Eveniment

Lae Labiş, nu pleca, mai stai!

Share
Share

Ioan Gligor

Stopiţa

MOTTO:

„Tristeţea mea aude nenăscuţii câini

pe nenăscuţii oameni cum îi latră”

NICHITA STĂNESCU (vers scris pentru N. LABIŞ)

La vârsta ta, poete, moartea e-o părere

Ca şi pulberea nopţii pe coame de cai,

Cerb cu stea în frunte gata de-njunghiere.

Mult prea tânăr să mori, nu pleca, mai stai!

De ce atâta grabă-n trăire, atâta zbucium,

Flutur plăpând pe-o floare albă de mai,

Curcubeu după furtună, te rog, mai stai

Cât o lumină sculptată în sunet de bucium.

De ce să nu mai stai cu noi, poete, puţin:

Cât un trap de inorog, cât o flacără de lumânare,

Cât un salt de delfin peste valul din mare

Să treacă Pasărea aceea cu Clonţ de Rubin?!

De ce te-ai sfădit cu Dumnezeu în “Psalm păgân”

Ca un Villon în bundă, orgolios, cu fală?

Mai bine te rugai: “Ia-mi cupa asta, Doamne,

mai rămân,

Nu-mi fă Pasărea cu Clonţ de Rubin

maşină infernală,

Ca să nu pasc cuvinte în stufăriş de crini

Cu fruntea înstelată de cerb lângă izvor,

Ci să fulger logos şi poem în moldave fântâni

Din care să se-adape un întreg popor…”

Dar n-ai stat să treacă Pasărea cu Clonţ de Rubin,

Lae Labiş, prescură românească muiată în vin.

Acum, cât va ninge-n decembrie nu va ajunge

S-acopere dâra ta roşie, proaspătă, de sânge!

Te-a supt Olimpul, îngropat de tine subtil,

În lanuri cu luceferi, lunecate-n Paradis,

Războinica-ţi mustaţă pe-o faţă de copil

Pare omăt de doliu pe-un albatros ucis.

Poet adolescent, jertfă de mugur cu faţă tristă,

În moarte fără de moarte te-ai surupat,

La vârsta-n care Moarte nu există,

Ci doar ridicare de înger din Cuvânt întrupat.

I-ai mâncat Iubirii din inimă şi rărunchi,

Copil de geniu distilat, României promis,

Ca să rosteşti numele ţării în genunchi,

Ied humuleştean, mălin înflorit ca un vis.

Un cântec ţi-a ţâşnit din degetele mâinii

În ardere pe-o coardă vibrantă de vioară,

Un cântec jinduit de toţi românii,

Lae Labiş, plâns sublim de căprioară…

Sâmbure de lumină, Icar înfometat de frumos,

Acum eşti tremur de stea în ceruri, departe,

Vai, cât de viu arzi cu flacăra în jos

În zilele noastre de naştere, viaţă şi moarte.

Tragic cântăreţ şi aprig şi-omenos,

Orfeu şi curcubeu, scurtă fulgerare,

Cuvânt înfăşurat pe-o groaznică-nserare

Îţi scânteie-n afară ochii vii de mort frumos!

De ce n-ai stat să treacă Pasărea cu Clonţ de Rubin,

Lae Labiş, prescură românească muiată-n vin?

Să nu fii un duh dintr-un sclipit nemurind,

Ci să te văd, aici, în mijlocul nostru venind…

Share
Alte articole
Eveniment

Delegații culturale din Italia și Israel, oaspeți de onoare la Ziua Culturii Naționale – Bistrița, capitală a dialogului spiritual european

Ziua Culturii Naționale a debutat la Bistrița sub semnul unei deschideri internaționale...

Eveniment

LENTILA CULTURALĂ- Ce știi despre dependența narativă?

Ceea ce numești „viața ta” este doar o buclă de amintiri —...

Eveniment

EMINESCU ȘI ZIUA CULTURII NAȚIONALE

La 15 ianuarie, România își sărbătorește Ziua Culturii Naționale — o zi...

Eveniment

ZÂMBET DE WEEKEND

Arghezi și grădina Arghezi îngrijea cu grijă trandafirii din curtea lui. Un...