Principala sursă a nefericii e evitarea realității
Nu avem cum să controlăm realitatea, dar avem capacitatea de a controla reacțiile noastre față de realitate. Dominația aproape absolută a internetului în toate domeniile vieții, inclusiv în cultură, poate fi negată, dar evitarea realității nu duce la dispariția consecințelor. Nu are rost să ne facem că nu vedem cum autori serioși, cu multe distincții publică un material într-o revistă cu ținuta academică, apoi reproduc materialul pe o rețea de socializare cu dublu scop: mulțumesc editorului pentru publicare (normal ar fi fost să încaseze onorariul pentru drepturile de autor) și anunță utilizatorii din alveola respectivă pe care nu i-au ales ei, ci pe care i-a stabilit algoritmul, de recenta activitate publicistică. Ne-am obișnuit să se întâmple așa, cu un reflex dam un clic pe like sau, într-un caz mai fericit, scriem felicitări! – dar nu avem nici o reacție la text, de unde și suspiciunea ca nu l-am citit. Cui îi mai folosește această cutumă? Doar celor care, conștienți sau nu, urmăresc erodarea normelor sociale și a sistemului de valori pe care se bazează acestea. În contextul în care primează numărul de reacții (rating) – indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative, absolutizarea cantitativă a gradului de senzațional nu poate duce decât la anarhie. Nerespectarea normelor a trecut de faza în care era doar o ispita și a devenit regulă. Dar cum va funcționa o societate a viitorului fără norme, în care sistemul de valori este stabilit ad hoc de deținătorul spontan al unei majorități perisabile? Un exemplu ar fi înlocuirea justiției de execuțiile sumare de către o mulțime aleatorie și motivată emoțional. Până în prezent am văzut așa ceva doar în filmele SF despre viitorul sumbru al resturilor unei omeniri formate din supraviețuitorii unui cataclism, dar ne apropiem de ziua când vom vedea pe viu, în stradă, aceeași scenă care nu mai face parte dintr-un film ci e realitatea însăși.
Încercând să ne continuăm viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat nu este o soluție, eschiva nu ne scutește de consecințele a ceea ce se întâmplă. Arta nu este direct influențată de aceste întâmplări, în multe privințe scrisul, cu toată cenzura de atunci, a stat mai bine în vremea republicii socialiste. Motivele nu sunt de ordin politic, ci contextual. În momentul actual literatura nu se află în centrul atenției generale, nu mai suntem martorii impactului pe care l-au avut în trecut Marin Preda, Augustin Buzura sau mai tinerii Ion Stratan, Florin Iaru, Alexandru Mușina și Ion Mureșan. Autoritățile de atunci erau foarte sensibile la atitudinile fie și voalate ale scriitorilor iar publicul urmărea cu mare interes această confruntare. O schimbare de paradigmă în politică poate readuce literatura în lumina reflectoarelor. În lumea stăpânită de hedonism a prezentului, același reviriment este mai puțin probabil.
Mai degrabă e probabil ca o parte din noi vor renunța la scris, trecând la cultura orală a noilor aplicații de social media unde te răstești, te strâmbi și înjuri la telefonul tău spre deliciul a mii de urmăritori despre care nu știi nimic și care te uita în următoarele cinci secunde. Realitatea în care trăim circulă la această viteză și nu există nici o poliție care să o oprească. Va supraviețui cel mai adaptabil, ar zice Darwin, rămâne de văzut dacă are dreptate, la fel se bine e posibil să nu mai supraviețuiască nimeni.
Z.D.
