăzneala.” (Petre Țuțea)
Limba noastră românească este o identitate a sinelui. Fie că e foame sau sete, fie că e frig sau cald, fie dor sau jale, fie ură, revoltă sau iubire, fie deznădejde sau fericire, toate le cântă, toate le murmură limba română. Și toate acestea se pot exprima prin cuvântul DOR, „care a devenit expresia oricărei dorințe și care implică ființa umană în totalitatea sa.” (Mircea Eliade)
Ce este limba pentru un popor? Ce este limba noastră pentru poporul român? Este un tezaur, o moștenire lăsată de părinți copiilor, este cel mai sfânt dar pe care generațiile care-l primesc au datoria de a-l păstra cu sfințenie. Limba unui neam este cartea sa de vizită; este ceea ce-i definește și ce-i reprezintă în marea diversitate a popoarelor lumii. Este un adevărat altar în jurul căruia se adună laolaltă și se închină. „La omul întreg, cuvântul este poarta sufletului și fapta, comoara inimii.” (Dimitrie Cantemir)
Grigore Vieru spunea că fără limba română, nu ar fi ajuns poet. Marele poet afirmă că nu știe un dar mai frumos din partea unui musafir decât acela de a-i elogia țara în limba casei sale. Sublim! Pentru poet, dar și pentru noi toți, limba este precum un „foc veghetor”, un foc ce încălzește și luminează Patria, este „suflarea ei caldă, sănătatea ei liber zburătoare de frumos.”
Ceea ce nu putem tăgădui noi, românii, este existența lui Dumnezeu (că doar pământul pe care călcăm este Grădina Maicii Domnului), precum și faptul că vorbim, de când ne știm, românește. Toate amintirile noastre, dorințele noastre, toate dorurile noastre, în Limba Română le găsim. De asemenea, și împlinirea lor. Ne-am născut pe plaiul românesc, ne-am născut în și cu limba română și ea se regăsește în noi. Ne este casă, asemenea credinței în Dumnezeu. Cine spune că își iubește limba, dar nu are credința strămoșească în Dumnezeu, ori își hulește țara și neamul, este un mare mincinos și nu se poate numi român. „Cei care falsifică Limba merită judecata lui Dumnezeu în cer, iar în viața pământească – pedeapsa capitală, pentru că omoară nu un singur om, ci toată comunitatea.” (Grigore Vieru)
Avem o nevoie permanentă și vitală de a ne adăpa la izvoarele limbii române, ale scrierilor sale; acolo ne căutăm și ne găsim sănătatea sufletului și a minții, dar și forța creatoare, energia și priceperea lăsată din străbuni.
A respecta limba unui popor, a-ți respecta limba în care te-ai născut și ai crescut înseamnă a te identifica cu naționalitatea acelui popor, precum și cu leagănul și casa părintești, cu memoria părinților și strămoșilor.
„Cine ne alungă limba din biserică și din instrucția educativă (…), cine nu ne lasă să fim ceea ce suntem, a rupt-o cu conștiința noastră națională și cu simpatiile noastre intime”.
(Mihai Eminescu)
In limba ta ~ Grigore Vieru
În aceeași limbă
Toată lumea plânge,
În aceeași limbă
Râde un pământ.
Ci doar in limba ta
Durerea poți s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
În limba ta
Ți-e dor de mama,
Și vinul e mai vin,
Și prânzul e mai prânz.
Și doar în limba ta
Poți râde singur,
Și doar în limba ta
Te poți opri din plâns.
Iar când nu poți
Nici plânge și nici râde,
Când nu poți mângâia
Și nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în față,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.
Prof. Mirela Rus
Rubrică realizată de
Carmen Ionela Petruț
